Dark Paradise

Prietenie...

Intunericul din inima mea incepe sa se extinda din ce in ce mai mult cu fiecare zi ce trece. Sufletul meu este acaparat de groaza, durere si dezamagire tot mai mult, si mai mult pana cand, din el nu va ramane decat cenusa pentru ca fiecare dezamagire arde... Fiecare temere si regret iti arede sufletul pana cand, in final, la o adiere mai puternica de vand, sufletul se va imprastia asemeni scrumului tigarii. Si oricat de mult te-ai zbate sa iesi din "flacariele iadului" care iti mistuie inima... Nu poti. Nu poti uita dezamagirile. Nu poti uita faptele. Nu poti uita vobele. Si fiecare dintre acestea doare cu atat mai mult cu cat vin de la persoane importante din viata ta.

Eu simt ca pier, cu fiecare clipa ce trece, tot mai multe fragmente din sufletul meu, si curand, din mine, nu va mai ramane decat o fantoma, o umbra a ceea ce am fost candva. Nu ma pot reintoarce la vechea eu. Acea fetita a murit de mult, a murit in primele luni ale depresiei in care ma zbat de aproape 3 ani... Nu vreau sa ma intorc la copilasul inocent, naiv si pur care credea in orice lucru i se spunea. Nu vreau sa ma intorc la cea care se lasa pacalita de vorbe. Pe acea fetita am ucis-o chiar eu, atunci cand mi-am spus pentru prima data "Trebuie sa ma schimb... Pentru totdeauna".

Stiu... Am inceput destul de macabru in comparatie cu titlul pe care l-am ales pentru acest capitol si, ei bine, explicatia este destul de simpla. Eu... Continui sa "traiesc" pentru prietenii adevarati, cei care stiu ce ascund in sufletul meu de fapt. Stiu care imi sunt adevaratele ganduri si sentimente, si nu ma judeca pentru niciuna dintre acestea.

Insa, doar in doi oameni am avut cu adevarat incredere sa le marturisesc ce ascund de fapt in spatele zamdetelor. Doar doi oameni au reusit sa vada dincolo de masca pe care o port in fiecare zi. Doar pe ei ii pot numii prieteni adevarati.

Intr-adevar, le-am povestit despre depresia mea cam in acelasi timp desi in cazul celei mai bune pietene, sa-i spunem retoric Ioana, am avut nevoie de 5 ani ca sa inteleg ca si ea ascunde aceasi drama, iar in cazul celui mai bun prieten, sa-i spunem la fel de retoric Stefan, am avut nevoie doar de cateva luni ca sa imi dau seama ca pot avea incredere in el.

Nu i-am putut povesti niciodata Ioanei, pana de curand, prin ce trec pentru ca intotdeauna mi-a fost frica sa nu se indeparteze, sa nu ma paraseasca si ea asa cum au facut-o multi altii inaintea ei. Insa, atunci cand si-a deschis inima in fata mea, am descoperit ca si ea duce aceeasi povara pe suflet si, desi ea nu o stie, atunci am simtit pentru prima data ca traiesc cu adevarat. Am simtit in sfarsit ca am o persoana pe care ma pot baza cu adevarat, am alaturi un prieten care nu ma va judeca niciodata indiferent de ce i-as spune. Un prieten care intotdeauna ma va sustine si ma va ajuta indiferent daca este langa mine sau la mii de km. Si pentru toate astea, Ioana, tin sa-ti multumesc. Iti multumesc pentru tot sprijinul moral pe care nu ai idee ca mi-l oferi chiar si printr-un simplu "Buna!". Iti multumesc pentru toata increderea pe care o ai in mine. Iti multumesc ca imi esti cea mai buna prietena, mama, si nu in ultimul rand sora.

Stefan m-a "convins" sa-i povestesc prin ce trec atunci cand mi-a spus ca are o stare pe care nu o intelege. Avea acea stare prin care trec toti depresivii la inceput, cand se gandesc si isi repeta intr-una "Care e scopul meu in viata?", "Eu pentru ce traiesc", " De ce e viata mea atat de anosta?". Desi nu i-am putut da un raspuns concret la aceste intrebari, am ales sa-i povestes, cu riscul ca ar putea sa nu inteleaga, despre viata mea. Am vrut sa-i arat ca nu e singurul care isi pune astfel de intrebari si ca nu e singurul care se simte astfel. Desi am fost usor sceptica la inceput, deoarece nu iti ajunge o viata sa cunosti un om si nu eram prea sigura pe decizia spontana pe care o luasem, Stefan mi-a dovedit in timp ca pot avea cu adevarat incredere in el si ca imi este aleturi. Si totusi, in ciuda a tot ce i-am spus, si in ciuda a tot ce inseamana el pentru mine, Srefan a inceput sa se indeparteze, sa ma lase singura cat mai des, sa ma uite. Simt ca il pierd, simt ca ma va parasi si el asa cum au facut-o si altii inaintea lui, asa cum au facut-o multi altii. Dar, cu toate astea, pentru tot ce ai facut pentru mine, Stefan, iti multumesc. Iti multumesc ca, poate de multe ori ai avut ocazia sa ma "demasti" si sa le arati celorlalti cine sunt, si tu totusi nu ai facut-o. Iti multumesc ca, desi stii ca nu ma poti scoate din depresia prin care trec, tu continui sa insisti si sa ma ajuti. Iti multumesc ca, esti singurul care vede atunci cand imi plec capul si poate nu imi mai pot sustine masca, iar tu faci orice ca sa imi readuci zambetul pe fata. Iti multumesc ca imi esti cu adevarat prieten, desi ne stim doar de cateva luni.

Acestia dragi cititori, sunt oamenii care ma mentin pe linia de plutire. Sunt oamenii care, desi nu sunt tot timpul langa mine, doar gandidu-ma la ei renunt la ideea de a cadea in intuneric, de a mai renunta sa lupt si de a incepe sa ma autodistrug. Doar gandindu-ma la numele lor, la zambetul lor si la tot ce fac ei pentru mine renunt la incercarea de a ma taia. Si asa cum mi-a spus Ioana, daca nu lupt pentru mine, caci eu nu mai cred de mult ca voi putea parasi paradisul intunecat care imi domina viata, voi continua sa lupt pentru ei. Dar, daca in final ma vor parasi cu totii, chiar si ei, atunci pentru ce voi lupta? Atunci ce rost va mai avea sa continui sa traiesc, si asa apar tot mai des intrebarile. Daca ei vor diparea, si eu nu voi mai avea pentru ce lupta, va mai avea vreun sens viata mea? Va mai avea rost sa traiesc? Voi putea continua si fara sprijinul lor, sau ma voi lasa prada dorintei nebune de a termina cu tot!?

Dar pana atunci... Voi continua sa lupt pentru cei mai buni prieteni caci doar gandindu-ma la ei prind curaj sa inaintez mai adanc in infern cautand iesirea din acest labirint...

Atat am avut des spus, acesta a fost mai mult un capitol de multumire pentru voi, Ioana si Stefan, caci fara voi nu as putea continua. Iar pentru voi, dragi mei cititori, ar trebui sa fie un capitol la finalul caruia ar trebui sa puneti mana pe telefon si sa va sunati cel mai bun prieten. Stiti voi, acea persoana care, indiferent de oara la care ai suna-o si i-ai cere ajutorul, ar fi in stare sa lase balta absolut totul si sa vina la tine.

Asa ca haideti, sunatii pe cei pe care ii considerati voi Ioana si/sau Stefan si spunetile cat de recunoscatori le sunteti pentru tot ce fac pentru voi.

Pana data viitoare va astept pareriele si voturile. Si nu uitati "Profitati de viata, nu o lasati pe ea sa profite de voi".