Eighty-Six

Silueta

13 Mai 2210

Pamantul a devenit rece, multe locuri sunt prea extreme pentru supravietuire. Muntii s-au transformat in gheata, formandu-se varfuri mari si ascutie provocate de vanturile puternice. Desi periculos, oamenii au gasit adapost inauntrul unor pesteri, acestea avand habitate circulare formand un fel de labirint.

Nu tin minte multe, dar am vazut, patru pereti albi. Podeaua era mereu rece si tare, iar aerul din camera era mereu incarcat. Adeseori puteam auzi latratul celorlalti caini. Unii sunau mai mult a caine, unii jumatate mecanic, iar ceilalti ... complet robotizati.

Am fost nascuta in aceasta lume, luata de langa mama mea si data Organizatiei. Din cele mai indepartate amintiri ale mele nimic nu parea natural. Am fost antrenata sa gandesc ca unul dintre ... acei ... Caini Robotici. De multe ori m-am intrebat de ce nu mi-au pus nicio parte mecanica in corpul meu, ca multor caini. Mi-am dat seama rapid de ce. Pentru ca eram 86% lup. Acest lucru era considerat rar, iar Organizatia nu a dorit sa se „joace" cu acest fenomen. Pentru ca am avut sange de lup, mi se dadea un tratament special, tratament care este considerat special fata de conditiile celoralti caini. Din pacate, privilegiile mele nu erau valabile cand eram lasata sa vad soarele, in curtea centrala. Nu eram una dintre favoritele canide. Eram agresata, respinsa de ceilalti, iar rareori ieseam din curtea centrala fara rani grave. Insa Organizatia nu s-a deranjat sa ii separe pe ceilalti caini de mine, ranile mele tratandu-se rapid cu „tratamentul lor special''.

14 Mai 2210

Am observat o silueta noua. Pare a fi un Husky-mix, are blana alba, ochii ii sunt bicolori. Este inalta, supla. O scannez incet, pare noua, sau poate a fost adusa din sectorul 3? Eu, sunt ascunsa dupa un perete inalt, departe de ,,prietenii" mei. Coada mi se misca nervos, iar urechile se rotesc la fiecare sunet. "M-a vazut?! Daca da? Vine aici, fii cool!" o voce imi sopteste, iar eu incerc sa ma fac cat mai mica intr-un colt. "Asta nu este cool!", aceasi voce ma zgudiue facandu-ma sa ma cutremur.

"Um, esti ok?" O voce calma si melodica imi mangaie urechile.

"D-da," ma ridic. Imi scutur blana neagra, acum prafuita si imi atintesc ochii asupra fetei pline de prietenie pe care o am chiar in fata mea.

"Esti sigura? Pari speriata, sunt bombe prin zona?" Contiuna ea razand. Nu am mai auzit sunetul acela de mult timp, este placut, dar de ce simt ca trebuie sa actionez? Sa fac ceva? Sa o ranesc?

Imi inclin capul intr-o parte, cum adica? "Nu am mai avut bombe pe aici de ceva vreme si ... Ah nu conteaza asta ..." Ma asez si incep sa ma joc in acel nisip. Trag linii, fac cercuri, tot posibilul sa ma feresc de acea privire. Este o linste cuidata pentru cateva minute, niciodata nu este linste aici, "Poate sunt in coma?" Nah, imi scot idea aceasta rapid din minte. Imi dau seama despre ce este vorba "O INSPECTIE!" Ma ridic si fug spre poarta principala, "Nu ... Nu ... NU! Au inceput deja ..." Incerc sa ma strecor la locul meu. "Ok, huh ... E ok ... Poate nu au observat, sunt destul de neinsemnata ..." Aud maraitul unor caini, ma simt urmarita, ,,monstrii" au fost eliberati. Au inceput sa ne numere, nu e normal. "Sunt masini, nu au un suflet ... Nu-i asa? Sau ... Nu ... Nu pot fi eu cea fara suflet . Adica, nu am cum." Nu observ ca m-am oprit exact in culoarul din mijloc. Aud fierul pe nisip, mi-a luat ceva ani pana am ajuns la aceasta performanta.

"Eighty-Six? Ce crezi ca faci?"