Eighty-Six

Schimbarea

Nu tin minte de cand merg, sau pe unde an mers. Stiu doar ca am mers si am mers ... Pentru ore in sir, fara sa ma opresc. Imi este sete, foame si ochii mei scaneaza lenes desertul infinit.

Din cand in cand incerc sa imi pun piciorul in aceste dune de nisip.

"Cum am ajuns eu aici?!" oftez adanc "D-Din ... Paradis. De la padurile cu brazi inalti, campiile de un verde aprins si raurile acelea reci de cristal am ajuns la aceste dune idioate de nisip!" Imi ridic capul si simt cum cedez.

Corpul meu atinge nisipul cald. Un nor dens de praf ridicandu-se in jurul meu. Ochii mei fiind loviti de o lumina puternia orbitoare. Imi este greu sa disting formele, si culorile.  Era ciudat, ca si cum ochii mei isi pierdeau puterea. Am inceput sa clipesc rapid in timp ce ma ridic sprijinindu-ma in toae cele patru picioare. O durere strapungandu-mi piciorul din spate. Strang din dinti in timp ce il ridic. Ma scutur, ridicand particulele d praf care mi-au penetrat rana.

Vedeam cum nisipul acela de o culoare aurie se transforma, incet incet intr-un auriu inchis, monoton aproape gri. Dupa cateva secunde in care am examinat cu rabdare problema mi-am dat seama ce se intampla.

In fiecare luna, noi experimentele, eram dusi la un vaccin ,,special'' care trebuia sa ne ajute cu ceva, acest vaccin se facea doar cainilor cu varsta mai mare de un an. Imi aduc aminte cum m-au tinut sub observatie dupa ce mi-au administrat acel vaccin pentru prima data. In mintea mea, in acele momente, totul se schimba ... puteam vedea lumea in alt mod. 

M-am ridicat, ochii mei inca scanand cu viteza imprejurimile care isi pierdeu din culoarea lor. Cu fiecare secunda trecuta simteam cu toate detaliile din acest peisaj mi-se aratau. Puteam observa si cel mai mic lucru. 

''Acum inteleg," murmur eu in timp ce imi ridic capul si continui sa ma uit in jur, "Acel vaccin ne-a fost administrat pentru a ne orbi, pentru a ne fura perceperea noastra reala, in care culorile nu exista, acestea facandu-ne sa uitam de detalii si sa ne lasam dusi de nas ... de peisaj ..." continui in timp ce vocea mea devenea din ce in ce mai puternica.

Las un zambet larg sa se strecoare pe fata mea. Am aflat adevarul sunt inpacata cu mine, nu mai pot avea intrebari, acum stiu ce fel de creaturi suntem. Stiu ca acum si numai acum, pot vedea peste masca lumii, peste machiajul pe care il poarta natura. Pot vedea ce stramosii mei au vazut.

Incep sa avansez, ochii mei acum atintiti spre nisip, scanandu-mi labele care se miscau incet, tarsaindu-se de nisip, lasand un nor vag de praf. Piciorul din spate inca ma injunghia, iar rana deschisa plina de nisip ustura din ce in ce mai tare. 

Moartea, pare a fi o solutie rezonabila de a scapa de acest iad, cu toate ca, daca as fi vrut sa mor nu as mai fi luptat pentru a trai ... Am crezut ca raspunsul la toate problemele mele este libertatea, m-am inselat, doar timpul le poate deslusi, le poate desface si le poate explica. Eu, ca toate celelalte fiinte de pa acest pamant, sunt doar o jucarie condusa de timp. Sufletele nostre fiind influentate de momentele din viata noastra, de amintiri, de trairi.

Continui sa ma avant in necunoscut, fara a gandi, fara a avea un plan, doar cu o singura dorinta: libertate.