Dark Paradise

Parintii

Dupa cum v-ati dat seama si din titlu, astazi vreau sa va vorbesc despre parinti.

Parintii sunt acei oameni minunati care ne-au dat viata, dar care ne iau visele.

Unii poate or sa spuna ca nu e adevarat. Ca parintii fac totul pentru copii lor si pentru viitorul acestora. Dar stiu... Stiu ca parintii mei ar fi in stare sa-si dea si viata pentru mine. Stiu ca ma iubesc enorm si ca ar face orice a sa ma vada fericita, dar eu nu am nevoie de lucruri materiale. Eu am nevoie de ei, am nevoie sa-mi fie alaturi sa ma sustina si sa ma incurajeze, dar ei nu o fac.

M-am saturat sa mi se reproseze zile la rand ca am luat o nota mica, dar atunci cand iau doar note mari, nimeni sa nu observe, nimeni sa nu spuna nimic. M-am saturat sa mi se judece doar defectele, doar notele sau doar visele, dar calitatile, lucrurile bune pe care le fac mereu sa fie ignorate.

Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata, ca atunci cand vrei sa le spui parintilor tai despre planurile pe care le ai pentru viitor, despre pasiunile tale, ei sa te ignore sau sa-ti spuna sa inveti. Sa auzi de o suata de ori pe zi fraza "Invata!", cu toate ca te descurci foarte bine la scoala, e frustrant.

Stiti cum e sa auzi in fiecare minut al vietii ca nu te ridici la asteptarile celor din jurul tau. Sa urasti ca nu esti la nivelul pe care si-l doresc parintii tai? Sa simti in fiecare secunda ca nu esti bun de nimic? Si cel mai tare doare ca stii ca nu ii vei putea multumii niciodata, indiferent de ce incerci sa faci... Ma simt inutila, si acest lucru ma doare cel mai tare. Imi doresc sa le dovedesc parintilor mei ca ii iubesc si ei vor sa le dovedesc asta prin "note mari" si depun multe eforturi pentru a ajunge la "acea performanta", dar mi-as dori sa-mi fie apreciate si aceste eforturi. Sa vad cat de mult incerc si muncesc, dar ei nu vad.Mie nu imi e usor si poate multi trec prin asta. Sa nu fii sustinut de oamenii pe care ii iubesti cel mai mult e ingrozitor. Sa ti se repete mereu ca, planul pe care il ai pentru viitor nu va fi niciodata realizabil si ca nu vei putea sa devii ce-ti doresti, sa faci lucrul care iti place. Stiti cum e sa auziti in fiecare zi sa revi cu picioarele pe pamant si sa te trezesti la realitate, ca planurile pe care le ai tu nu se vor implini niciodata?

Dar stiti... Parintii sunt oameni atat de buni, pentru ca, sa fim seriosi! Cine ar vrea sa sacrifice timp, bani si energie pentru cresterea unui copil? Ei bine... Parintii mei! Sa cresti un copil este foarte greu si de multe ori aproape imposibil. Dar ca parinte, oricat de greu ti-ar fi, nu poti sa nu iubesti micuta fiinta care creste sub ochii tai. V-ati dat seama ca parintii nostrii ne iubesc neconditionat? Orice prostie ai face, orice tampenie ai spune, parintii tai tot te iubesc eorm. Dar, in ciuda faptului ca parintii isi doresc tot ce e mai bun pentru noi si sa fim fericiti, tot ei ne distrug cele mai frumoase vise si planuri.

 Eu m-am saturat sa nu ma sustina nimeni in planurile pe care le am. Sa ma condamne toti pentru ce-mi place sa fac, sa ascult. Sa fiu judecata pentru ce sunt. Dar stiti ce? Nu imi pasa de ce zic cepilalti! Asta sunt eu! Nu am sa ma shimb niciodata pentru nimeni, indiferent despre cine este vorba. Cine ma iubeste si ma respecta, o va face si fara sa ma schimb! Si parinti mei ma iubesc, dar in fiecare zi ma descurajeaza si asta ma distruge cel mai tare.
Nu am nevoie de sustinerea altora, atat timp cat eu tanjesc cu disperare dupa sprijinul parintilor mei pentru ca noi, oameni, suntem creati in asa fel incat nu putem trai fara dragostea celor pe care ii iubim cel mai mult. Imi e greu sa ma ridic si sa merg mai departe, dupa fiecare dezamagire, pentru ca, chiar si neincrederea constituie o dezamagire atunci cand vine de la oamenii pe care ii iubesti; dar cu toate astea, reusesc sa trec peste toate incercarile pe care mi le ofera viata. Poate ca imi doresc sa le dovedesc tuturor ca am sa ajung acolo unde imi doresc si ca am sa pot sa fac ce imi place, chiar daca nici eu nu cred cu adevarat ca voi reusi sa-mi ating telurile si sa imi indeplinesc visele. Dar sper. Fac asta pentru ca, in cruda ironie a vietii, speranta moare ultima. Asa ca, nu mai am ce pierde, decat firul subtire care ma tine pe "linia de plutire". Firul subtire, numit speranta, care ma ajuta sa nu cad in intuneric pentru totdeauna si ma face sa vad ca totusi, acolo, ascuns adanc in suflet si in ratiune, mai exista o mica raza de lumina. Si asa incerc sa continuii si sa ma zbat pentru visele, planurile si telurile mele. Asa continuii sa ma zpat pentru a traii in acest paradis intunecat nimit viata... 

Voi incheia aici acest capitol, pentru ca nu vreau sa mai continui cu vaicala despre viata mea nefericita si oricum am deviat prea mult de la subiectul initial al discutiei. Sper ca ati inteles ce am vrut sa spun. In ciuda tuturor dezamagirilor pe care ni le ofera parintii, in ciuda tuturor descurajarilor si neincrederii de care avem parte de la ei, parintii nu ne ranesc cu voia lor. De fiecare data cand va certati cu parintii vostri, ganditiva ca orice ar fi, ei va iarta si va iubesc indiferent de ce s-ar intampla. Pretuitiva parinti cat ii aveti langa voi!

Atat am avut de spus pentru astazi. Pana data viitoare nu uitai sa profitati de viata, nu o lasati pe ea sa profite de voi.

Va astept parerile. Si sincer chiar as vrea sa va stiu parerile. Sa discutam despre ce vreti si simtiti. Vreau sa stiu daca si altii simtit ce simt eu in fiecare zi.