O lacrimă pe obrazul meu

Nu pot să cred

"Ok. Noapte bună!"

S-a făcut ora 11:00. La ora 11:30 încep orele. Nu am putut dormi toată noaptea. Am plâns, ce aș fi putut face? În fine, trebuie să nu mai dramatizez și să încerc să accept situația și să fac alte lucruri, să îmi văd în continuare de viață.

Pășesc foarte ușor în casă să nu trezesc pe nimeni. Imi dau seama din ce in ce mai mult ca am distrus această familie. Este pustiu. Nu se mai aud râsete. Nu se mai aud vorbe prea multe. Este totul monoton si trist. Și a cui e vina? Prefer să nu spun.

Mă duc la frigider, îmi fac rapid cereale cu lapte, o pup pe mama mea ce era deja în fața casei și fuma, cum face în fiecare dimineață dar parca acum cu o durere in plus in suflet.

-Ai grijă ce faci la școală, spune mama rezemându-se de perete.

-Da, aveți încredere! îi răspund eu.

-Nu are rost să îți mai spun că încrederea noastră pentru tine s-a pierdut...hai, întârzii la școală.

Are dreptate, nu mai are rost să spună. Chiar trebuie să mă facă să mă simt așa prost? Încerc să mă abțin de data asta să plâng și accept că am fost o neștiutoare și că am stricat relația mea cu familia.

Îmi iau taxiul și merg direct spre școală. Perfect, am civică și o să vorbească de familie și o sa fac o criză acolo.

-11.50 lei,domnișoară,spune taximetristul.

-Poftiți. Mulțumesc, răspund eu.

Ies din mașină și fug spre clasă. Când intru, observ că toate privirile colegilor sunt îndreptate spre mine.

-Măi, măi, măi, bine ai revenit, spune doamna Hamilton.

Mă întorc, căci eram cu spatele și mă uimesc cât de mult s-a schimbat doamna Hamilton, profesoara noastră de civică dar și diriginta noastră. Cred că mă urăște, i-am făcut multe...
Îi zambesc plictisitor și mă așez în bancă.

-Și acum vorbim despre relația elevului cu familia.

Oh, fix asta? Bine că mă aflu în ultima bancă, pot trage un pui de somn pentru a nu începe să plâng pe aici.

Pun capul ușor pe bancă și închid ochii dar...

*You have a new message.*

Cine m-ar contacta acum?

"Ce zice profesoara?"

Din nou,necunoscutul. Cum o ști tot ce se întampla cu mine? Mă uit în jur să văd dacă cineva este cu telefonul în mână însă... nimic.

"Vai, lasă-mă!"

"Ești și furioasă? Ți-a zis ceva? Dacă da...o omor."

"Ce te interesează pe tine? Ești un anonim. Nu am sentimente pentru tine, omule. Oh, ba da am, de ură."

"Fix în inimă! Mai ai?"

"Sunt în oră!"

"Profesoara de civică te face să plângi deoarece vorbește despre familie. Crede-mă, știu că în mintea ta, acum, te gândești cum să nu mai auzi spusele ei."

"Oh, Doamne! De ce mă tot întrebi ce se întâmplă dacă știi deja asta?"

"Nu contează, trebuie să mă apropii de tine."

"Cine ești?"

"Cine sunt? Jake."

"Bine. Asta nu a schimbat nimic!"

"Eu ți-am îndeplinit cerința, acum tu dacă ești supărăcioasă..."

"Uite, nu vreau să îmi fac un așa zis iubit, nici măcar prieten. Nu am starea necesară."

"Tu crezi că...oh, Doamne.
Lasă chestiile astea. Eu am venit să te protejez, te caut de mulți ani."

Numele lui este James Bond, sau ce?

"Știi ce? Nu îmi pasă cine ești, unde ești sau orice altceva. Lasă-mă în pace. Nu îți voi mai răspunde niciodată la mesaje!"

"Stai, Maya!"

Te rog.

Eu doar vreau să te protejez.

Maya!

Mayaa!

Mayaaaa!

Maaaaaya!

Maaaaaaaaaaaya!

Maaaaaaaaaaaaaaya!

Maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaya!

Maaaaaaaa... oh,las-o baltă."

A terminat-o cu mesajele. S-a terminat și ora.

Toți colegii ies din clasă. Ciudat, sunt ultima. Îmi bag cărțile în ghiozdan și verific ce oră am.

-Să fii în biroul meu, când începe următoarea ora, spune profesoara de civivă.

-De ce?

-Vom vorbi atunci.

Îmi tremură picioarele, mâinile, tot corpul. Daca va fi ceva grav și voi fi data afară din școală? Am făcut ceva în trecut de care nu mai știu acum?

Ora 12:45. Bat la ușa doamnei Hamilton și nici nu primesc un răspuns dar intru.
Nici nu am făcut doi pași și aud cum doamna Hamilton începe să îmi vorbească.

-Știu situația ta, spune doamna Hamilton.

-Adică? o întreb eu.

-Problema cu familia ta.

-Cum ați aflat? spun așezându-mă pe scaun.

-Timp de aproape două luni în toată școala s-a vorbit numai de tine, îmi spune dânsa.

-Mă așteptam.

-Cum te simți?

-Vinovată și dezamăgită.

-A fost numai vina ta, ști asta.

-Da, o stiu. Plang nopți în șir. Stiți cum m-au afectat vorbele familei mele? Ca niște lovituri crunte cauzate de un luptător profesionist.

*You have a new message.*

Stiam că este un mesaj de la Jake asa ca nu am răspuns.

-Dar...

*You have a new message. *

*You have a new message. *

Mă scuzați o secundă, spun eu întrerupând-o.
Îmi cotrobăi în ghiozdan căutând telefonul și voila, este un mesaj de la mama.

"Vino repede acasă.

Repede!

Maya!

"De ce?"

"Este ceva grav. Vino!"

Mă ridic rapid de pe scaun și îmi iau ghiozdanul pe umăr uitându-mă în ecranul telefonului.

-Nu mai rămai? spune doamna Hamilton.

-Am ceva probleme acasă. Vorbim mâine, doamna profesoară! O zi frumoasă.

NU POT SĂ CRED! Ce s-a întâmplat? Trebuie sa ajung cat mai repede acasă!

________________________________________________________________________________

Si gata si acest capitol :o3 Stiu ca nu e Joi,dar nu am mai avut rabdare si l-am postat ^^ H,da. De acum încolo voi posta doar JOI SI LUNI.

Vroiam să vă mulțumesc din suflet, pentru că am ajuns sa am 100 + de cititori la această poveste. Vă iubesc!