Totul pentru Tine

Partea 1

Holul era gol. Un hol lung dar gol, care dadea impresia ca acesta continua la infinit in ambele parti. Spre deosebire de celelalte holuri de la parter si de la etajul 1, cel de la etajul 2 fusese proaspat renovat si nu au fost aduse mobilierul si celelalte lucruri specifice. Insa clasele erau echipate cu tot ce aveau nevoie.  E ora 14:12, iar elevii de la Liceul Teoretic Anguibov terminasera orele. Acum cladirea era destul de goala, cu exceptia unei persoane care statea lipita de perete cu o privire pierdute pe holul de la etajul 2. O fata slabuta si destul de inalta, cu parul saten nu foarte lung, tinea cu ambele maini geanta care atarna in fata genunchilor. Ochii ei turcoaz se uitau in gol catre cerul albastrui de afara, urmarind norii pufosi ce se miscau lent. Avea o uniforma curata si ingrijita, iar la piept purta un ecuson de elev, pe care scria ,,Tina,, Tina era in clasa a 12-a, tocmai o incepuse, iar motivul pentru care a ramas peste ore in liceu, e acela ca aceasta o astepta pe profesoara de muzica. Parintii Tinei isi doresc mult ca aceasta sa devina o cantareata faimoasa, de aceea au inscris-o la lectii de pian chitara si canto. Nu puteai spune ca Tina se impotrivea acestor lucruri, dar nici nu se omora dupa ele, facandu-le doar pentru a le inchide gura parintilor. Iar din toate lectiile pe care le ia, ei ii place doar pianul, fiind mai usor de inteles pentru ea. Iar astazi aceasta avea meditatie la pian. Stiti cum e dupa ore, nimeni nu vrea nimic altceva decat sa ajunga acasa si sa se relaxeze, la fel se simtea si Tina, insa era nerabdatoare sa inceapa lectiile ca sa scape si apoi sa mearga acasa. Astazi chiar era putin somnoroasa si nu avea chef de nimic. 

- Oare de ce intarzie doamne profesoara ? 

Se intreba Tina care isi verificase telefonul mobil, un Motorola Moto C, primit cadou de ziua ei de la matusa acesteia. Era 14:23. Avea de gand sa o sune pe profesoara ei, cand de dupa colt a aparut.

- Vai scuze Tina, m-au tinut niste parinti la discutii, doamne cat de enervanti pot fi uneori.

- E in regula...

Spuse Tina timida cu privirea in jos, deoare dorise sa spuna replica asta cu o voce clara si conscisa, insa vocea ei subtire mereu o face sa vorbeasca dragut si incet. Profesoara de pian se uita la ea zambind si zise :

- Ei bine, hai sa mergem catre clasa.

- Uh, da...

Acestea au mers in sala de muzica, unde erau majoritatea instrumentelor. Cand Tina a intrat in clasa, a dat din greseala cu geanta peste o chitara care era pusa in picioare langa usa. Aceasta picase si facuse zgomot, Tina cerandu-si scuze imediat in timp ce o ridica si se uitase daca nu cumva o stricase. 

- Va rog sa ma scuzati, eu nu...

Profesoara se puse si ea in genunchi langa ea si ii puse o mana pe umeri.

- E in regula, eu patesc asta mai mereu, nu stiu cine e zebzecul care lasa chitara asta langa usa. Nu te stresa, bine ?

- Uh... da... multumesc.

Tina a ridicat chitara, s-au asezat amandoua pe scaunul din fata pianului iar profesoara pregatea partiturile. Aceasta le cauta in geanta ei dar nu le gasea.

- La naiba... Se pare ca azi suntem amandoua zapacite Tina, mi-am uitat partiturile acasa...

Spuse profesoara razand. 

Numele profesoarei de muzica este Valentina. Aceasta este o femeie de vreo 30 si ceva de ani. Un alt motiv pentru care Tinei ii plac lectiile de pian sunt ea. Ea e o profesoara manierata totusi severa, draguta totusi serioasa. Insa cu Tina s-a inteles foarte bine mereu. Ea era o eleva exemplara, fiind una din cele mai cuminti si linistite fete din clasa, mereu isi respecta profesorii si isi face temele, chiar daca nu se descurca cu ele de fiecare data. Pentru asta Valentina o aprecia si o indragea, astfel chiar daca uneori nu se descurca la lectiile de pian, Valentina niciodata nu a pedepsit-o sau certat-o, ci mereu i-a zambit si au luat-o de la capat, ajutand-o acolo unde greseste. 

- Si acum, ce facem, ia zi tu Tina ?

- Pai... uh... am putea sa...

- Am putea sa barfim, ooo ce idee buna Tina !

Spuse Valentina energica, facand-o pe Tina sa rada. Mereu cand Tina radea cu mana la gura si putin cu fata in pamant, Valentina se bucura sa o vada asa, admirandu-i zambetul.

- Si, ce se mai petrece prin clasa ta ? 

- Uh... chiar aveti de gand sa... sa nu facem ora ?

- Orele mai exact, si da, astazi nu facem nimic, crezi ca nu am vazut ca esti o somnoroasa, si nici eu nu prea am chef, nu trebuie sa imi platesti astazi. Sti, noi nu prea petrecem timp impreuna inafara orelor, deci esti de acord ? 

Tina se uita cu ochi mari la Valentina.

- Sau daca nu vrei poti sa-mi canti la pian un cantec de leagan in timp ce eu am sa ma culc pe canapea.

Amandoua au inceput sa rada, apoi sa discute diferite lucruri. Tina nu radea nicaieri la fel de mult ca atunci cand vorbea cu Valentina, lucru care a facut-o  sa fie mai deschisa fata de ea.

Trecuse o ora jumatate, Valentina statea intinsa pe canapea iar Tina statea asezata pe capatul canapelei pe telefon.

- Hei, Tina, as putea sa te... intreb ceva ?

- Sigur.

- Eu... eu nu prea te vad sa iesi cu colegii foarte des, sau prin oras, adica... scuze asta a sunat gresit...

- E in regula. 

Spuse Tina, insa de data asta ferm, lucru ce o uimise pe Valentina.

- E doar faptul ca... eu nu prea ma exteriorizez, sunt mai mult introverita cred si imi place sa staiu linistita la locul meu, asta sunt eu... cred.

- Crezi ?

- Da...

- Pai daca ,,crezi,, nu poti spune cu siguranta ca asta esti tu... nu-i asa ?

Tina o privi pe Valentina in gol, nestind ce sa mai zica.

- Uite, scuze ca insist pe subiectul asta sensibil dar, esti o fata minunata, si imi e greu sa nu te vad alaturi de un cineva sau... sti tu... prieteni.

- Eu...

O intrerupe Tina, insa apoi isi opri glasul, tacand.

- Tu ? Ai vrut sa spui ceva Tina ?

Tina se uita in pamant cu ochii larg deschis. Valentina a observat ca aceasta se schimbase la fata. Imediat Tina se puse pe jos in genunchi plangand, incercand din rasputeri sa isi opreasca lacrimile cu ambele maini.

- Tina ! Tina esti bine ?

Spuse speriata Valentina care o cuprinse imediat.

- Nu ! Nu sunt bine deloc ! Eu nu am prieteni ! Eu nu am pe nimeni ! Doar din cauza faptului ca asa sunt eu, diferita, din cauza nu merg la petreceri, din cauza ca nu sunt religioasa, din cauza ca imi place sa citesc si sunt privita ca o tocilara, din cauza ca am alta orientatie, din cauza ca esuez tot ce fac, din cauza ca sunt un esec... ,din cauza asta toata lumea ma uraste. Parintii mei ma urasc, colegii ma urasc, eu ma urasc.... !

Spuse printre lacrimi si scarndind din dinti Tina, care plangea la pieptul Valentinei. Valentina a ramas incremenita. Stia ca intrase intr-o zona sensibila cu discutia asta dar, nu se astepta sa-i franga inima Tinei. Aceasta o mangaiase usor pe cap si ii spuse :

- Tina... mereu am crezut ca suntem prietene.

Tina nu mai avea vointa sa reactioneze, asa ca Valentina continua.

- Nu mi-ai spus lucrurile astea niciodata, insa, ma bucur ca mi le-ai spus, mie, asta arata ca ma consideri prietena ta, nu-i asa Tina ?

- Da... 

Spuse aceasta printre lacrimi, lipita de pieptul Valentinei.

- Eu nu te urasc Tina, nu am avut niciodata o eleva ca tine. Sti ce rapid ne-am imprietenit. Sti ceva, mai avem 30 de minute, hai sa mergem sa luam o prajitura impreuna.

- Nu stiu...

- Eu sunt profesoara deci... eu decid, si totodata eu platesc...

Spuse Valentina razand, lucru care o facuse pe Tina sa rada din nou, in ciuda lacrimilor si a tristeti pe care o eliberase. Valentina i-a sters lacrimile si fata cu un servetel umed, a cuprins-o, apoi au plecat sa impreuna in oras, fiind prima oara cand Tina a iesit in oras alaturi de un prieten adevarat.