O lacrimă pe obrazul meu

Trădarea

-Jake,numai trebuie să risipesc nici un moment.Trebuie să îl doborâm pe Eduard,într-un fel sau altul,trebuie să reuşim.

-Ai dreptate,Maya.

-Tu,cu televiziunea,nu ai ce caută.M-am gândit mai bine...

-Ştiu,spune el intrerupandu-mă,în această întâmplare trebuie să fim implicaţi decât eu şi tu.

-Şi FBI-ul.

-Nu,nu şi FBI-ul. spune Jake panicat

-De ce? întreb eu

-Maya,de ce nu mă asculţi?

-Jake,FBI-ul poate află unde este Eduard,cine îl ajută să scape,informaţii ce ne ajută enorm!

-Cine îl ajută?Complicii? Maya...FBI-ul poate află informaţii mult prea pătrunse şi...

-Şi?

-Nu...

-Jake,tot cred că ascunzi ceva.

-Nu,Maya.Nu ascund nimic. spune el balbaindu-se.

-Ok.Dar tot implicăm şi FBI-ul.

-Maya,te rog...

-Ştii ce?Eu plec.

-Nu,de ce?

-De ce să te consult pe tine dacă tot iau ce decizii vreau?

-Pentru că ne completăm,împreună putem reuşi.

-Asta e adevărat însă tu nu vrei aia,nu vrei să facem aia şi tot aşa.Asta nu mă ajută.

-Ba da,te ajut.

-Jake,în faţă mea este mormântul mamei mele,spun eu cu lacrimi în ochi,jur pe acest mormânt că mama va fi răzbunată iar dacă nu încercăm...orice,pierd totul.

-Tatăl tău de ce nu ne ajută?

-Dacă nu vrea să ne ajute,nu ne ajută!Este un om sensibil şi eu nu i-am cerut ajutorul aşa că nu bagă pretexte penibile.

-Maya...spune el nervos.

-Nu,Jake.Fac ce vreau.

-O să strici totul.

-Poţi pleca.

-Poţi pleca tu.spune Jake

-Vreau să stau singură cu mama.

-Bine,dar ne vedem la ţine acasă când termini.

-Bine.

-Bine...spune Jake oftând.

M-am îndreptat către mormântul mamei mele,m-am aşezat pe o piatră şi strângeam pământul între degete în timp ce îi spuneam cu multe emoţii şi cu lacrimi în ochi următoarele cuvinte:

"Încep prin a îţi mulţumi pentru toţi cei şaptesprezece ani,mă rog...şaptesprezece jumate,în care mi-ai încredinţat absolut tot ce tu nu ai avut pentru a îmi fi bine,pentru sacrificiile ce mă ajutau să îmi recapăt onoarea,mândria,zâmbetul,fericirea.Îţi mulţumesc chiar şi pentru prima palmă pe care mi-ai dat-o,deoarece mi-ai arătat că ce făceam nu era bine.De când m-am născut m-ai protejat,m-ai îngrijit şi mi-ai călăuzit drumul exact că unei stele.Mami,eşti ingreul meu de pe Pământ acum.Poate te laud mult prea mult însă în inima mea eşti motivaţia mea pentru a trăi,eşti raţiunea mea,eşti sensul unic pe care trebuie să păşesc pretutindeni.Chiar îmi pare rău pentru tot ce am făcut.Sincer,spun eu mângâind pământul,cel mai mult regret acei 6 ani,în care...nu vreau să îmi aduc aminte ce am făcut.Te-am rănit,v-am rănit şi am stricat fericirea şi bucuria dintre sufletele noastre.Îmi pare sincer rău pentru asta însă ştii că mi-aş fi dat şi viaţa pentru ţine,căci m-ai purtat în pântece nouă luni şi m-ai suportat cu bune şi cu rele 17 ani jumătate.Vei fi răzbunată mama,Eduard va primi o pedeapsa bine meritată şi chiar vreau să fie cruntă.Trebuie să plec de aici căci se înnorează,spun eu uitându-mă înspre cer,şi presupun că va ploua.Voi veni la tinee des mama,chiar şi la tine Jess,spun eu uitându-mă la mormântul ei,chiar şi la tine Alex,repet uitându-mă la mormântul lui.Să va odihniţi în pace,îngeri păzitori!"