Norocul Diavolului

CAPITOLUL 22

Lisa Carter, complotistă mică...

- Damon Carter realizând ce drac are acasă

*

—Am impresia că mă sabotezi!, se răsti furioasă Lisa la Damon când, la ora două, ajunseră în sfârșit la club. Trăgând de rochie pentru a scăpa de ea și pentru a-și lua hainele de servitoare, Lisa mârâi și își aruncă mâinile în aer. Ajută-mă!

Damon o privi încruntat, neștiind de ce îi urmă porunca de a o ajuta să scape de rochia de pe ea. Lejer trase de șireturi, scoase fusta și îi lipi trupul de al lui, șoptindu-i:

—Oricum nu te plătesc. Ai putea foarte bine să faci altceva, ceva mult mai... productiv.

Lisa își închise o clipă ochii, uitându-se la reflexia lor din oglindă. Mâinile lui mari pe sânii ei, apropierea buzelor lui de obrazul ei, culoarea părului fiecăruia contrastând cu al celuilalt. În casa din Berkeley Square o făcuse să vadă stelele cu gura lui, cu aceeași limbă păcătoasă care acum îi promitea o adevărată desfătare desfrânată.

—Prefer să muncesc!, îi spuse și se desprinse de el, tulburată de apropierea trupului său. Mă descurc de aici, mulțumesc!

Damon își ridică mâinile în semn de predare și se retrase, lăsând-o cu trupul arzând întreaga zi. Bine, Lisa începu să ardă de furie când își dădu seama că lista ei cu atribuții era scurtată și că Mammie mai degrabă o îndopa decât să îi spună ce să facă. Așezată într-un colț, cu picioarele încrucișate, privea urât spre femeia care frământa aluatul și care îi ignora privirea. Ceva era în neregulă aici, iar ea voia să știe ce.

—Jo! Femeia își semeți capul în direcția ei din poziția în genunchi, frecând cu o perie podeaua. Ceva este ciudat aici! Eu de ce am primit atât de puține de făcut, în timp ce tu speli, cureți, gătești?

—Ah, e șefu', zise Jo. Domnu' Carter ne-a convocat de dimineață și ne-a sugerat că își dorește să ai cât mai mult timp pentru a fi doamna Carter.

Doamna Carter pe naiba! O făcuse din nou, diavolul! Îi nesocotise dorința, poruncise în stânga și în dreapta și ceruse ceva ce ea nu își dorea. Damon Carter se prefăcea doar că îi ascultă dorințele; în schimb, făcea numai așa cum își dorea. Sări de pe scaun și strigă la femeile care își vedeau de treaba lor:

—Nu pot să cred că ați acceptat ca Damon Carter să vă spună ce să faceți! Toate se opriră din treaba lor și o priviră încruntate. Lisa se ridică pe scaun pentru a capta atenția tuturor și continuă: Când am ajuns în bucătărie, alături de voi, nu prețuiam munca așa cum o fac acum, nu o înțelegeam. Voi m-ați făcut să o înțeleg, să îmi placă să o fac și asta doar pentru că eu credeam că am prietenia voastră. Privi rănită spre femei: Nu o am. Când șefu' vă spune să mă excludeți, voi o faceți fără ca măcar să aflați părerea mea.

—Nu e ca și cum avem de ales, doamnă Carter, spuse Bessie. Soțul tău ne dă să mâncăm.

Bessie o sfida, așa cum făcea de fiecare dată, dar avea dreptate. Până într-un punct. Iar Lisa avea să le arate unde anume se înșelau toate:

—Ba nu! Voi îi dați lui Damon Carter să mănânce. Un murmur general cuprinse încăperea. Dacă nu ați fi voi nu ar face o baie fierbinte în fiecare zi, nu ar mânca, nu și-ar putea desfășura activitatea în mizerie. Voi îi sunteți necesare lui Damon Carter, nu el vouă! Damon Carter este sluga voastră, a muncii pe care o depuneți, nu voi lui! Cuvintele ei fură întâmpinate de niște aprobări și urale, ceea ce o făcu să prindă cu atât mai mult curaj. Cine crede Damon că e? Dumnezeu? Ha! Să îl văd eu cum își mai șterge fundul ăla pretențios când nu are cine să îi mai golească oala de noapte!