Norocul Diavolului

CAPITOLUL 17

—Am bănuit mereu că tata nu era sfântul care se afișa a fi, zise Wine Cardinham, dar să-și cumpere o amantă... Asta mi se pare josnic până și pentru el.

—Ei bine, eu am avut parte numai de bărbați josnici, spuse Lisa.

—Asta până m-am înălțat frumos, îi aminti Damon. Iar ea nu putu să nu fie de acord.

*

Trupul gol al Lisei era o operă de artă vineție, dar plină, voluptuoasă, atât de voluptuoasă, încât Damon se întrebă cum rezistase atât de mult timp fără să o atingă. Voia să o atingă. Trebuia. Se îndreptă spre apa pe care ea o folosise pentru a se îmbăia, își scoase cămașa și pantalonii și începu să se spele sub privirile ei mute. Lisa înțepenise într-un colț, dar Damon se îndoia că dacă avea să ridice privirea urma să zărească frică în aceasta; Lisa nu era fricoasă, nu acum. Își spălă mâinile, gâtul, subrațul, iar apoi sări în apă pentru a-și dezmorți picioarele înghețate. Afară era îngrozitor de frig. Nu stătu însă prea mult, ieși aproape imediat, folosind celălalt prosop rămas de la ea. Zări apoi inelul pe care i-l dăduse, îl ridică și își semeți o sprânceană:

—Nu e pe placul tău?

—Ba da, dar e mare și mă gândeam că nu vreau să-l pierd...

—Îl voi modifica. Îl puse pe dulap și își strânse prosopul în jurul șoldurilor. Apoi, încurcișându-și brațele la piept o privi.

Continuară să se privească unul pe celălalt de parcă nu se mai văzuseră goi nicioadă până când Lisa decise să curme tăcerea:

—Și acum?

—Mă bucur că ai întrebat. Se apropie de ea, îi prinse mâna și mângâie carnea moale de acolo. Acum te voi urî până la adânci bătrâneți.

Lisa oftă și izbucni:

—Nu e vina mea, să știi! Nu aveam idee că va veni aici. Nu aveam idee nici măcar cine e. Damon își dădu ochii peste cap, încercând să își tempereze furia. Nu avea înaintea lui o târfă oarecare; Lisa Carter era soția lui, fiica virgină a unui lord. Trebuia să își domolească furia dacă nu voia să distrugă pentru ea pentru totdeauna viziunea cu privire la intimitate. Vorbesc serios, Damon! Nu am iești niciodată din regiunea ducatului. Nu știu pe nimeni aici! Lui Damon îi era însă greu să se concentreze pe blândețe când conversația cu Rothgar i se derula în minte. Și știi ce?, plusă ea. Își ridică o sprânceacă, dorind să știe ce îi mai trecea prin minte. Tu m-ai ales! În seara aia, tu m-ai ales!

—Fac numai alegeri proaste în viață. Poți să mă învinovățești? Nu, nu putea, pentru că și ea făcea alegeri la fel de proaste în viață. Acum, nu vreau să mai aud niciun cuvânt, nimic. O trase de mână și o conduse spre pat.

—De ce? Eu vreau să vorbesc cu tine!

—Lisa, vreau să consum căsătoria asta în cazul în care Rothgar vine cu o moașă după el ca să vadă cât de mult timp ne-am petrecut noi în pat în aceste zile divine de căsătorie.

—Nu vreau să consum nimic cu tine până nu terminăm de discutat!

Damon se opri înaintea patului și o întrebă:

—Ai terminat? Ea oftă exasperată. Parcă mă doreai la începutul serii, nu? Și doreai și nenorocitul ăla de inel. Dorințele tale sunt lege pentru mine.

Lisa își încrucișă brațele la piept și hotărî să îl enerveze la fel de mult pe cât o făcea el.

—Te doream când nu erai soțul meu. Acum ești.