(Ne)Așteptând sfârșitul

Capitolul 2

         Alastair ㅡ,,Noua colegă de locuit''

          ㅡ Te-ai gândit să vii acasă? îl întreb pe tata când aud ușa deschizându-se.

           ㅡ Da, am venit, îmi răspunde acesta și se așează lângă mine pe canapea.

             Stă destul de rigid, lucru necaracteristic lui. Observ că începe să își trosnească degetele pe rând și să își muște limba în interiorul gurii.

           ㅡ Vrei să îmi spui ceva? îl întreb enervat până la culme de nesiguranța de care dă dovadă.

           ㅡ Păi dacă tot ai întrebat...Știi că eu am plecat la înmormântarea bunului meu prieten, Esteban, nu?

           ㅡ Da, îi răspund simplu, așteptând să își continuie ideea.

            ㅡ Păi el are o fată. Are cam aceeași vârstă cu tine. Vă jucați împreună când erați mici. Mai ții minte?

            ㅡ Nu mai îmi amintesc așa ceva, dar nu contează. Continuă.

            ㅡ Bine...ea are probleme de inimă și ar trebui să aibă pe cineva aproape mai mereu, așa că i-am spus că poate sta cu noi, spune el ultima parte aproape șoptit.

             ㅡ Cum? mă ridic instant de pe  canapea și țip când aud ce prostie a putut scoate pe gură.

              El îmi urmează exemplul și se ridică în picioare, profilându-se în fața mea.

             ㅡ Alastair, știu că poate vestea asta este greu de digerat, darㅡ

             ㅡ Nu greu, foarte greu! îl întrerup eu.
  
             ㅡ Uite Alastair. Ea este singura amintire rămasă de la Esteban. Știi bine cât de mult a însemnat el pentru mine.

              ㅡ Dar tată! Cum o poți lăsa să stea aici? Scrie orfelinat pe casa noastră? îl întreb știind că și soția domnului Esteban, a plecat demult cu altcineva.

              ㅡ Alastair! ridică acesta tonul și mă face să îmi îndrept atenția spre el. Aisha nu este orfană. Eu am să încerc să îi fiu tată, chiar dacă nu va fi posibil. Voi încerca să o ajut și ar fi bine și pentru tine să faci același lucru! îmi spune el și apoi se îndreaptă spre camera lui, nelăsându-mă să mai comentez în vreun fel.
         
           Perfect! Acum tata are chef de fapte mărinimoase! De ce nu i-ar aduce aici pe toți orfanii de pe stradă? Avem destule camere libere oricum!

           Îl observ apoi pe tata cum vrea să plece din nou.

             ㅡ Tată, unde vrei să pleci din nou? îl întreb îndreptându-mi privirea spre el.

            Se întoarce cu fața la mine în timp ce își ia paltonul.

              ㅡ Merg să îi aduc bagajele Aishei. Îi voi aduce prima dată bagajele și apoi echipamentele medicale. Ea va veni și va sta cu tine când voi merge după echipamentele medicale. Ai grijă să te porți frumos cu ea, îmi spune și apoi pleacă grăbit spre mașină, plimbându-și printre degete cheile vehiculului.

           El chiar o va aduce pe acea...Aisha să stea cu noi? O parte din mine a sperat să glumească, dar după ce am văzut că merge să o aducă, mi-am dat seama că nu a glumit deloc. 

       
   
        ~°~
   
           Se aude mașina tatălui meu, iar eu îmi ațintesc acum privirea pe ușă.