Norocul Diavolului

CAPITOLUL 25

În acel sezon am descoperit o nouă Lisa: o Lisa extrem de periculoasă, care era la fel de dornică să se răzbune pe toți cei care îi greșiseră vreodată.

*

Nu fusese mai agitată de atât niciodată în viața ei.

Să fie prezentată la curte, apoi să fie obiectul atenției tuturor și subiectul de bârfă al sezonului era cu adevărat extenuant, mai ales când își dădea seama cum Damon se pricepea categoric mai bine la asta decât ea. Sigur, venise cu ea la curte și stătuse un pas înapoia ei când Regina o privise, dar știuse chiar și atunci că toți ochii erau ațintiți asupra lor, iar Damon primea atenția precum un armăsar de curse care era obișnuit cu aplauzele. Evenimentul la care participau în această seară, lady Lisa Carter și soțul acesteia, Damon, era exclusivist, iar pe această cale Lisa nu știa dacă își dorea cu adevărat să cunoască modalitate prin care Damon făcuse rost de invitație. Cu coada ochiului îl observa purtând o conversație ușoară cu alți domni și își dădea seama că dintre toți irlandezul chipeș cu strălucire machiavelică în ochi era de zeci de ori mai nobil decât cei din jurul lui. Și, evident, arăta de zeci de mii de ori mai bine.

Damon și Lisa se asortaseră – tot meritul lui –, așa încât amândoi purtau verde; Lisa avea o rochie din brocart verde, cu fire aurii și neregulate în jurul fustei, cu un corset extrem de strâns, care îi făcea sânii să se reverse aproape din corsaj, și cu mănuși. Pantofii cu cataramă pe care îi purta aveau tocuri comode, dar asta nu o făcea mai puțin să obosească. Damon își purta pantalonii negri, șosetele albe, pantofii și vesta cu mândrie evidentă, în timp ce părul lui galben strălucea în lumina difuză a lumânărilor care începeau să se topească încet. Fusese o prostie să accepte măcar să își facă debutul; ar fi trebuit să se lupse cu el la propriu, dat fiind că șansele să îl întâlnească pe Reggie, pe tatăl ei, pe ducele de Rothgar erau foarte mari. Iar acum nu voia să îi vadă pe niciunul. Voia doar să îl găsească pe bărbatul care profitase de mama lui Damon, să îi dea vreo câțiva pumni și să se izoleze pentru totdeauna în Devil's Luck. Evident, Damon avea alte intenții: să converseze, să râdă, să danseze și să o ignore.

Înghiți rapid măslina când privirea lui Damon se opri asupra ei. Bine, poate nu să o ignore. Ochii lui verzi străluciră în timp ce se apropie de ea, sprijinindu-se de bufetul lângă care Lisa se refugiase. Menținându-și zâmbetul pe chip, Damon o întrebă:

—Ce faci?

—Aștept să termini aici ca să putem merge acasă, mărturisi și începu să mestece lent la măslină, stingând gustul acrișor cu niște punci.

—Nu te distrezi, își dădu el seama.

—Pentru distracție am venit?, ridică Lisa o sprânceană în direcția lui.

—Ascultă, îi zise și îi prinde mâna înmănușată într-a lui care era, la fel, acoperită de mănuși. Pe cât de mult îmi doresc să mă răzbun, pe atât de mult am vorbit serios când ți-am spus că vreau să îl văd pe tatăl tău leșinând când își dă seama că ți-ai luat locul de drept în societate. Se apropie mai mult de ea, păstrând totuși decența, din moment ce mai multe capete se întorseseră absolut deloc discrete în direcția lor, urmârind cu jind fiecare cuvințel, fiecare gest. Ai douăzeci de ani; debutul tău ar fi trebuit să se întâmple cu doi ani în urmă. E normal să te simți nelalocul tău, dat fiind că ai fost izolată la țară atât de mult timp, dar soția lui Damon Carter nu este Lisa Pomery care preferă să stea în mocirlă cu porcii.

—Nu am stat niciodată în mocirlă, Damon, zise ea, continuând să îl privească.

—Nici n-o s-o faci. Se aplecă ușor spre ea și îi șopti la ureche: Ai face bine să nu uiți că porți numele meu. Un Carter nu plânge niciodată.