Needitat/scurt/plictisitor:)))
——————
Aisha— "Trebuia să îmi țin gura."
— Nu mai pari atât de mare și tare acum, hm? șoptesc, ca mai apoi să înmoi din nou cârpa în apa rece.
Îi așez mai apoi bucata de prosop pe frunte, zâmbind subtil, atunci când realizez că febra i-a mai scăzut.
Mă bucur mult că am venit acasă imediat ce l-am văzut pe nesuferitul ăsta, în acea stare deplorabilă, la liceu. Dacă nu aș fi amânat ieșirea cu Aiden pe altă dată, Newt nu m-ar fi rugat să am grijă de idiotul de Alastair. Nici acum nu prea pricep de ce nu l-a dus la spital, însă după spusele lui Newt, băiatul din fața mea nu s-ar fi bucurat deloc dacă l-am fi dus acolo. Bănuiesc că nu îi plac spitalele. Nu că ar exista cineva căreia să îi placă.
Îl privesc perplexă, observând că murmură ceva în somn. Pare incomfortabil.
După câteva secunde pare să se mai liniștească, și nu pot minți spunând că nu arată bine, chiar și cu niște broboade de transpirație pe față.
Mă apropii mai mult de el, acum fiind doar la câțiva centimetri depărtare de fața lui. Chicotesc subtil atunci când își strâmbă subtil nasul.
Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine, dar simt nevoia de a-i atinge genele cu degetele, pentru a veifica dacă sunt într-adevăr atât de fine precum par.
Rămân cu mâna suspendată în aer atunci când îl aud:
— Ai de gând să profiți de faptul că sunt inconștient și să mă săruți? Fiindcă dacă așa e, mă pot preface în continuare.
Îmi retrag mâna, și simt cum obrajii încep să mă ardă. Nenorocitul își deschide ochii și chiar dacă arată ca dracu, încă are un rânjet cât China.
— Voiam... să verific dacă mai ai febră, mint și îl ajut să se ridice în șezut, ca mai apoi să îi așez mai bine perna.
— Da, și eu sunt prinț. De fapt, dacă stau să mă gândesc, asta nu e atât de departe de adevăr, comentează și îmi face cu ochiul drept, iar eu nu mă ascund în a-mi roti ochii.
— Tu nici mort nu scapi de "modestia" asta, nu? îl întreb, iar el ridică din umeri.
— Vine la pachet cu șarmul meu, spune și apoi râde, dar tușește imediat după aceea.
Mă ridic rapid și îi pun niște apă în paharul de pe noptieră. Îl ajut să bea, și rămân nemișcată preț de câteva clipe, atunci când ne atingem mâinile. Mă retrag imediat, și îi verific din nou fruntea. Băiatul pare să tresară ușor, fie de la uimire, fie de la frisoane.
— Mai ai puțină febră, dar nu este la fel de ridicată ca înainte, spun și îi zâmbesc.
— Tu nu trebuia să fii cu iubițelul tău și să te giugiulești cu el pe undeva? mă întreabă mai apoi, și simt cum obrajii îmi iau foc de data asta.
Tot nu pot pricepe ce are împotriva lui Aiden.
— Ți-am mai spus, eu și Aiden... suntem doar prieteni, și am anulat ieșirea din cauza ta. Nu puteam să te las singur, comentez și nu pricep de ce, dar zâmbește.
— Unde e Newt? ia o altă vorbă, cercetând cu privirea încăperea.
— A spus că nu mai poate sta. Ceva legat de firma tatălui său, îi răspund și pare să cadă pe gânduri câteva clipe.
— Tata nu a venit, nu?
— Mi-a spus că va rămâne peste noapte la firmă. Te-a sunat pe tine, dar cum dormeai, am fost nevoită să îi răspund eu, și să mint că faci duș.
— Fix la scuza asta te-ai gândit, hm? mă chestionează zâmbind lasciv, iar eu îmi dau din nou ochii peste cap.
— Știi, în loc să fii atât de pervers, ar trebui măcar să îmi mulțumești. Mi-am anulat planurile pentru tine, spun și băiatul din fața mea, mă privește ciudat.
— Înseamnă că eu contez mai mult decât iubițelul tău, nu? îl aud și îmi dau o palmă mintală.
— Nu, dar urăsc să văd animalele în suferință, glumesc și atunci când observ încruntătura de pe chipul lui, încep să râd.
— Ai căutat glumele astea pe internet? Sunt mai proaste decât notele mele la istorie, replică și chicotește mai apoi.
— Nu cred că sunt chiar atât de proaste, îl tachinez, ca mai apoi să iau termometrul de pe noptieră. Puneți-l la subraț, continui și i-l dau, iar acesta face întocmai, fără să comenteze.
— Apropo, Kevin mi-a zgâriat motocicleta?
— Vrei să spui, blondul ăla? întreb, iar el aprobă din cap. Ei bine, nu știu cum să îți spun, dar a venit în bucăți cu ea, spun pe o voce serioasă, iar el face ochii cât cepele.
— Cum? Îl omor pe nenorocitul ăla! începe să țipe vrând să se ridice, dar îl opresc, ca mai apoi să râd.
— Calmează-te! Am glumit! ridic tonul, și pare să se liniștească.
— Fii atentă! Să nu mai faci glume de genul. Nu vreau să fac infarct, spune și apoi inspiră adânc.
— Bine, am înțeles. Totuși, de ce ții atât de mult la ea? E doar o motocicletă, șoptesc ultima parte, dar probabil Alastair m-a auzit, căci rupe contactul vizual.
Își scoate termometrul de la subraț, și îl privește, ca mai apoi să mi-l dea mie.
— Se pare că sunt mult mai bine. Poți pleca. Mulțumesc pentru tot, aruncă vorbele parcă cu forța, și nu pricep ce naiba s-a întâmplat deodată.
Mă uit la termometru, și expir ușurată când văd că nu are mai mult de 37,3 grade Celsius.
— Stai liniștit, voi sta aici până când febra va dispărea cu totul, replic și vreau să îi pun din nou prosopul pe frunte, dar mă oprește, prinzându-mi încheietura și uitându-se direct în ochii mei.
— Am spus că sunt bine. Pleacă te rog. Vreau să dorm, replică la rândul său, dându-mi drumul la mână, și așezându-se mai bine pe pat.
Mă ridic cu o ușoară reținere de pe scaun, și îl mai privesc o dată. Are deja ochii închiși, și mâna dreaptă peste frunte.
Ies din cameră, și las ușa întredeschisă. Nu pricep de ce s-a schimbat atât de mult, dar încep să cred că este din cauza a ceea ce am spus. Poate motocicleta aia, înseamnă mult mai mult pentru el, decât voi putea eu să înțeleg vreodată.
Ar fi trebuit să nu îi spun nimic. De ce naiba mă ia uneori gura pe dinainte?
——————————
Heii:)) Știu că este un capitol cam plictisitor și scurt, dar voi încerca să postez mai des:)❤
Sper că v-a plăcut cât de cât, și credeți-mă, veți avea parte de dramă mai încolo:)
Ne citim la următorul capitol^^
CITEȘTI
(Ne)Așteptând sfârșitul
Fiksi Remaja||dramă|| dragoste|| ficțiune adolescenți|| Aisha Simson suferă de cardiopatie ischemică, o boală a inimii destul de periculoasă și care poate duce purtătorul spre ultimul drum de la o simplă mișcare greșită. Când și ultima rudă care nu a părăsi...
