O lacrimă pe obrazul meu

Voi rămâne singură în lumea asta mare?

A mai trecut o zi,o zi in care nu am putut zâmbi.

Este ora 8:00. Simt razele soarelui iar alarma telefonului meu mă trezeste. Alarmă?Eu nu imi pun alarmă.Defapt,soneria mesajului mă trezește.

"Bună dimineața,rază de soare."

"Lasă-mă."

"De ce?"

"Rază de soare?!"

"Este vreo problemă?"

"Te urăsc!"

"Mda..."

"NEAȚA."

"Ce ai mai făcut?"

"Un bărbat pe nume..."

Stai,trebuie să îi spun? Nu cred. Nu trebuie. Nu trebuie ca un necunoscut să îmi știe fiecare moment al vieții mele.

"Ce? Ce bărbat?"

"Ah,nimic."

"MAYA!"

"Serios,nu e nimic."

"Maya!"

"STOP! Inceteaza sa ma tot interoghezi. Nu e nimic."

"Îmi cer scuze..."

"Scuze NEacceptate. Trăiește-ți viața! Las-o pe a mea! "

"Mi-o trăiesc."

"Sper!"

"Te las."

"Pa."

"Pa. "

Am fost umpic mai fermă cu el.Este un om necunoscut. Nu trebuie să îmi știe secretele. Eu să îmi văd de viață!

Apăs pe clanță însă un strigăt puternic mă face să închid rapid ușa. Este mama mea. Țipă! Oare de ce? Deschid din nou ușa,puțin și încerc să văd ce se întâmplă. Nimic nu se mai aude așa că ies din cameră și tiptil pășesc către sufragerie.

Mă uit stânga,dreapta,nimeni. Din nou aud țipătul mamei mele. Mă ascund după perete și spionez locația. Sunt niște hoți!

-Lăsați-mă,nenorociților! strigă mama.

Acei bărbați au trântit-o pe podea,au legat-o și au scos cuțitul.Au înjunghiat-o pe mama!

-Asta îți trebuie! spune unul din ei.

Mama mea era întinsă în balta sângelui ei.S-a uitat la mine cu multă milă și apoi nu a mai avut nici o răsuflare.Dintr-o dată un bărbat mă apucă de la spate înpingându-mă și trântindu-mă pe podea. Nu am putut scoate nici un sunet. O vedeam pe mama chinuindu-se.Am zărit un pistol,mi-am întins mâna si am împușcat în bărbatul din spatele meu. Toți se pregătiseră să mă împuște la rândul lor dar niște pași fac liniștea să apară. Era acel bărbat,Eduard.

-Măi,măi,măi. Ce avem noi aici?

-Lasă-mă în pace! CE AI AVUT CU MAMA MEA?

-Ce a avut ea cu mine?!

-CE A FACUT CU TINE?!

-Nu mă cobor la nivelul tău!

-Mai bine zis că ți-e frică să te URCI la nivelul meu. IESI AFARĂ! spun eu plângând.

-Luați-o. spune el arătând semn spre mama.

-Ce?! NU!

-Plec și eu și băieții și mama ta. LA REVEDERE! spune el plecând.