Eighty-Six

Decizii

De trei zile stau cu Fifty. Am inceput sa simt cum corpul meu slabeste din ce in ce mia mult. Nu pot sa o parasesc, nu am puterea acea in mine.

Cu toate ca, pe durata acestor zile m-am gandit la toate posibilitatile. Am deja ceva idei, ca sa pot sa plec si sa nu o las aici.

''Nu e asa ca este o idee buna, '' murmur eu in timp ce ma uit la ea.

Nu raspunde. Nici macar nu stiu daca mai e in viata, sau daca mutatiile au ajuns in sistemul ei nervos, iar daca acest lucru s-a intamplat ... atunci, este posibil sa fiu in pericol de moarte.

In perioada in care am fost captiva, am observat ca multi dintr-e acei monstrii aveau transmitatoare implantate in ei. Pareau ca puteau vorbi cu Guvernul si cu ceilalti roboti. Nu prea puteai sa ii auzi vorbind, intr-e ei. Asa ca am inceput sa cred ca au transmitatoare, care transmit unde sonore care pot fi captate doar de cei ce au acelasi transmitator.

Teoria asta ma face confuza, cu toate ce eu am inceput sa ma gandesc la asta. Cu toate astea, trebuie sa verific daca ea este, inca ... Fifty.

Decid sa ma intrept spre corpul ei, care era inca acoperit in nisip si nemiscat.

''Fifty, '' spun eu in timp ce o ating pe spate cu laba.

Ochii mei vad cum ochii ei se deschid. Acum luminau. Ma dau inapoi, in timp ce incep sa ma uit la corpul ei care a inceput sa tremure, un zgomot ciudat acum inundandu-mi urechile. Imi venea sa urlu, era asa de asurzitor.

Sigur s-a schimbat, nu avea cum ... este asa de, ciudat. Incep sa simt cum ochii mei incep sa lacrimieze.

Picioarele mele se miscau nervos in sapte si in fata, ne stiind ce sa faca, as vrea sa fug, dar, eram blocata.

Se aude un tipat puternic, urmat de un marait robotic care m-a facut sa tresar.

'Trebuie sa plec, nu .. nu pot sa stau aici, o sa fiu gasita, sunt deja gasita, daca asta a fost deja planul lor?' gandesc eu.

Plec, fug, nu mai ma uit inapoi. Sunt sigura ca nu o sa ma pot ascunde pentru mult timp. Poate chiar e inutil sa mai fug, daca Fifty avea dreptate, o fac degeaba, ma renesc si mai mult, ma obosesc. O sa ma pierd sau o sa ma duc exact unde ma aseapta Ei.

Nu stiu daca sunt in stare sa ma las batuta, prinsa, sa pierd acest joc pentru libertate. Credeam ca stiam ce inseamna cuvantul "Libertate" m-am inselat. Tot acest timp nu am fost libera, nu. Tot ce am facut a fost joaca, un joc de nororc, in care am fost lasata sa inaintez, pana au reusit sa ma aduca in starea aceasta, pana m-au facut vulnerabila.

Ei stiu ca eu nu mai pot lupta, fugi, abea mai pot alerga pentru cativa metri fara a ma prabusi. SUnt prea slabita ca sa mai joc acest joc, dar tot nu o sa ma las. O sa ii astept, pana in ultimul moment, pana corpul meu isi da ultima rasuflare, eu o sa lupt. O sa incerc sa gasesc fericirea si pacea inainte de a fi gasita.

Gasesc o piatra, era destul de mare, iar soarele o incalzise. M-a urc pe ea, era asa de cald si de comfortabil. Acum zambeam, acum era liniste, linistea de inaintea furtunii, o furtuna, care este de mult asteptata.

"Imi pare rau Fifty, dar nu puteam sa pierd ..." spun eu in timp ce ma lungesc pe piatra.