Ei bine... Da... Astazi discutam despre modurile de evadare din acest paradis intunecat.
Dar oare are rost?
Oare chiar exista vreo modalitate prin care putem scapa din depresie?
Exista fapte, vorbe sau oameni care ne pot salva din iad?
Oare mai exista speranta atunci cand simti ca te prabusesti in intunericul care pune stapanire pe inima ta in fiecare zi?
Ei bine... Singurul raspuns care imi vine in minte cand imi pun aceaste intrebari este "Da". Da exista o singura cale de scapare... Dar este mult prea cruda. Mult prea extrema si radicala.
Probabil ca v-ati dat seama la ce ma refer. Si daca nu, permite-ti-mi sa va luminez... Ma refer la sinucidere.
Sinuciderea - unicul mod prin care poti evada din depresie. Unicul mod prin care te poti elibera de intuneric. Unicul mod prin care poti scapa de ura, dezamagiri, regrete, prieteni falsi, oameni care nu te inteleg, oameni care te condamna, care te judeca! Unicul mod prin care poti scapa de toate astea!
Da... Prin sinucidere te poti elibera de intunericul pe care il tii ascuns, dar oare vrei sa scapi si de toate lucrurile cu adevarat importante din viata ta? Chiar vrei sa pierzi bucuria, iubirea, fericirea, momentele frumoase cu care te amageste iadul in care te aflii? In care ne aflam...
Daca ma intrebati pe mine, in starea in care ma aflu acum... Da! Vreau sa renunt la intuneric! Pentru ca e singurul lucru care mi-a mai ramas. Singurul lucru pe care il mai pot controla. Singurul lucru de care sunt dependenta si de care depind.
Probabil vreti sa stiti cum ma simt, si chiar daca nu vreti sa stiti eu tot va voi spune.
Ma simt pierduta, parasita, abandonata, uitata, neinteleasa, nedorita, trista, furioasa, neajutorata si dezamagita.
Multe stari, nu-i asa? Si toate acestea mi-au fost impuse de catre familie si "prieteni".
Simt ca nu mai rezist. Simt cum ma prabusesc in rapa depresie. Simt cum pierd controlul asupra propriei vieti. Simt cum toti sunt impotriva mea. Simt ca nu mai am niciun aliat. Simt cum pierd in fiecare zi cate putin din echilibrul pe care cu greu am reusit sa il readuc in viata mea. Simt ca nu mai pot continua aceasta lupta! Simt ca nu mai am nimic! Simt ca nu mai pot!
Si vreau sa renunt! Vreau sa renunt la durere, la dezamagire, la uara!
Vreau sa renunt la toata "bula de fericire" in care ma mint singura ca traiesc!
Vreau sa renunt la familia care ma condamna si ma judeca!
Vreau sa renunt la "prietenii" care cica imi sunt aproape, cand de fapt ei imi intorc spatele la prima adiere de vant!
Vreau sa renunt la copila naiva care se ascunde in interiorul meu facandu-ma sa sufar mereu si mereu si mereu pentru ca ii lasa pe ceilalti sa o raneasca!
Vreau sa renunt la depresie!
Vreau sa renunt la intuneric!
Vreau sa renunt la viata!
Vreau sa renunt la tot pentru ca nu mai am nimic!
Nu mai am pentru ce lupta!
Nu mai am pentru ce continua!
Deci nu mai am pentru ce trai!
Vreau sa se termine totul! ACUM!
Dar nu se va intampla, niciodata...
Stiti de ce?
Pentru ca sunt mult prea slaba. Sunt mult prea slaba pentru a ma putea sinucide.
Nu imi e frica de moarte, pentru ca in final cu totii murim, asa ca ce mai conteaza daca mor acum sau peste cativa ani? Imi e frica sa ii parasesc pe ceilalti. Pana si in ultimul moment continui sa ma gandesc la ceilalti. La toti cei care m-au ranit sau m-au ajutat. De fapt, nu. De ce sa ma dau altruista si sfanta cand in mintea mea am facut de multe ori crime, iar in sufletul meu se ascund demoni?
De fapt, imi e fica de faptul ca, poate dupa ce voi murii, nimeni, nici macar familia mea, nu va fi afectata.
Imi e frica sa nu fiu pusa in fata situatiei in care voi vedea ca de fapt, pentru toti oamenii importanti din viata mea, eu nu am insemnat nimic. Imi e frica de realitatea cruda in care traiesc dar pe care refuz sa o accept.
Imi e frica sa nu fiu singura si dupa moarte... Singura, exact asa cum am fost toata viata...
Deci, in final, este sinuciderea unica iesire din infern?
Eu cred ca da, dar doar atunci cand esti pregatit sa primesti o ultima palma de la viata, atunci cand te aflii in purgatoriu, iar ea iti demonstreaza ca nu ai insemnat nimic pentru nimeni. Sau poate iti arata ca tu erai totul pentru cei la care ai renuntat, dar nu te mai poti intoarce niciodata la ei.
Poate e singura cale de scapare din infern, dar odata cu renuntarea la intuneric si depresie, trebuie sa fi dispus sa pierzi si micutii licurici care te-au facut sa continui sa lupti pana cand ai ajuns aici. Acei licurici sunt oamenii importanti pentru tine. Oamenii pe care stii ca nu ai vrea sa-i faci sa sufere.
De aceea, desi nu mai am motive, speranta, putere sau incredere, inca nu sunt pregatita sa accept sa plec din aceasta lume alegand sinuciderea si imbratisand moartea pentru a scapa de tot acest paradis intunecat. Nu pentru ca imi e frica... Ci, pentru ca am inca licurici, putini si mici cat boabele de mazare, dar care imi dau inca dorinta de a continua. Mici faclii de lumina care ma fac sa lupt doar prin simplul fapt ca ma asculta atunci cand am nevoie sa vorbesc cu cineva. Prin simplul fapt ca stiu ca ei sunt acolo, chiar daca sunt la sute de kilometrii sau la doi pasi, ei ma prind de maini si ma trag la suprafata ajutandu-ma sa nu ma inec in marea depresiei. Imi dau putere sa continui sa inot, chiar daca pentru scurt timp.
Asa ca... Ajutati-ma voi sa gasesc o alta cale de evadare, prin care sa nu-mi ranesc micii licurici. Prin care sa pot scapa fara sa-i dezamagesc pe oamenii la care tin.
Va astept cu nerabdare parerile la intrebarea: "Este sinuciderea singura cale de evadare din infern?
Pana data viitoare, tine-ti cont, daca vreti bineinteles, de vesnicul meu sfat: " Profitati de viata, nu o lasati pe ea sa profite de voi!"
CITEȘTI
Dark Paradise
Non-FictionSinguratate. Asta este sentimentul pe care multi dintre noi il simtim. Cu toate ca multi nu vor sa arate prin ce trec, altii neaga acest sentiment sustinand ca sunt fericiti exact asa cum sunt ei si cum este viata lor, ne facand altceva decat sa se...
