Norocul Diavolului

CAPITOLUL 24

—Eu și mama ta nu am fost niciodată compatibili la dans, spuse Damon.

—Normal! Nu ai avut niciodată răbdare. A trebuit să mă lași pe mine să conduc.

*

Damon simțise că nu avea să treacă o zi fără să se enerveze, iar când venise momentul să exerseze cu ea pașii de dans, în ziua aceea din finalul lunii ianuarie, când în sfârșit casa din Berkeley Square le era disponibilă, iar sala de bal curățată și mustind a ecouri familiare. Sperase ca măcar dansul să îl fi învățat. Nu era nimic greu la el, până la urmă. El unul în învățase să danseze pe când se culca cu o văduvă din lumea bună, la optsprezece ani. Valsul, mai ales, era un dans care nu avea nevoie de foarte multă pricepere. Mișcările erau repetitive, cadențate, totuși partenerii reușeau să plutească pe ringul de dans. Nu și Lisa, nu. Lisa nu plutea; Lisa scârțâia pe ringul de dans aidoma unui dulap vechi. Iar acum, a treia oră în care încurca stânga cu dreapta și în care pornea cu piciorul greșit, numărând câte patru sau doi pași în loc de trei, Damon își dorea foarte mult să ungă el balamalele cu câteva palme.

—E unu-doi-trei, unu-doi-trei, unu... Lisa îl călcă din nou pe picior, îl privi cu ochii ei de căprioară rănită, își mușcă buzele și își lăsă mâinile să alunece din ale lui. Dădu să spună un lucru foarte urât, dar apoi, când se uită atent la ea și zări același stres pe chipul lui ca pe al său, se dădu înapoi, își masă fruntea și urlă: Ah, mii de draci!

—Nu mai țipa la mine!, îi zise Lisa și își încrucișă brațele la piept.

—Poate că ar trebui să mă ocup eu, domnule, zise brusc Nelson care îi acompania la pianul dintr-un colț, ridicându-se de pe scaun. Damon își dădu ochii peste cap și se îndepărtă, luându-i locul lui Nelson pe scaun. Lisa. Nelson îi oferi mâna, moment în care ea, după ce îl urmări pe Damon cu privirea destul de mult timp și cu o căutătură urâtă, acceptă. Făcu o plecăciune și se apropie de bărbat, în vals. Puteți începe, domnule Carter!

—Nu știam că știi să cânți la pian, zise Lisa și realiză că făcuse un prim pas greșit, câlcându-l pe Nelson pe picior.

Damon nu îi răspunse, continuând să rămână concentrat pe clape. Cu această ocazie, femeia nu putu să nu se întrebe de ce nu primea un răspuns, o împunsătură, orice.

—Unde ai învățat să cânți la pian?, insistă femeia.

—În timp ce călăream o văduvă veselă pe pianul din casa fostului ei soț, îi răspunse Damon fără ca măcar să își ia privirea de la pian, deși Lisa se opri șocată în loc.

—Cum poți să-mi spui asta?, îl întrebă.

—Lisa, îi șopti Nelson, te enervează în mod deliberat. Mușcându-și buzele și uitându-se la Diavolul care o privea procovator pe sub genele lui blonde și lungi, Lisa se întoarse cu spatele la Damon și se concentră pe Nelson. Am înțeles că lecțiile de citire și scriere merg bine, îi zise bărbatul.

—Da. Mary face o treabă minunată. Apoi, alegând să îl ignore pe bărbatul care se trezise cu dorința evidentă de a dormi într-unul dintre saloanele din măreața casă, Lisa întrebă: Am observat apropierea dintre voi doi. Își mușcă buzele și, uitându-se la bărbatul care îi putea fi foarte bine tată, insistă: Nu o cunosc foarte bine pe Mary, dar atât cât o știu are o fire minunată, este o femeie perfectă. Probabil că...

—Nu e necesar să o lauzi pe Mary în fața mea, îi zise Nelson cu un zâmbet. M-am decis deja să o iau de nevastă. Lisa icni de fericire și aproape că își pierdu echilibrul, atrăgând privirea soțului ei care se opri din cântat. Doamna Carter s-a împiedicat doar, îi zise Nelson.