Norocul Diavolului

CAPITOLUL 27

—Ceva îmi spune că asta nu e o poveste despre baluri și rochii, nu?, întrebă Summer.

—Nu. Nu am avut timp de baluri și rochii, îi explică Lisa.

*

Îl simțise privind-o. Lisa își ridicase ochii din paginile melancolice ale adolescenței lui Damon și se uită în ochii bărbatului care devenise; mâncase din gunoaie, se târâse prin zăpadă, luptase cu pumnii și scrisese cu degetele zdrelite pentru a nu uita niciodată de unde plecase, pentru a ști că întotdeauna avea să ajungă și mai sus, pentru că Damon Carter era un luptător. Lăsă pe măsuța de lângă ea jurnalul aproape finalizat și șopti ceva.

—Tu! Damon era catgeoric furios, mai ales când se apropie de ea. Lisa tresări: avea motive pentru a fi furios, din momemnt ce adusese dușmanul în casă și îl lovise pe stăpân. Pentru că amândoi erau încă inconștienți după ce doctorul Leigh îi consultase, Lisa nu mai plecase din Devil's Luck spre Berkeley Square, ci se refugiase în dormitorul în care atâta timp trăise ca doamna Carter, prima ei casă adevărată.

—Stai puțin!, sări Lisa de pe scaun și făcu un pas înapoi, pe după acesta. Pot explica!

—Nu ai ce explica! Damon dădu să o prindă, dar ea se feri dibace, așezându-se după paravanul care acoperea zona de baie. Crezu că era cu mult mai agilă decât un om care suferise o contuzie minoră, dar o privire aruncată spre o zonă în care să se ascunde de furia lui Damon îl făcu pe bărbat să câștige avans, să o prindă de încheietura mâinii și să o arunce pe umărul acestuia.

—Damon!, strigă, realizând apoi că Damon se așază pe pat, cu ea pe genunchii lui și cu fundul în sus. Damon, ce crezi că faci?

—Pregătește-te să primești bătaia vieții tale, doamnă Carter, îi spuse el simplu.

Simți răcoarea pe picioare când Damon îi ridică haina, lăsându-i fundul gol. Doar nu vorbea serios, nu? Nu dăduse niciodată în ea, dar simțea prea bine cum din el emana o furie pe care anterior doar o bănuise. Înghiți în sec și privi peste umăr la bărbatul care se holba la fesele ei adioma unui prădător la masa de Crăciun. Prefera să fie devorată, decât bătută și frecată cu sare.

—Fii rezonabil!, îi ceru, încercând să întoarcă situația în favoarea ei. Nu am vrut să te lovesc, dar îl omorai! Aveai de gând să îl omori!

—Sper că ești gata să îi iei locul, binefăcătoareo! Lisa înghiți în sec și îl prinse de coapsă. Tresări când îi simți mâna pe fund, dar își dădu seama că nu era o palmă. O... o pipăia? De unde ai cămașa asta?, o întrebă Damon.

—Am... am rugat-o pe Hermione să...

—Ai trecut peste cuvântul meu, văd, îi zise Damon și își continuă drumul între picioarele ei. Îi simți degetul mare la intrarea în corpul ei și își mușcă oftele, reprimându-și un geamăt. Nu știa ce era asta. Și mi se pare sau ai fugit cumva de mine mai devreme? Ce credeai? Își scufundă un deget în trupul ei, iar Lisa nu își putu reprima un geamăt. Credeai că te voi snopi în bătaie? Damon cufundă încă un deget în feminitatea ei, făcând-o să-i șoptească numele. Asta va fi și mai rău pentru tine, doamnă Carter. Îți place?

—Tu ce crezi?

—Tu să-mi spui, îi șopti el și forță încă un deget în trupul ei, începând să le miște înainte și înapoi, mângâind-o atât de profund, încât se strânse în jurul său. Vai, Lisa, cât vreau să te bat acum... Îi prinse părul cu cealaltă mână, i-l îndepărtă și își înfășură mâna în jurul gâtului său. Îmi doresc, Lisa, să fiu mai puternic.