Dark Paradise

Vreau sa mor

Da... Vreau sa mor.

Pentru ca nu mai rezist sa nu insemn nimic pentru nimeni. Pentru ca nu mai pot continua. Pentru ca nu mai am puterea necesara pentru a ma mai ridica. Pentru ca m-am saturat sa fiu criticata. Pentru ca m-am saturat sa nu-i pese nimanui de mine. Pentru ca ma simt singura. Pentru ca ma simt neputincioasa in fata gloantelor pe care le indreapta ceilalti spre mine. Pentru ma m-am saturat sa fiu data la o parte, sa fiu neapreciata, sa mi se reproseze zile intregi ca nu sunt buna de nimic.

Pentru ca, pur si simplu simt cum cioburile din inima mea vor sa iasa la suprafata. Simt cum imi sfasie pieptul, cum ma ranesc si ma impung ca lamele de cutit, ucigand orice urma de fericire din mine si lasand sa se prelinga prin ranile sangerande si ultimul strop de viata.

Ma simt parasita, golita de fericire, ucisa de cei din jurul meu. Simt ca nu mai am de ce sa continui... Pentru ce?

Pentru a le oferi lor satisfactia de a ma vedea cum sufar? Pentru ai lasa pe ei sa ma distrusa si mai mult? Pentru ai lasa sa vada cum fiecare lucru pe care il fac ma raneste si ma seaca de fericire? Pentru ai lasa sa ma calce in picioare? Sa ma arunce in rapa intunecata de unde nu voi putea iesi niciodata?

Ei bine... Au facut deja toate astea... M-au distru. M-au secatuit de puteri si de fericire. M-au secatuit de tot ce aveam mai frumos si mai pur in mine - bucuria de a trai.

Simt cum demonii din mine vor sa iasa la suprafata. Vor sa ma devoreze din interior. Sa ma traga in abis. Sa ma arunce in oceanul intunecat, sa ma traga in adancuri, sa imi sparga inima si asa fragila. Sa ma mistuie in focurile iadului.

Vreau sa mor... Pentru ca oricum nu i-ar pasa nimanui. Nimeni nu ar observa ca lipsesc. Nimeni nu ar suferi. Nimeni nu ar plange. Nimanui nu i-ar pasa. Cu totii ar uita dupa cateva zile de existenta mea si atunci voi fi uitata pentru totdeauna.

Pentru ca nu sunt de cat o fantoma care poseda un trup uman distrus de noptile nedormite, de regrete, de ura celolalti, de raurile de lacrini pe care le-a varsat ani la rand, de dezamagiri, de neputinta, de indiferenta... Distrus de ceilalti.

Dar ei nu au distrus doar exteriorul. Au spart mai intai interiorul. Au ciobit inima apoi au sfaramat-o omorand fiecare urma de bucurie, puritate si fericire pe care le aveam in mine. Mi-au ucis copilaria obligandu-ma sa ma maturizez mult prea devreme si fortandu-ma sa vad viata cu ochii acoperiti de o esarfa neagra. Mi-au ucis fericirea si m-au facut pe mine, acum, sa-mi doresc sa mor. Sa imi doresc sa se termine totul. Indiferent de cat de "frumoasa" e viata ta la un moment dat, in final depresia iti da o palma si iti arata din nou cat de ingrozitoare este ea de fapt. Cat de neimportant esti tu in lumea asta! Sau cat de neimportant esti pentru toti ceilalti.

Nu vreau sa mai sufar! Si nu ma poate ajunat nimeni! Pentru ca nimeni nu vrea! Nimanui nu-i pasa daca eu sufar! Daca eu sunt bine! Nimanui nu-i pasa daca imi tai venele, sau daca ma autodistrug, deci mai mult ca sigur nimanui nu-i va pasa daca mor! Ma vor uita! Dupa cateva ore, zile vor uita ca am existat si isi vor continua viata nederanjati de tot ce am insemnat eu! Si stiti de ce?! 

Pentru ca toti suntem povesti! Simple istorisiri care mai devreme sau mai tarziu vor fi uitate, ingropate in timp, nemaipasandu-i cuiva ca tu ai existat vreodata! De aceea vreau sa mor... Pentru ca stiu ca indiferent de cat voi incerca sa las ceva in urma mea, nu voi reusi sa insemn ceva pentru cineva! La dracu! Vreau sa se termine o data totul!

Dar nu pot... Imi e prea frica sa o fac. Dar oare pana cand? Oare pana cand ma voi opri in ultimul moment sa inghit si ultima pastila doar pentru ca imi e prea frica sa renunt la tot? Probabil ca in cele din urma imi voi da singura drumul in abisul pe marginea caruia sunt. Voi lasa demonii din sufletul meu sa iasa la suprafata si voi imbratisa moarte. Si poate atunci voi fi fericita, poate atunci voi zambi cu adevarat. La final, totul va fi mai bine. La final...