(Ne)Așteptând sfârșitul

Capitolul 12

     Alastair— "Urăsc să răcesc"

     Casc și strâmb din nas. Nu am chef de școală. Nu e nimic nou, însă astăzi sunt și mult mai obosit decât de obicei. Am fost nevoit să stau până târziu azi-noapte, pentru a-mi termina eseul la istorie.

    Dacă nu era singurul lucru care m-ar fi ajutat să trec la materia asta stupidă, nici nu m-aș fi gândit să scriu mai bine de șapte pagini.

     Mă ridic simțindu-mi capul greu. Caut prin dulap o pastilă de durere pentru bostan, și o înghit fără apă; strâmbându-mă mai apoi, din cauza gustului amar.

    Grăbesc pasul înspre bucătărie pentru a lua niște apă, și pentru a alunga senzația neplăcută lăsată de pastila aia nenorocită. Urăsc pastilele și tot ce ține de spital, însă nu aveam chef să am și o durere de cap azi.

    Rămân surprins să o văd pe Aisha deja pregătită pentru liceu, și făcând ceva la aragaz.

     — Exersezi pentru cariera ta de vis? spun și fata se întoarce cu privirea la mine, zâmbind.

     — Normal! Mereu mi-am dorit să fiu blocată cu un șorț și o spatulă! replică și eu chicotesc, luând mai apoi un pahar de apă.

     — Tata unde e? A plecat deja? întreb și casc din nou.

     — Da, a plecat. Tu te simți bine? Nu arăți în cea mai bună formă a ta, comentează și eu mă apropii de ea, observând că face niște clătite.
  
     — Doar am stat până târziu. Trebuie să plătesc pentru a avea una de aia? spun mai apoi pe un ton glumeț, arătând cu privirea înspre ceea ce aproape termină de gătit.

      — Normal! Ai habar cât de gustoase sunt? Majoritatea muritorilor nu au parte de gustul acesta, glumește la rândul său, și apoi pune toate clătitele într-o farfurie, așezând-o pe masă.

    Îmi face semn cu mâna să mă așez și eu, și zâmbesc imediat ce simt mirosul plăcut.

     — Dulceață de căpșuni sau Nutella? întreabă și se ridică, uitându-se mai apoi prin frigider.

     — Glumești? Ce întrebare mai e și asta? Normal că dulceață de căpșuni! spun și ea zâmbește, întorcându-se cu un borcan.

      — Aceeași alegere! Încă nu pot înțelege oamenii care preferă Nutella, în schimbul acestui dar divin, comentează, ridicând borcanul de parcă ar fi o binecuvântare.

   Râd subtil și aprob scurt din cap.

     — Aici ai dreptate! Probabil au fost scăpați de mici în cap, glumesc în continuare și zâmbesc atunci când o aud râzând.

     — Poftim, spune-mi cum ți se pare, replică și îmi întinde o farfurie cu o clătită umpluta de dulceață.

     O iau și mă prefac a fi suspicios în legătură cu ea, ridicând sprânceana dreaptă, și facând-o pe Aisha să își dea ochii peste cap.

     — Sigur nu ai pus otravă prin ea? o tachinez, luând o îmbucătură, și închizându-mi ochii din cauza gustului foarte bun.

      — Ba bine că nu. Mâine dimineața nu te vei mai trezi, mă tachinează în schimb, și eu mușc nu foarte elegant o altă îmbucătură.

     — E destul de bine, spun și mai iau una, iar fata din fața mea chicotește.

      — Recunoaște Alastair. Te-ai îndrăgostit deja de mâncarea mea, spune și eu mă opresc câteva secunde din a mesteca.
 
     Înghit destul de greu, și apoi îmi dreg vocea subtil.