Alastair — "Amuzant cum, într-un timp atât de scurt, mi-a intrat la inimă atât de mult."
— Va fi bine, fiule. Aisha este cu adevărat puternică, îi aud vocea tatei și aprob din cap scurt.
— Știu, nu am nicio îndoială. Doar că... nu îmi place să o văd așa, recunosc și înghit în sec, uitându-mă în treacăt la ușa din fața mea.
Nu am plecat acasă ieri, am vrut să stau aici, cu ea, chiar dacă nu prea am cu ce să ajut. Pot doar să o privesc în timp ce doarme, încruntându-se din cauza durerii. Pot doar să îi mângâi părul și să îi privesc zâmbetul, cu toate că știu, cât de mult vrea să plângă. Pot doar să o aud repetând "sunt bine, nu e prima dată", cu toate că știu cât de frică îi este. Pot doar să sper că totul va fi bine, cu toate că atunci când o privesc în ochi, știu că imaginația și realitatea, sunt la limite extreme, mult prea departe una de cealaltă.
— Asta fiindcă o iubești. Te înțeleg, dar nu îți pierde speranța.
Speranța. Sentimentul de încredere și certitudine că totul va fi bine, oricât de grele ar părea lucrurile. Așteptările pe care le are orice persoană, măcar o dată în viață, sperând la mai mult, la mai bine. Dar de multe ori, speranța nu este nimic altceva decât evitarea adevărului amar, alegând o minciună dulce.
Deci ar trebui să nu îmi pierd speranța și să mă agăț de ea? Ar trebui să nu îi dau drumul, cu toată că știu, ce este cu adevărat? Ce este cu adevărat? Nimic altceva decât amânarea unui eveniment cert. Nimic altceva decât amăgire și dezamăgire, în acealași timp.
— Mi-a spus să vorbesc cu Jason, să văd dacă aș putea să mă înțeleg puțin cu el, spun deodată, luându-mă și pe mine prin surprindere.
Nu prea știu de ce am spus asta, sau de ce am adus vorba. Probabil sunt mult prea obosit pentru a mai ști ce dracu vorbesc. Tata își drege vocea, vizibil surprins la rândul său.
— Știe despre—
— Da, știe, îl întrerup și el aprobă slab din cap. Jacob a făcut un circ acum câteva zile, la școală. Cred că și câinele vecinului știe că sunt frate cu el, încerc să glumesc, dar probabil vocea mea strică tot.
— Și cum a mers? întreabă, iar eu îmi întorc subtil atenția la el, ca mai apoi să ridic din umeri.
— I-am spus să nu ne mai comportăm ca doi idioți atunci când ne vedem și să încercăm... să ne suportăm măcar, replic și apoi îmi mut din nou privirea la salonul Aishei. Nu a vrut, m-a luat în râs, continui și apoi simt cum bărbatul de lângă mine, își așează mâna pe umărul meu drept.
— Mulțumesc, îl aud șoptind și nu apuc să spun ceva la rândul meu, căci continuă. Mulțumesc fiindcă încerci să treci peste prostia mea. Știu cât de mult te-a rănit ceea ce am făcut și te înțeleg, spune și eu încerc să par cât mai neexpresiv. Ai tot dreptul să rămâi supărat, furios, sau cu o mulțime de resentimente, ai tot dreptul. Totuși, sper ca într-o bună zi să îți poți găsi puterea și să mă ierți, măcar puțin, termină și eu dau să spun ceva, dar mă opresc.
Nu pot continua discuția asta, cel puțin nu acum. Nu când iubita mea stă pe un pat de spital, în timp ce durerea devine din ce în ce mai mare. Așa că mă ridic de pe scaun, apoi privesc puțin la tata.
— Merg până la Aisha, replic și el aprobă din cap, iar eu îmi îndrept pașii înspre salonul iubitei mele.
Deschid mai apoi ușa încet, nevrând să o trezesc. Pășesc cu grijă și ajung aproape de patul ei. Mă așez pe scaunul din dreapta sa, apoi îi iau cu grijă mâna între ale mele.
Doctorul a spus că are nevoie de cât mai multă energie, pentru a se pregăti cumva, de operația ce stă să vină. Mai sunt două zile, doar două zile, până când va face operația, iar eu aș fi un mincinos și mai mare decât sunt deja, dacă aș spune că nu tremut de frică, doar la gândul că nu va avea succes.
Dacă ceva merge prost...
Nu, nici nu îmi pot imagina asta. Dacă Dumnezeu chiar ține cu dreptate, nu o poate lua încă la el. Nu când a suferit mai mult decât ar fi trebuit, nu când este atât de tânără. Nu am fost niciodată foarte credincios, dar pentru a o salva, aș sta și pe sticlă și jar, dacă ar putea ajuta, pentru ca CEL De Sus să îmi asculte rugăminte. Ciudat cum oamenii caută alinare la Ceruri atunci când simt cum toate soluțiile li se scurg printre degete. Dar da, sunt la rândul meu disperat. Nu mai pot gândi limpede, nu mai pot simți nimic altceva decât frica de a o pierde.
Fiindcă la dracu, nu o pot pierde! A intrat pe silențios în mizeria pe care o aveam în suflet și în inimă, apoi la fel de subtil a făcut curat în acestea, chiar dacă nu și-a dat seama. La început nu o suportam, iar sentimentul mai mult ca sigur, era reciproc. Apoi, încet-încet, mi-am dat seama că fiecare persoană ascunde câte ceva, iar Aisha își ascundea frica, durerea, disperarea, în spatele zâmbetului aruncat și a atitudinii sale. Iar eu, îmi ascundeam la rândul meu, gândurile ce nu mi-au dat pace de ceva timp încoace- cel puțin până când a apărut ea.
Și dacă prima dată a fost ciudat, dacă eram complet împotrivă ca ea să se mute în casa mea, cu zilele ce au trecut, cu săptămânile ce au zburat, ceva s-a schimbat. În mine, în ea, în noi. Nu am mai avut aceeași dorință de a o înțepa, gustul replicilor usturătoare nu mai era atât de dulce. Am început să îmi feresc privirea din calea lacrimilor ei, doar din simplul fapt că nu mai eram fericit să le văd.
I-am căutat din ce în ce mai mult prezența, vocea, privirea. Iar într-un târziu, am realizat cât de idiot am putut fi. Cât de străin propriilor mele gânduri și sentimente am fost. Cât de mult a reușit să mă schimbe Aisha, fără ca măcar să depună un efort mare. Iar apoi mi-am dat seama, că atunci când îți găsești persoana potrivită, nu el sau ea va fi cel care te va schimba în bine, ci chiar tu. Fiindcă vei face orice, pentru a fi îndeajuns pentru persoana iubită.
Înghit în sec, apoi îi mângâi mâna cu buricele degetelor mele. Mă aplec încet, apoi i-o sărut, ca mai apoi să observ cum o lacrimă din ochiul meu stâng se strecoară, și îi cade pe mână. În încăpere e liniște, la fereastră se poate vedea lumina produsă de lună, iar probabil stelele ne privesc pe amândoi. Cu toate că seara asta e cât se poate de liniștită, în sufletul meu este furtună. Nori de disperare și frică încep să se adune din ce în ce mai mult, amenințând să îmi intre mult prea adânc la inimă.
Glasul îmi este slăbit, nu știu din ce cauză, dar reușesc să șoptesc ceva, în tăcerea gălăcioasă a nopții:
— Nu mă poți părăsi.
Fiindcă de altfel, va trebui să o fac și eu.
_____
Da, un capitol destul de plictisitor, dar merge:)) Mai sunt doar două capitole și epilogul woahhh
Apropo, sunt cam bleagă, și am încurcat în capitolele anterioare numele lui Justin cu Jacob. Trebuie să corectez, dar asta când mă voi apuca de editat:) Scuzeeee
CITEȘTI
(Ne)Așteptând sfârșitul
Teen Fiction||dramă|| dragoste|| ficțiune adolescenți|| Aisha Simson suferă de cardiopatie ischemică, o boală a inimii destul de periculoasă și care poate duce purtătorul spre ultimul drum de la o simplă mișcare greșită. Când și ultima rudă care nu a părăsi...
