Aisha— "Nu e ușor să te văd doar ca pe un prieten"
— Totul e bine? mă întreabă Alastair și eu doar aprob scurt din cap.
— De ce nu ar fi? întreb și ridic apoi din umeri.
— Pari cu gândul în altă parte, replică și eu doar îl privesc puțin.
— Da... mă gândeam la examenele pe care trebuie să le dau cât de curând. Nu prea sunt pregătită pentru ele, mint și el zâmbește puțin.
— Pentru asta te îngrijorezi? mă întreabă și apoi râde puțin. Stai liniștită, ai stat destul de mult timp pe lângă mine, deci cu siguranță ai ciordit puțină înțelepciune, comentează și apoi îmi face cu ochiul, dar eu doar îmi duc privirea la telefon.
Mâine am deja plănuit să merg cu Aiden la film, iar astăzi trebuie să fac o vizită la firma tatei pentru a completa niște hârtii.
— Nu ai vrea să ieșim azi? Știi... până când trebuie să mergi la firmă, îl aud și încerc din răsputeri să nu îmi dau ochii peste cap.
Pentru cineva care mi-a spus să îl uit ieri, nu ajută foarte mult.
Da, mi-ar plăcea chiar mult să ies cu el, dar discuția de ieri mi-a cam intrat în cap.
Lui îi place de altcineva, iar eu am fost destul de idioată încât să cred că am vreo șansă. Dar nu îl pot condamna. Nu îi poți spunr în niciun caz inimii pe cine să aibă aproape de ea, sau cât de aproape.
Nu îi poți dicta sufletului despre cine să cânte, sau despre cine să șoptească.
Iubirea nu poate fi forțată în niciun fel, iar eu știu asta. Nu pot fi supărată pe el fiindcă place pe altcineva. Nu pot decât să îi doresc fericire și să sper că acea fată îi returnează sentimentele în egală măsură.
— Unde ai de gând să mergem? mă aud întrebând, dându-mi seama că mi-am lăsat din nou gura să mi-o ia înainte.
Observ cum zâmbește mai puternic, ca mai apoi să se ridice de pe scaun și să își verifice telefonul.
— Dacă ți-aș mai spune, unde ar mai fi surpriza? mă chestionează și apoi își ridică sprânceana dreaptă într-un mod destul de caraghios. Apropo, nu trebuie să te îmbraci de gală, nu mergem nicăieri unde să rupem portofele, glumește mai apoi și pleacă înspre camera lui, iar eu doar oftez puțin.
De ce a trebuit să fiu de acord? Aveam de gând să devin puțin mai distantă față de el, dar faptul că voi ieși din nou cu el azi— chiar și la o ieșire între prieteni— nu ajută mai deloc. Ba din contră, îmi face inima asta idioată să se gândească și mai mult la el.
Scutur puțin din cap, de parcă în modul acesta aș putea alunga toate gândurile, ca mai apoi să mă ridic la rândul meu de pe scaun și să mă îndrept înspre camera mea. Îmi notez mintal să încerc acea distanțare față de Alastair puțin mai târziu, poate după ieșirea de azi.
Dar trebuie neapărat să o fac. Trebuie să îi urmez sfatul lui. Să încerc să îl uit.
***
— Ai de gând să mă lași aici? Atât de mult te-am enervat în ultimul timp? glumesc și el doar își rotește ochii, ca mai apoi să chicotească puțin.
— Ușurel Alba-ca-zăpada, nu te pot lăsa să scapi de mine atât de ușor, spune și mai apoi mă trage de mână încet, înspre intrare.
Nu pot pricepe de ce suntem la orfelinat. Dar judecând după felul în care Alastair se adresează celor din jur, bănuiesc că a mai fost pe aici de câteva ori. â
— Bună Olga! îi urează mai apoi femeii de la recepție, iar ea zâmbește; niște gropițe drăguțe fiind vizibile acum.
Pare trecută de prima vârstă, dar se menține destul de bine.
— Alastair! Chiar mă întrebam unde ai fost zilele acestea! replică și eu zâmbesc stânjenită, atunci când își mută privirea la mine. Nu te-am mai văzut să aduci pe cineva cu tine până acum. Ea trebuie să fie iubita ta? îl întreabă mai apoi pe un glas plin de tachinare, iar eu rămân fără vreo replică.
Îl privesc subtil și îmi dau seama că el face întocmai la fel. Zâmbește mai apoi, iar eu aștept să aud un "În niciun caz, nu suntem decât prieteni", dar ceea ce aud, îmi taie pur și simplu șirul gândurilor.
— Încă nu, răspunde scurt și apoi pleacă în continuare, iar eu îl urmez, știind mult prea bine că arăt ca o adevărată roșie.
Ce naiba se întâmplă? Ieri îmi spunea că îi place de cineva, iar acum răspunde cu așa ceva?
— De ce i-ai spus asta? îl întreb pe un ton mai jos, iar atunci când acesta mă privește, jur că devin mult prea conștientă de mine, și prea puțin atentă la ceea ce se află în jur.
— De ce? Pare atât de dezgustător gândul ca tu să fii iubita mea? mă întreabă în schimb, și nu rupe contactul vizual.
Înghit în sec atunci când se apropie puțin de mine, dar reușesc să mă adun atunci când un copilaș mic îi sare în brațe.
— Ali! Ai venit! strigă băiețelul și Alastair îi ciufulește părul, ca mai apoi să îl ia mai bine în brațe.
— Scuze amice, în ultima vreme nu prea am mai reușit să dau pe aici, replică și atunci când băiețelul îi sărută obrazul, tind să cred că cei doi sunt chiar foarte apropiați.
— Mă duc să îi anunț și pe ceilalți! replică brunetul cel mic plin de entuziasm, ca mai apoi să sară din brațele lui Alastair, fugind înspre partea opusă de unde a venit.
— Obișnuiesc să vin aici câteodată pentru a vedea copiii. L-am întâlnit pe Arek acum câteva săptâmâni când era cât pe ce să fie călcat de o mașină în fața orfelinatului. De atunci îl vizitez cât de des pot, dar nu doar pe el. Știu că nu par genul, dar îmi plac copiii. Sunt mai sinceri și mai puri decât ceilalți, îmi explică și eu rămân complet fără vreo replică.
Deci el nu era atât de snob și îngâmfat nici măcar înainte. Idiotul ăsta chiar iubește să mă surprindă în ultima vreme, nu?
— Nu, chiar nu aș fi spud că ești genul căruia să îi placă copiii, admit și atunci când îi observ rânjetul, știu că iar are ceva prostesc prin minte.
— Acum că știi că îmi plac copiii, ai de gând să mă ajuți cu echipa de fotbal pe care mi-o doresc? întreabă și atunci când pricep ce spune, îl lovesc peste umăr, iar el doar începe să râdă.
Nu așa te comporți cu cineva pe care nu îl placi, Alastair. Și nici pe mine nu mă ajuți!
__________
Un capitol destul de scurt și plictisitor, dar trebuie să avem și capitole de umplutură, nu?:)
Vă aștept comentariile și ne citim la capitolul următor^^
CITEȘTI
(Ne)Așteptând sfârșitul
Ficção Adolescente||dramă|| dragoste|| ficțiune adolescenți|| Aisha Simson suferă de cardiopatie ischemică, o boală a inimii destul de periculoasă și care poate duce purtătorul spre ultimul drum de la o simplă mișcare greșită. Când și ultima rudă care nu a părăsi...
