Norocul Diavolului

CAPITOLUL 21

Am ales Berkeley Square pentru că tatăl tău nu voia să stea acolo.

- Lisa Carter

*

Nu era sigură că visa ceva când simți mirosul de mâncare și când se simți gâdilată. Își frecă nasul, se încruntă până ce mâncărimea reveni. Repetă mișcările și își mușcă buzele. Era obosită, trebuia să recunoască asta. Trupul ei se resimțea, o durea și tremura acolo unde nu simțise niciodată presiune. Senzația apăru din nou așa că deschise ochii și se uită urât la cel care producea mișcarea enervantă, chiar soțul ei. Îmbrăcat în pantalonii strânși pe picior și de culoare deschisă, cu șosete și cizme lungi, până la genunchi, cu o cămașă, vestă și lavalieră, Damon era așezat în pat, lângă ea, mușcând dintr-o prăjitură din care se prelingea mirosul delicios de unt.

—Ce e?, îl întrebă sâcâită, înfășurată încă în pătură.

—Ce complezentă ești dimineața, doamnă!, îi zise bărbatul. Brioșă?

Lisa oftă. Nu mâncase foarte mult aseară, așa că foamea o izbi complet. Ținând încă de pătură, conștientă de modul în care probabil că îi arăta deja părul, se ridică în fund și se servi de pe tavă cu brioșa. Damon se întinse spre măsuța de lângă el și îi întinse o ceașcă cu ceai. În cameră era cald; cineva făcuse focul și îl și menținuse. Se crăpase de ziuă, iar numai perdelele acopereau zgomotele de afară.

—Mulțumesc! Cât este ceasul?

—Șapte dimineața.

—Damon, apreciez micul dejun, dar azi îmi încep tura la ora douăsprezece și termin la fel de târziu. Vreau să dorm. Mai mult.

Damon zâmbi și își șterse degetele de un șervet, lăsând tava lângă ea.

—Deși nu îmi amintesc deloc ce treabă ai avea tu la ora douăsprezece, zise el ignorându-i privirea exasperată, mă tem că noi doi avem treabă. Își așeză o mână pe genunchiul ei prin pătură.

—Nu cred că am chef să...

—Lisa, zise el, nu mă refeream la sex, dar e bine că îl incluzi în agenda noastră, pentru că ești restantă cu zece zile din decembrie și una de aseară. Unsprezece ori de două ori pe zi – dacă asta îți convenabil – înseamnă că trebuie să ejaculez de douăzeci și două de ori. Lisa făcu ochii mari, înghițind cu greu. Este solicitant, dar sunt convins că o pot face. Se apropie de chipul ei, trecându-și respirația proaspătă peste fața sa. Totul pentru a-mi satisface soția.

Lisa înghiți în sec. Fața i se înroși imediat și luă o gură generoasă din ceai. Foamea îi dispăruse, evident, din moment ce chiar ea era înfometată de el. Înfometată, obosită și curioasă.

—Ce treabă zici că avem?

Damon aprecie schimbarea subiectului, deși nu se putu abține să nu rânjească. Arăta apetisantă în dimineața aceasta, iar el voia cu siguranță să se înfrupte din acest fruct oprit.

—Vreau să alegem o casă în oraș. Și cum va fi și locuința ta, trebuie să fii prezentă.

—O casă?, se încruntă Lisa și continuă să își bea ceaiul. Credeam că Devil's Luck e casa ta. A noastră.

Nu avusese niciodată ceva care să fie al lui și al altcuiva, iar cuvântul îi făcu stomacul să se strângă. Doamne, se transforma într-o muiere!

—Devil's Luck nu poate fi casa moștenitoarei ducelui de Rowland, nu când aceasta își face debutul în societate alături de un soț inacceptabil social.