Dark Paradise

Iubirea...

Ce este iubirea?

Optimistii ar spune ca e cel mai frumos sentiment pe care il poate simti un om.

Pesimistii ar spune ca e cel mai dureros sentiment pe care ti-l ofera viata.

Iar cei realisti cred ca e un sentiment frumos, dar in acelasi timp, dupa fiecare despartire, inima sufera mult prea tare.

Oare de ce? Oare de ce ne-a oferit Dumnezeu un sentiment care, pe cat e de frumos si de pur in definitia sa, pe atat de crud si dureros este atunci cand pierzi acest sentiment sau cand nu iti este impartasit...

Ei bine, la aceste intrebari nu am gasit inca un raspuns...

Dragostea este un sentiment mult prea crud, un sentiment mult prea dur pentru oamenii care au suferit de atatea ori din cauza ei...

Eu sunt unul din acei oameni. M-am increzut mult prea usor in "vorbe frumoase" spuse de oamnei mult prea rai...

Am fost fraiera si am avut incredere in ei si in final am ajuns sa sufar.

Am ajuns sa sufar pentru ca mi-am deschis sufletul in fata oamenilor care nu meritau. Mi-am deschis sufletul in fata oamenilor care nu au stiut sa pretuiasca ce le ofeream si au ales sa-si bata joc de sentimente, de vise, si in final, de mine...

Au ales ca, pentru ei, sa fiu un simplu "obiect" de care sa-si bata joc, iar eu am fost atat de fraiera incat sa cred in toate vorbele lor.

Regret... Acum, privind in trecut si gandindu-ma la tot, regret toate greselile pe care le-am facut. Regret ca am avut prea multa incredere. Regret ca am "visat cu ochii deschisi" la lucruri ce nu s-au intamplat niciodata. Si in final, am ajuns sa regret tot ce am simtit pentru acei oameni, pentru ca in cele din urma am descoperit cum sunt ei de fapt si m-au dezamagit. Dar... Se pare ca regretele sunt cele mai urate sentimente.

Asa ca am ales sa invat din fiecare sentiment de acest gen pe care l-am avut. Am invatat de la viata ca nu trebuie sa spui intotdeauna ce simti, crezi sau gandesti.

Oricum oamenilor nu le pasa. Toti aleg sa profite de tine, sa te santajeze si in final sa te distruga psihic si emotional. Da... Din cauza tuturor dezamagirilor din viata mea, dar si a unor pierderi majore care m-au marcat si influentat pentru restul vietii, am ajuns asa. O depresiva care nu mai crede in iubire, dar care inca sperca ca va avea ocazia sa-l intalneasca pe omul care o va iubi asa cum e.

Da. Nu mai cred in iubire. Am aflat pe propria-mi piele ca asa ceva nu exista si ca toti cei care isi declara "dragostea eterna" de fapt spun doar simple minciuni. Am aflat pe propria-mi piele cat e de usor sa spui "te iubesc" unei persoane pentru care nu sinti nimic. Am aflat pe propria-mi piele cum e sa fii dezamagit, inselat si, in final, parasit pentru "ceva mai bun".

Intotdeauna va exista cineva sau ceva mai bun decat tine, dar in viata mea parca eu sunt etalonul cel mai jos clasat "in preferintele celorlalti". Si totusi nu judec pe nimeni.

Adica de ce ai iubi pe cineva ca mine? Cine ar putea iubi o depresiva care isi ascunde suferinta si dezamagirile in spatele unei masti pictate cu zambete mari? Ce ai putea iubi la o astfel de persoana? Ce ai putea iubi la mine?!

Nu am calitati, sau eu cel putin nu le pot gasi, nu le pot vedea... Dar se pare ca nici ceilalti nu le vad.

Asa ca; de ce sa mai sufar? Prefer sa-mi ascund sentimentele, sa le pastrez doar pentru mine... Oricum nu-mi vor fi niciodata impartasite.

Am primit mult prea multe dezamagiri, am adunat mult prea multe regrete...

Gata! M-am saturat! Nu mai suport sa fiu ranita! Nu mai vreau sa decad mai mult decat locul unde sunt acum.

Eu sunt fata care se indragosteste mult prea repede de oameni, dar pe care nu o observa nimeni niciodata. Fata care, dupa un simplu "Buna!" incepe sa-si faca vise si fantezi. Fata care dupa fiecare dezamagire plange nopti intregi, ascunsa in intuneric de ochii lumii.

Nu mai vreau sa sufar... Imi e mult prea frica sa-mi deschid din nou sufletul pentru ca stiu ca nu voi primi aceleasi sentimente din partea oamnenilor pe care ii iubeac. Si asta doare cel mai tare...

Dar... Acum "iubesc" pe cineva... Dar nu cred ca sentimentele imi sunt inpartasite si nici nu vreau sa-i spun... Nu vreau sa distrug prietenia pe care o avem... Nu vreau sa se indepartezs brusc de mine... Nu vreau sa-l pierd...

Doare sa stii ca pentru o anumita persoana nu poti fi nimic mai mult decat o simpla prietena. Dore sa stii ca pentru un om vei fi mereu a doua alegere si poate nici macar a doaua.

Am suferit mult si nu mai vreau asta... Oricum nimeni nu a observat si nemeni nu observa niciodata ochii rosii de la plans, zambetul fals sau incercarile de a ascunde cine esti tu cu adevarat. Nimeni nu vede niciodata ce simti, si chiar daca ar vedea, oricum nu le-ar pasa...

E trist sa suferi singur, in intuneric, fara sa ai pe cineva langa tine sa te sustina, sa te ajute. E greu sa suferi pentru un om pentru care stii ca ai fi in stare sa strabati kilometrii, dar acea persoana nu ar trece nici strada pentru tine. E greu sa suferi singur atunci cand nu-i poti spune nimanui ce simti pentru ca esti indragostit/a de cel mai bun prieten... Si totusi... Eu continui sa exist in paradisul intunecat plin de dezamagire, durere si ura, luand tot mai des in considerare dorinta de a termina absolut tot si punandu-mi tot mai des intrebarile: Oare daca as disparea i-ar pasa cuiva? Oare daca nu m-as fi nascut viata celorlalti s-ar fi schimbat in vreun fel?

Cred ca raspunsul e evident... Nu, nu i-ar pasa nimanui. Nu, viata celorlalti nu s-ar schimba cu nimic... Si totusi... Ceva ma impiedica sa renunt la tot. Sa incui tot calvarul acesta, tot acest paradis intunecat numit viata.

Atat am avut de spus... Pana data viitoare... Nu uitati: Profitati de viata, nu o lasati pe ea sa profite de voi... Caci eu mi-am pierdut demult speranta...