Aisha— "Promit. Dar oare o promisiune, nu este decât o minciună spusă frumos?"
Totul e bine. Nu e nimic nou.
Durerea asta e la fel. Nimic schimbat.
Și totuși, simt că oricât încerc să mă țin de ața invizibilă, menită să mă țină în viață, tot pierd capătul și nu pot să văd nimic altceva decât finalul.
Nu asta aveam în plan. Nu așa aveam de gând să îi spun lui Alastair despre operația pe care urmează să o fac, sau despre ce șanse sunt ca să supraviețuiesc în urma acesteia. Nu așa aveam de gând să îi spun că l-am mințit ieri și că nu am plecat la Paige, ci la spital. Sau că simt cum durerea asta stupidă din piept devine tot mai sufocantă, tot mai pregnantă.
Dar nu mai am de ales acum. Nu când sunt într-un alt pat de spital, cu o mulțime de perfuzii și aparate în jurul meu, așteptându-l pe iubitul meu să ajungă. De ce? Fiindcă nu mai are rost să mă ascund, doar în speranța că îl voi putea feri de tristețe. Trebuie să îi spun exact ceea ce se întâmplă, oricât de dureros ar putea fi și pentru el. De aceea l-am și rugat pe domnul Henri să îl sune și să îi spune unde mă aflu. Ar fi aflat oricum, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu. Iar până la operație, am de gând să stau aici.
Mă bucur totuși. Mă bucur că a devenit mai matur și că a acceptat să îngroape trecutul, ca să poată privi înspre viitor, focusându-se și pe prezent. Sunt extrem de bucuroasă de faptul că s-a întâlnit azi cu Jacob. Sinceră să fiu, nici nu prea ar conta rezultatul, atâta timp cât el și-a dat seama că amândoi sunt în aceeași măsură, nevinovați și prinși la mijloc: el din cauza tatălui său, Jacob din vina mamei lui. Și chiar dacă starea mea se va înrăutăți, aș fi mult mai liniștită dacă aș el ar începe să se înțeleagă cu fratele lui vitreg, și dacă ar încerca să vorbească cu tatăl său, exact ca înainte. Ar fi o garanție pentru mine, că orice s-ar întâmpla, el ar avea pe umărul cui să plângă.
— Aisha? Iubito, ce s-a întâmplat? o voce mult prea cunoscută mă scoate din starea de visare, ca mai apoi să îmi duc privirea înspre glasul iubitului meu.
Dacă nu mă durea deja destul inima, atunci când îi văd ochii roșii, dându-mi imediat seama că a plâns, simt o altă împunsătură dureroasă în aceasta. La naiba, dacă arată astfel doar când a auzit că mă aflu în spital, atunci dacă voi...
Nu, nu e timpul să mă gândesc la asta. Nu încă, cel puțin. Pot să lupt. Pot.
— Alastair, îi spun numele și încerc să nu arăt cât de greu îmi este să vorbesc.
Se așează pe scanul din dreapta patului meu, ca mai apoi să privească vizibil alarmat perfuzia din mâna mea dreaptă.
— Ce... Ce s-a întâmplat? Aisha, ce naiba s-a întâmplat? nu își ridică tonul, dar se citește cu ușurință nervozitatea din glas.
Ce s-a întâmplat?
Pur și simplu am simțit cum nu mai am suflu, cum nu mai mă pot ține pe picioare, în timp ce nimeni nu era acasă. Am sunat la ambulanță, ca mai apoi totul să devină negru. Apoi m-am trezit aici, în timp ce domnul Henri era mai mult decât speriat.
— Eu... nu m-am simțit bine, reușesc să spun și încerc să nu respir foarte adânc, fiindcă acum, și acest simplu gest mi se pare mult prea dureros de realizat.
La naiba.
— Ce au spus doctorii? Ești bine acum, nu? Trebuie să schimbi medicamentele sau-
— Alastair, îi întrerup eu bâlbâiala, ca mai apoi să îmi îndrept obosită ochii înspre el. Trebuie să îți spun ceva, continui și mai apoi îi caut mâna, iar atunci când își împleteștele ambele mâini cu mâna mea dreaptă, zâmbesc slab la căldura emanată de aceastea.
— Ar trebui să te odihnești mai întâi, putem vorbi după aceea, bine? mă întreabă, dar eu dezaprob ușor din cap, apoi înghit scurt în sec.
Trebuie să o fac. Trebuie să îi spun adevărul. Să îi spun la ce ar trebui să se aștepte. Trebuie, trebuie, trebuie, și totuși... e atât de greu să fac ceea ce ar trebui.
— Știi cât de mult te iubesc? prefer să încep astfel și el pare și mai încordat acum, dar nu îi dau o șansă să comenteze, căci continui: mai mult decât... am crezut că pot iubi pe cineva, vreodată în viața asta, spun și nu am habar de ce, dar simt deja cum lacrimile stau să mă trădeze.
Nu, Aisha, nu poți face asta. Trebuie să fii puternică.
— Aisha ce nai-
— Nu am fost ieri la Paige, îl întrerup din nou, iar el mă privește curios. Am fost la doctorul meu. De... de câteva zile nu mă simt prea bine, recunosc într-un final și el pare că își înghite cu totul cuvintele. Săptămâna viitoare trebuie să... să mă operez, spun mai apoi și el își mută privirea la podea.
— Vei fi bine, nu? întrebarea lui mă lasă puțin fără vreun răspuns, ca mai apoi să îi evit, de data aceasta, eu privirea. Aisha, vei fi bine, nu? repetă aceeași întrebare, de data aceasta pe un ton mai ridicat, iar eu îmi închid ochii preț de câteva secunde.
— Este mai grav decât ar fi crezut doctorul. A spus că... operația este foarte periculoasă. S-ar putea... s-ar putea să nu reușesc, spun și el îmi strânge ușor mâna, ca mai apoi să îi simt buzele pe aceasta.
Îmi duc privirea din nou la el și observ că a devenit mai rigid, mai ascuns în sine. Nu prea îl pot citi în clipa de față.
— Și dacă nu o faci? Nu putem găsi alte medicamente?
Zâmbesc slab, ca mai apoi să expir greu, simțindu-mi pieptul din nou greu.
— Mă voi usca precum o floare de aia urâtă, încerc să glumesc, dar atunci când dau de privirea îngrozită a iubitului meu, știu că nu a fost întocmai cea mai bună glumă la care m-aș fi putut gândi.
Pare să vorbească cu sine, în tăcere, lăsându-mă la o parte din toate întrebările sale. Iar eu încerc din răsputeri să nu dau frâu lacrimilor ce stau să vină.
— Vei fi bine, promit.
Vocea lui sună pustie, scăzută și parcă se agață disperată de ceva anume. Parcă se agață disperat de dorința fierbinte, că eu voi fi bine.
Eram pe marginea prăpastiei și înainte. De când tata a murit, de când nu m-am mai simțit deloc alături de cineva, cu toate că în jurul meu se aflau mereu persoane. Dar după ce i-am auzit promisiunea lui, am simțit cum am căzut cu totul în prăpastie. Fiindcă promisiunile se pierd mai repede și decât șoaptele.
______
Capitol nou fiindcă da:))) Vă așteptă părerile și chiar dacă poate capitolul ăsta a părut mai plictisitor, merge fiindcă eram la ore:)
CITEȘTI
(Ne)Așteptând sfârșitul
Teen Fiction||dramă|| dragoste|| ficțiune adolescenți|| Aisha Simson suferă de cardiopatie ischemică, o boală a inimii destul de periculoasă și care poate duce purtătorul spre ultimul drum de la o simplă mișcare greșită. Când și ultima rudă care nu a părăsi...
