Dark Paradise

Fara copii

  Am sa incep acest capitol cu o marturisire... Nu imi doresc sa am copii. Si, desi foarte multi m-au intrebat de ce nu vreau "sa las ceva in urma mea pe ascest Pamant", eu nu le-am dat niciodata un raspuns sincer.

Probabil ca si voi vreti sa stiti, sau daca nu vreti, eu tot am sa va spun. 

Sunt momente in care imi spun "Daca voi avea o fata am sa o las sa faca asta sau nu am sa-i dau voie sa faca asta." apoi imi dau seama ca am spus de atat de multe ori ca nu vreau copii incat, probabil nici nu voi avea.

Nu imi doresc un copil pentru ca toata copilaria mea a fost atat de ingrozitoare si de traumatizanta incat imi e frica sa nu ajunga si copilul meu sa treaca prin aceleasi lucruri.

Nu vreau sa imi vad vreodata copilul plangand din cauza ca parintii se cearta non-stop, din cauza ca parintii nu pot sau mai bine zis nu vor sa-l inteleaga si nu vreau sa-mi vad copilul plangand pentru ca proprii lui parinti il jignesc si nu ii ofera nici macar un gram de incredere ca va avea o sansa de a reusi sa ajunga cineva in viata.

Nu vreau sa imi vad vreodata copilul suferind din cauza ca tatal lui este un betiv notoriu care o bate pe femeia careia i-a jurat ca o va iubi vesnica sau mai rau, care isi bate proprii copii. Nu vreau sa imi vad copilul plangandu-se ca nu i-am oferit anumite lucruri sau ca nu a putut sa faca ce-i place.
Da, am fost si inca sunt un copil care traieate cu frica furieri tatalui. Cand eram mica eram batuta doar pentru ca saream in pat, acum nu ma mai bate, dar injuraturile si jignirile la adresa mea si a mamei mele nu contenesc niciodata. Da, tata este unul dintre acei oameni care considera ca un barbat trebuie sa bea pana e mut si apoi sa inceapa sa-si injure nevasta si copii pentru ca doar asa isi poate demonstra superioritatea si masculinitatea. Am fost de multe ori amenintat cu bataia si toate acele cuvinte urate aruncate fara motiv vor ramane pentru totdeauna intiparite in mintea mea si nu am de gand sa le uit vreodata. 

In toata copilaria mea, propriul meu tata nu mi-a spus nici macar o data ca ma iubeste, desi, in ciuda a tot ce facea si spunea, cand eram mica nu puteam sa dorm pana cand el nu ajungea acasa de la crasma. Si, in ciuda a tot ce-mi spune si-mi face zilnic, eu continui sa il iubesc, desi nu stiu de ce, eu continui sa o fac.

Proprii mei parinti nu mi-au dat niciodata increderea ca as putea sa ajung cineva in vinta. Nu mi-au oferit niciodata increderea ca am sa pot sa-mi indeplinesc visurile si sa ajung acolo unde imi doresc.
Stiti cat e de dureros ca propria mama sa-ti spuna ca nu ai sa ajungi sa faci ce-ti doresti? 

Stiti cat e de dureros ca propria mama, atunci cand te vede plangand sau suparata sa te ia peste picior si sa-si bata joc de tine dandu-si sau nu seama ca adanceste si mai mult cutitul durerii in sufletul tau?

Stiti cum e sa simti ca propria mama face diferente intre tine si fratele sau sora mai mare?

Stiti cum e ca, indiferent de cat de mult efort depui propria mama sa-ti repete cu fiecare ocazie ca este dezamagita de tine?

Stiti cum e ca, indiferent de ce-ti doresti in viata sau pe moment propria mama sa-ti spuna ca nu se poate pentru ca fratele sau sora mai mare are intaietate?

Siti cum e ca in fiecare secunda a vietii tale, propria-ti mama sa te faca sa te simti ca un copil nedorit? Ca o corvoada?

Ei bine... Eu stiu cum e!

Stiu cum e sa simti ca esti dat la o parte.

Stiu cum e sa simti ca indiferent de ce ai face pentru ei nu vei fi niciodata indeajuns de bun.

Stiu cum e sa fii in fiecare zi jignit si injurat fara vreun motiv anume, poate doar din cauza ca te-ai nascut.

Stiu cum e sa nu ti se dea niciodata, nicio sansa ca ai putea sa reusesti in vreun fel in viata.

Stiu cum e ca, desi esti un copil cuminte si educat, propria mama sa te considere o curva.

Stiu cum e ca de fiecare data cand spui un lucru interesant propria mama sa-ti spuna "Pe asta ai auzit-o la prietenii aia ai tai si acum o copii", fara ca macar o data sa se gandeasca ca poate tu chiar poti gandi astfel de lucuri si intr-un astfel de mod.

Stiu cum e sa simti ca proprii parinti te considera un copil prost fara sanse in viata.

De asta nu vreau copii. Imi e frica ca, la un moment dat, propriiul meu copil sa treaca prin toate aceate lucruri. Nu imi doresc ca propriul meu copil sa suporte certuri neinterminabile si predici fara sens sau noima. Nu vreau sa imi supun, vreodata, copilul la un astfel de tratament si imi e frica de faptul ca, la un anumit moment, va ajunge sa treaca prin vreuna din aceste ipostaze.

Si totusi, in ciuda a tot ce am sustinut pana acum, imi doresc sa adopt un copil si un prim motiv ar fi faptul ca imi doresc sa ajut un copil ai carei familii a fost mult prea incapabila si ai carui parinti au fost mult prea imbecili pentru a fi in stare sa-l tina alaturi de ei.

Si da... Cred ca toti parintii, care cred ca daca isi lasa copilul intr-un orfelinat si uita de el "crezand" ca acesta va avea o viata mult mai buna acolo, sunt oameni incapabili si imbecili care dupa parerea mea nu merita sa traiasca. 

Ai fost manat de instinctul animal si doza de alcool a fost mult prea mare pentru a-ti aminti sa folosesti prezervativul? Foarte trist! Dar nu te descotorosi dupa 9 luni, sau poate chiar si mai devreme, de problema de parca aceasta nici nu ar fi existat! Daca esti incapabil sa cresti si sa ai grija de un copil atunci macar ai decenta sa folosesti un prezervativ amarat sau sa incerci sa-ti infranezi instinctele animalice, caci asta ne face diferiti de animale... Ratiunea!

Ratiunea care trbuie sa-ti spuna ca daca nu esti in stare sa ai grija de un copil nu ai nici dreptul sa intretii relatii sexuale neprotejat. Si atentie! Pana acum am vorbit doar de parintii care intretin relatii sexuale stiind ca nu se protejeaza si care aleg in mod voluntar sa se descotoroseasca de copil de parca acesta nici nu ar fi existat.

Un al doilea motiv ar fi faptul ca, indiferent de sotul pe care il voi avea, la prima palma pe care va avea curajul sa mi-o dea, voi putea sa plec fara sa-mi pese macar o clipa ca rup relatia "tata - copil". Indiferent de caracterul pe care il va avea, daca v-a indrazni vreodata sa dea in mine sau in copilul, pe care, desi il voi adopta, il voi considera propriul meu copil, voi putea pleca fara sa ma uit inapoi, incepand o noua viata alaturi de copilul meu.

Poate totusi ruptura de tata, fie el si unul adoptiv, il va afecta pe copil intr-o oarecare masura, dar nu imi pasa si, poate asta este un raspuns egoist, dar, din nefericire, stiu din propria-mi experienta ca, daca are curajul sa dea in sotie, va avea acelasi curaj sa dea si in copil, indiferent ca este al său sau nu.

Da, poate ca nimic din toate astea nu i se vor intampla si copilului meu, dar nu imi doresc sa fac un astfel de experiment. Nu imi doresc sa experimentez metodele prin care sa nu ajung sa fac acelesi greseli ca proprii mei parinti pe un copil care nu are nicio vina. Nu imi doresc sa imi chinui copilul doar pentru ca eu cred "ca asta e cel mai bun mod de a creste si ca asa e cel mai bine pentru el".
Atat am avut de spus. Daca sunteti de acord cu mine, spune-ti-o, daca nu, faceti acelasi lucru. Si in continuare ideea cu grupul pe whatsapp sau pe facebook ramane deschisa pentru cei care vor sa isi deschida sufletul, pentru ca nimeni nu te poate intelege mai bine decat oamenii care trec prin lucruri asemanatoare tie.

Pana data viitoare, nu uitati "Profitati de viata nu o lasa-ti pe ea sa profite de voi".