O lacrimă pe obrazul meu

Cine sunt eu?

Mă tot întrebam ce trebuia să fac, de unde să încep sau cel puțin să mi se spună sfârșitul, clădeam eu restul. Jake cuprins de o bombă, eu legată iar Eduard savurând răzbunarea. Cum poți face față acestei situații? Țin minte că pur și simplu, am vrut să mor, să scap odată de durerea de incapabilitate, să știi că nu poți face nimic pentru a te salva sau măcar pentru salvarea așa zisului frate. Toate lucrurile se întâmplau rapid până în momentul detonării bombei, cel puțin așa era planuit de către Eduard. Surprinzător, nu s-a întâmplat asta. Era mirat, era șocat cum de măreața lui personalitate n-a reușit să ducă la bun sfârșit un plan. Răspunsul la întrebarea aceea era omul despre care nu v-am povestit deloc în aceastã frumoasă călătorie a vieții mele. Omul care nu s-a implicat, omul care a suspinat în umbră, omul care era o fantomă. Tata! El este cel care deși părea o ființă imaginară în viața mea defapt era cel care a controlat lucrurile pe întregul parcurs al vieții mele. După moartea mamei, a jurat în sinea lui, că o va răzbuna cu propriul sânge. S-a luptat, la propriu, cu Eduard, sufeream pentru fiecare tăietură pe care o primea, pentru fiecare lovitură, pentru fiecare suferință. Timpul s-a oprit în loc în momentul în care s-a uitat părtrunzător la mine și pur și simplu, sufletul lui a vorbit prin intermediul ochilor. Vă spuneam că dorea răzbunare și se pare că a fost dispus să moară ca să se reîntoarcă la mama. Cu el, l-a luat și pe Eduard, amândoi căzând de la terasa localului și amândoi pierind pe loc.
Știți acel moment în care chiar nu vrei să crezi? Chiar nu vrei să accepți realitatea? Nu realizam că și tatăl meu a plecat în lăcașul sufletelor pierite nici când era acea nebunie când toate secțiile de FBI și poliție erau acolo, nici când medicii veneau la mine să mă întrebe dacă sunt bine sau dacă sunt rudă cu cineva de acolo. Am stat și m-am uitat în gol, nu răspundeam, nu vorbeam, nu clipeam, nu respiram pentru că în urmă cu câteva momente de acea nebunie, inima mea pierise, dispăruse. Nu voiam să aud "ești bine?", nu voiam să simt nici o îmbrățișare, nu voiam să realizez că tatăl meu a murit. Sufletul voia să iasă din mine, voia să scape. Aveam un nod în gât ce era bine așezat. Îmi bubuia capul, îmi bătea inima încet de parcă nici nu se mai zbătea să o facă. Am stat timp de 5 zile la un centru de psihiatrie, să îmi revin, să spun ceva. Totul a fost fără de succes. Voiam să dorm toată ziua și toată noaptea, căci în visele mele, îl puteam privi pe tata, puteam trăi viața perfectă alături de familia mea.
Nu știu de ce dar mă trezeam dezamăgită, nici nu-i mulțumeam lui Dumnezeu pentru fiecare trezire ce era un dar pentru mine. Am rămas blocată de la local până când pur și simplu, nu am mai putut rezista și m-am descărcat. Îmi venea să strig cât pot de tare dar nu reușeam să rezolv nimic! La naiba, nu rezolvam nimic! Toată familia mea a pierit! A plecat departe și nu îi pot simți lângă mine. E atât de dureros să nu poți să mai vorbești căci îți arde sufletul și sângele clocotește prin vene. E atăt de chinuitor să îți fie frică să vorbești cu Dumnezeu sau cu oricine căci știi că tu ești de vină și nu poți face nimic să te întorci în timp să rezolvi măcar 10% din lucruri. E atăt de trist să nu ai familie. Ei erau totul, erau tot ce aveam, ei erau averea mea, erau sufletul, puterea și inima mea. Cum să mai trăiesc fără ei? Cum pot face asta? Nu știu ce să spun, polițistii mă ceartă că am acționat singură, mintea mea face și ea la fel. Mi-e rușine să vorbesc și cu mine însămi căci știu că e numai și numai vina mea!
Acum, scriu toate astea în timp ce în fața mea, tatăl meu este înmormântat. Sunt doar eu, Jake și câțiva prieteni de ai lui și mă simt atât de singură încât a trebuit să scriu. Era singura mea cheie să pot deschide lacătul sufletului meu și să mă pot descărca puțin. Încă nu am vorbit cu nimeni de când s-a întâmplat...de când am fost la local. Înainte ca tata să apară am reușit să vorbesc cu Jake, să îmi cer scuze pentru tot și rezolvasem totul între noi. A fost și e alături de mine și astăzi e prima zi în care am simțit că îmi e frate, că mă ajută.
Știu că am fost misterioasă în ceea ce priveșc greșelile mele. Poate vă întrebați ce am făcut de fapt, căci de la ce am făcut eu a început ușor-ușor ca familia mea să se destrame.
Sunt unele lucruri prea dure și nu le pot spune dar vă pot înștiința că părinții mei m-au educat de mică să fiu sufletistă, corectă si bună ca să pot avea câștiguri în viață. Eu am început cu o excepție de la aceste învățături și am terminat cu o mare greșeala, aceea în care realizasem că mă transformasem într-un monstru ce sfida toate sfaturile mamei si ale tatei.
Am ieșit cu un om rău, am crezut că mă iubește la vârsta de 14 ani dar m-a împins să fac numai lucruri ilegale, rele și dure. Droguri, alcool, o viață nedemnă. Am ucis o persoană și o recunosc cu o imensă durere, am obligat oamenii din jurul meu să fie și ei răi, să facă lucruri rele, am furat, am fugit, am distrus suflete, am fost o persoană malefică, dependentă, depresivă ce credea că primește iubire din partea acelui băiat dacă face asta. Tot ce am spus mai sus sunt doar lucrurile minore pe care le-am făcut și le spun cu capul aplecat dar cele principale chiar nu le pot spune. Pot mărturisi că au fost grave și dureroase. Tot ce știu e că de la aceste fapte a pornit totul. Meritați o explicație, v-am dat-o dar nu pot mai mult de atât, mi-e frică și mi-e rușine.
Privesc cerul, soarele și tot ce mă înconjoară și realizez că am rămas singură. Sper că o să mă vindec la un monent dat, că o să pot trece peste. Se spune că timpul vindecă rănile dar pentru mine nu merge. Cu cât trece o altă secundă, cu atât crește durerea. Îl am pe Jake care sper că va rămâne alături de mine, merită și el o vorbă de la mine și iată că încep o nouă viață, fără familie și nu știu ce pot face să clădesc un nou zid demn și bine construit.
Poate că viața merită trăită dar pentru mine încă nu e valabilă această vorbă dar sper că voi bandaja rănile cu grijă și va trece totul într-un bun sfârșit. Sufăr enorm dar iată ce am realizat! Trebuie să repar totul ușor, ușor.
Când o să realizez că mi-am reconstruit viața o să vă dau un semn dar până atunci trăiți corect, frumos și încercați să fiți aproape de familia voastră căci sunt cel mai valoros lucru. Nu realizați asta când va fi prea târziu.
Aveți grijă cui oferiți încrederea voastră și dacă o oferiți cuiva, asigurați-vă că nu va fi nimeni dezamăgit.
Aveți grijă de sufletele voastre și răspândiți pacea și iubirea căci numai așa putem rezolva problemele.
Rămas bun!

Cu sufletul încăierat, cu drag și iubire,

MAYA.