Weston
Cu 7 ani in urma-Sunt regele locului asta, spuse Zyan ridicand trofeul deasupra capului.
Am ras vazandu-l atat de fericit. Eram in ultimul an de liceu si tocmai câștigasem etapa statală a campionatului de basket. Ne asteptau nenorocitele de naționale după colt. Eram tineri, narcisiști si foarte prosti. Normal ca ne simteam de parca noi conduceam intreaga lume.
-Faceti o plecaciune in fata mea, supușii mei loiali, ne mai spuse el.
O serie interminabila de huiduieli si injuraturi a umplut vestiarul. I-am aruncat spre fata prosopul cu care ma ștersesem după dus. Zyan s-a ferit la timp, sasaind scarbit.
-Am câștigat meciul asta ca o echipa, i-am spus tragandu-mi pantalonii de trening pe picioare. Si o sa sărbătorim tot ca o echipa, Rege al idiotilor.
-Ești doar gelos ca am doborât mai mulți adversari decat tine, plescai Zyan arogant, sarind de pe bancheta pe care stătuse cocoțat, in fundul gol.
M-am uitat la el si m-a bufnit rasul.
-Sa fiu gelos pe ce, mai exact? Uita-te la mine, omule, i-am cerut aruncându-mi mainile in aer si facand o pirueta. Sunt o opera de arta!
-Da, ești o Monalisa modernă pictată de un Picasso orb, rase Garret, un alt coechipier.
M-am uitat cu neîncredere la el.
-Leonardo da Vinci, vrei sa spui. El a pictat-o pe Monalisa, nu Picasso.
-Ce contează? Intreba acesta fluturand nepasator o mana. Am câștigat meciul? L-am câștigat! Mai departe vreau sa ma îmbăt si sa fac sex, nu dau doi bani pe pictori si regi neîncoronati.
Mi-am luat tricoul si hanoracul pe mine, apoi mi-am indesat lucrurile in geanta sport si am ieșit primul din vestiar cu gluga pe cap. Bineînțeles ca voiam si eu sa ma distrez si sa sărbătoresc victoria, dar mai intai trebuia sa ma intalnesc cu Reece in parcare. Nu știu cum, dar venise la meci si ma aștepta sa mergem împreuna acasă la cina, după care planuiam sa ma bag singur in coma alcoolica.
Parcarea era luminata doar de felinare. Soarele apusese de mult, dat fiind ca era deja Decembrie. In lumina obscura din parcare, Reece parea un soi mai elegant de diavol. Stătea sprijinit de capota masinii lui, cu bratele incrucisate peste piept, îmbrăcat complet in negru. Nu era suflet de femeie pe o raza de zece kilometrii care sa nu suspine in batista după el. Doar ca el era deja luat, de o fetița care, la vremea aceea, avea doisprezece ani.
Amintindu-mi acele detalii sordide despre Reece si aranjamentul pe care il facuse tata, mi s-a făcut rau de la stomac. Încă nu reuseam sa înțeleg cum poate sa traiasca cu așa ceva pe constiinta.
-Frumos meci, imi spuse când am ajuns suficient de aproape.
-Mersi, i-am răspuns morocanos. Mergem?
Am ocolit mașina si am deschis portiera din dreapta.
-Ti s-a urcat testosteronul la cap, Weston? Ma intreba când urca in mașina. Ce ai?
-Nimic. Vreau sa plecam mai repede ca sa ma pot duce mai repede sa sărbătoresc victoria cu prietenii mei, am indrugat ridicand din umeri.
Reece porni mașina si motorul s-a trezit la viata.
-Zău? Mie imi pare ca vrei sa mergi la o inmormantare. Cel mai probabil va fi a ta, dacă nu imi spui care e defapt problema, imi spuse pornind spre ieșirea din parcare.
I-as fi spus, dacă as fi știu. Toată ziua fusesem intors pe dos. Ma simteam amenințat de ceva, cu toate ca nu exista nici un pericol in jur. In timpul meciului fusesem agitat si alert si nu reușisem sa scap de starea aia după ce ieșisem de pe teren.
-N-am nimic, am murmurat scotocind prin buzunare după o tigara.
Reece nu a crezut o iotă, dar nu a comentat nimic. Știam ca nu o sa imi forțeze mana sa vorbesc așa cum nici eu nu il forțam pe el sa o facă dacă nu voia. Si, de cele mai multe ori, nu voia.
O perioada am mers in tacere prin oras, asta pana când a cotit la dreapta in loc de stanga.
-Ai greșit drumul, Reece, l-am anuntat aruncand chiștocul pe geam. Casa noastra e in directia opusa.
-Nu am greșit drumul.
-Reece, crede-ma ca știu unde mama naibi locuim. Mergem in directia opusa casei noastre!
-Aminteste-mi când anume am spus eu ca mergem acasă, imi ceru el.
Am încercat sa gasesc momentul ăla. Nu am reușit. M-am holbat la el crucis.
-Unde mergem? Ti-am spus ca vreau sa ajung mai repede acasă ca sa pot pleca mai repede la petrecere!
-Iar eu conduc ca un maniac prin oras din același motiv, ca sa poți ajunge tu mai repede la blestemata de petrecere, se ratoi el, deja nervos. Facem doar un mic ocol.
-Mic?! Am țipat revoltat. Mergem in capatul opus al orașului, Reece!
-Crezi ca nu am nimic mai bun de făcut intr-o seara de vineri decat sa te plimb pe tine prin oraș? Fii serios, Weston! Tata vrea sa fac ceva pentru el.
Normal. Bineînțeles ca tata vrea ca Reece sa facă ceva pentru el. N-am inteles niciodată de ce a mai făcut încă patru copii după Reece, pentru ca e clar ca in cazul tatei, primul e si cel din urma. Noi, ceilalti, eram doar zgomot de fundal.
-Ce anume? Am întrebat curios.
-Trebuie sa duc ceva cuiva, imi spuse deloc lămuritor.
-Ce? Arme? Dro...
-Dumnezeule, Weston, taci dracului din gura, vrei?! Tipa Reece aruncându-mi o privire exasperata. Sa nu mai deschizi gura. Deloc. Niciodată!
-Bine, dar spune-mi unde mergem si ce trebuie sa ducem.
Maxilarul lui era atat de incordat incat ma mir ca nu i-a cazut. Si-a tinut gura cateva clipe inainte sa se hotarasca dacă sa imi spună sau nu, dar era fratele meu si știa cu cine are de-a face. Știa ca n-o sa il las in pace pana nu imi explica.
-Familia Hadi tocmai s-a mutat din Philadelphia in GreeforBay, incepu el sa imi explice. Ali Hadi e unul dintre cei mai importanți Parteneri si vrea sa o înscrie pe nepoata lui la scoala. Tata a vorbit cu directorul sa urgenteze transferul iar eu plimb dosarul asta blestemat de doua zile încolo si incoace. Acum mergem sa il ducem inapoi domnului Hadi, ca smiorcăita de nepoata-sa sa meargă luni sa il depună-din nou.
-Un dosar? Am pufnit clatinand din cap. Ce plictisitor!
-Vai, munca de curier nu e pe placul domniei tale, Weston? Du-te naibi, atunci! Ma doare in cot dacă te plictisești tu sau nu!
Am chicotit amuzat in fata frustrării lui. Munca de curier nu era nici pe placul lui, dar n-o sa recunoasca asta nici mort. Străduțele intortocheate au început sa semene din ce in ce mai mult intre ele, la fel si casele si mașinile luxoase. Doamne, oamenii astia nu se plictiseau niciodată de aceleasi blestemate de vieti trase la indigo după ale celorlalti?
Reece a oprit mașina in fata unei case cu o structura putin diferita de a celorlalte. Nu imi dadeam seama ce anume e diferit, dar ceva era cu siguranța. In fata casei nu era parcat nici un bolid cu prea mulți cai putere. Peluza era simpla si îngrijită, nu exista nimic ostentativ la prima vedere. Era ciudat, dacă priveai la vecinii din jur.
Când Reece a coborât din mașina am sarit si eu ca ars de pe locul din dreapta. Fratele meu mi-a aruncat o privire lunga, dezbătând intern dacă sa se certe cu mine ca sa raman in mașina sau nu. Presupun ca i s-a părut o pierdere de timp, caci a clătinat din cap si a pornit spre usa din fata cu dosarul in mana.
M-am oprit in dreapta lui in fata usii. Reece a intins mana si a apăsat lung pe sonerie. Era tot atat de inexpresiv precum o statuie. Niciodată n-am inteles cum de reușea Reece sa-si ascunda emoțiile atat de bine.
Usa s-a deschis după cateva secunde, o femeie imbracata in haine negre si cu un sort alb prins in talie isi facu aparitia. Dar nu asta era ceea ce îți atrăgea atentia la ea, ci baticul gigantic care ii acoperea parul complet. Parea sa fie destul de in varsta, mai in varsta decat tata. Am presupus ca e menajera.
-Buna ziua, spuse femeia. Intrați, va rog.
L-am urmat pe Reece in interiorul casei, pe un hol lung si lat. Femeia ne-a condus intr-l sufragerie decorata exotic, in stil arăbesc. Mult auriu, mult roșu si verde, multe obiecte de arta arăbești. Era superb si atat de diferit de tot ce văzusem pana atunci.
-O chem imediat, ii spuse femeia lui Reece, iar acesta incuviinta dand din cap.
Eram prea ocupat sa ma holbez in jur ca sa ma intreb pe care ea o cheamă. Locul ăla era fantastic.
-Vino incoace, suiera Reece din locul in care ramasese in picioare.
Eu ma indepartasem, intrand spre mijlocul sufrageriei, prin de frumusețea locului ca de o vraja de care nu puteam scapa. L-am ignorat pe Reece si cererea lui absurda. Doar nu le mancam casa oamenilor dacă aruncam o privire, nu?
Apoi am auzit o usa deschizându-se undeva in casa si inchizandu-se din nou. Apoi pasi ce veneau de pe un hol din partea dreapta. M-am rasucit in acea directie exact când cineva a intrat in sufragerie.
M-am uitat in acea directie apoi n-am mai inteles ce mi se întâmpla. A fost... nu știu dacă pot sa descriu ce am simtit atunci, dar o sa incerc. Aerul pur si simplu refuza sa mai intre in plamanii mei si aveam impresia ca nu mai am loc in propriul meu corp. Inima nu a început sa-mi bata mai repede, ci si-a incetinit bataile. Nu știu ce reactii chimice s-au intamplat in corpul meu, dar știu ca nu eram bine. Cu o secunda inainte fusesem.
Vederea acelei fete m-a lovit in plin, in moalele capului si apoi moleșeala mi s-a raspandit in tot corpul. A fost cea mai intensa, ciudata si infricosatoare senzație pe care am simtit-o vreodata. N-am avut ghinionul sa ma indragostesc la prima vedere de cineva decat atunci.
-Poftim, latra Reece nepoliticos, întinzându-i dosarul fetei. Sper ca e ultimul drum pe care trebuie sa il fac pentru tine.
Eu nu imi puteam muta privirea de la ea, cu toate ca nu se uitase nici macar o secunda la mine. Parul ei era acoperit, dar nu așa ca al femeii in varsta. Puteam sa ii văd suvitele lungi si intunecate pe sub materialul subtire al voalului care ii alunecase spre crestetul capului. Tot corpul ii era acoperit de haine lungi si largi si când a întins mana după dosar nu i-am văzut decat degetele lungi cu unghii scurte si curate.
-Așa sper si eu, spuse apoi cu o voce moale, aproape senzuala, incarcata in mod dureros de erotic cu un accent apăsat si greu. Sunetul vocii ei mi-a făcut parul de pe ceafa sa se zburleasca.
Dumnezeule, ce naiba mi se întâmpla? Nu-mi pierdeam niciodată capul așa la vederea unei fete, in special a uneia din care nu puteam vedea practic mai nimic si care nu-mi aruncase nici macar o privire, din politete.
-Spune-i bunicului tau ca tata ii multumeste pentru ajutor, dar nu o sa ii facem si alte favoruri, mai spuse Reece la fel de curtenitor precum un crocodil.
Fata incuviinta dand din cap, dar rămase complet neafectată de valul subit de răutate pura cu care o lovea Reece.
Eu, pe de alta parte, eram in stare de soc, de parca tocmai trecusem printr-un eveniment traumatizant si nu reuseam sa imi revin. Aveam toate semnele: imi înghețaseră mainile si picioarele, nu ma puteam mișca, abia respiram si creierul meu încetase sa mai functioneze in parametrii normali.
-Sunt sigura ca bunicul meu o sa ia legatura cu tatăl tau in curand, spuse fata, accentul ei lovindu-ma din nou ca un marfar in viteza. Mulțumesc pentru ajutor, ii spuse apoi politicoasa si cordială.
Reece nu spuse nimic, dar ridica barbia cu mândrie si sfidare. I-am simtit privirea intorcandu-se spre mine. In cateva clipe toată lumea mea fusese data peste cap iar el habar n-avea.
-Haide, Weston. Sa plecam naibi de aici, imi spuse pornind deja spre holul pe care intraseram cu cateva minute in urma.
M-am forțat sa ma urnesc din loc si chiar am reușit sa fac un pas, dar chiar atunci fata si-a intors privirea spre mine si am paralizat. Când ochii ni s-au intersectat m-am simtit de parca m-a trăsnit un fulger in crestetul capului.
-Buna, am spus gatuit, prosteste.
-Weston! Striga Reece de pe hol. Parca te grabeai. Vino odată!
Ma grăbeam? Nici macar nu imi mai aminteam unde voiam sa merg si nici nu imi mai pasa. Nu mai voiam decat sa raman in mirajul ăla arăbesc si sa ma holbez la fiinta aia mistica pana m-as fi transformat in schelet.
-Vin, am indrugat incet, mult prea incet ca fratele meu sa ma auda.
Numai ca nu m-am miscat din loc pentru încă jumatate de minut. Am reușit sa-mi fac picioarele sa se aseze unul in fata celuilalt spre hol si apoi spre usa de la intrare lăsată deschisă de Reece.
Doamne Sfinte, ce naiba mi se întâmplase?
Am coborât scarile alea impleticindu-ma si tremurand din toate incheieturile. Când am urcat in mașina imi venea sa vomit si ma rugam la toți Sfinții sa nu mor pentru ca exact așa ma simteam.
-Enervanta tipa, mormai Reece in timp ce pornea mașina. Sper ca n-o mai văd niciodată. Haide, Wes, sa mergem acasă ca sa poți sa pleci la petrecere. Meriți sa sărbătorești.
Bietul meu frate orb si surd. Habar n-avea ca interesul meu pentru petrecere disparuse cu totul si ca nu-mi mai aminteam cine eram când intrasem pe usa casei aleia.
Poate pare exagerat, dar am simtit toate lucrurile acelea.
Așa a început obsesia mea care o avea ca obiect pe Amira Hadi. It's been a wild ride.
CITEȘTI
Ziua in care mi-ai zâmbit #2 (Seria Pana la sange)
RomanceWeston Da'Vierr este, fara doar si poate, un incontient care isi trăiește viata fara sa-i pese de moarte. Defapt, lui Wes ii pasa de putine lucruri suficient de mult incat sa se gandeasca de doua ori la acțiunile lui si nu exista decat un lucru care...