Ziua in care mi-ai zâmbit #2 (Seria Pana la sange)

23. Iti bati joc de mine?!

Weston

In numai o saptamana viata mea si a Amirei s-a dat din nou peste cap. Tata m-a sunat chiar a doua zi după nașterea lui Easther, când Reece i-a spus despre cum Amira a fugit imediat sa o ajute pe Josie. Bineînțeles ca am făcut pe inabordabilul la început, dar știam când e cazul sa ma opresc si cu tata limita aceea era foarte bine definita. Lucrările de renovare ale clubului din Santa Monica au început după doua zile, dar am continuat sa muncesc cot la cot cu echipa de construcții si mi-am luat in primire atributiile de zi cu zi.
Singura problema? Stăteam al naibi de putin timp cu Amira, nu aveam timp de nimic așa ca in seara aceea am gasit o portița de scăpare si am fugit acasă intr-un suflet. Dar am gasit casa goala.
-Rahat, am murmurat scotocind panicat după telefon.
Am sunat-o si nu a răspuns, apoi am apelat-o din nou. Nu a răspuns la niciunul dintre cele patru apeluri, așa ca i-am dat un mesaj.
Unde ești, iubire? Suna-ma!
M-am învârtit bezmetic in casa, fara directie si fara scop. La un momendat am decis sa urc la Reece si Josie, sperand ca poate Amira e acolo, ajutând-o pe Josie cu copilul.
Josephine era singura in sufragerie, alăptat copilul.
-Scuze! Am strigat din usa intorcandu-ma cu spatele.
-E in regula, Wes. Alăptez, nu fac topless. Intra, imi spuse ea amuzata.
De regula nu ma rușinăm la vederea parțiala a unui sân, dar Josie era Josie si n-as fi putut niciodată sa ma uit astfel la ea. Am intrat pentru ca trebuia sa aflu unde e Amira, dar am evitat sa ma uit direct la ea.
-Ce faci acasă atat de devreme? Ma intreba ea curioasa.
-Am gasit o portița de scăpare si am fugit. Nu-i spune lui Reece, te rog.
-Fentezi sistemul? Intreba Josie ranjind. Imi place de tine, Wes, mai spuse apoi făcându-mi cu ochiul.
-Amira e pe aici? Am întrebat-o stand in picioare in mijlocul sufrageriei.
-Nu, n-am văzut-o de la prânz, imi spuse ridicand-o pe Easther pe umar in timp ce cu cealalta mana isi tragea bluza.
-Nu e acasa si nu raspunde la telefon, i-am bâțâindu-ma nervos de pe un picior pe altul.
-Sunt sigura ca e pe undeva prin preajma, spuse Josephine distrasa de fiica ei care scuipase lapte pe tot spatele sau. Wes, poți sa o tii putin? Numai un minut cat imi schimb hainele.
Nu am apucat sa raspund la intrebare ca m-am si trezit cu Easther in brațe. M-am panicat.
-Ce trebuie sa fac? Am întrebat-o privind-o disperat cum pleacă spre scări.
-Doar tine-o, imi striga Josephine peste umar. Ma intorc imediat.
M-am uitat lung după ea pana a disparut din raza mea vizuala apoi mi-am lasat privirea in jos, spre copil. Ea era adorabila, dar eu eram paralizat de frica. Dacă se mișca si o scap? Dacă plange? Dacă vomita sau se ineaca?
N-am indraznit nici sa respir normal pana când n-am auzit tropaielile lui Josephine la etaj când a venit in fuga inapoi in sufragerie.
-Easther nu are un pătuț? Sau nu neaparat un pătuț, macar un culcuș in care sa o pui!
-Easther nu e câine, Weston, suiera Josephine coborând scarile. Bineînțeles ca are un pătuț, o scoica electrica si una normala, baby nest si cateva saltelute.
-Si de ce nu le folosești, dacă imi e permis sa te intreb?
-Cine zice ca nu le folosesc? Ma intreba incruntata luându-mi copilul din brațe.
-De ce m-ai pus sa o tin eu atunci?
-Pentru ca imi place sa te văd perpelindu-te, Wes, imi spuse ranjind draceste.
-Începi sa semeni din ce in ce mai mult cu Reece, am murmurat incruntat. Si chestia asta ma cam sperie, Jolene. Serios.
Josie ridica nepasatoare din umeri, se intoarse spre canapea si o așeza pe Easther pe o salteluta ovala ciudata cu o margine proeminenta. Copila nu a scos un sunet când a fost lăsată jos, ba chiar a început sa dea din maini.
-Îți bati joc de mine? Am întrebat urmarind-o cu privirea pe ticaloasa.
-Nu, deloc, surase ea scurt. Vrei ceva de băut?
-Nu, defapt tot ce vreau e sa o gasesc pe Amira, am spus trecându-mi mainile prin par.
-Incearca sa o suni, imi sugera Josephine cu o seninătate aproape copilărească.
M-am uitat la ea ca un idiot.
-Serios, Einstein? Chiar ai impresia ca nu m-am gandit si eu la asta? Știi ce? Nici macar nu raspunde! Am spus pornind spre iesire.
-Nu mai trage chiului de la munca! Reece are si el nevoie de o pauza!
I-am aratat degetul mijlociu peste umar când am trecut in antreu si mai apoi in lift. Ajuns din nou in apartamentul meu, nu știam ce sa fac cu viata mea. Am sunat-o din nou pe Amira care nu a răspuns la telefon-din nou. I-am dat încă un mesaj si m-am asezat pe canapea, asteptand sa răspundă.
Am ațipit la un momendat si m-am trezit speriat si cu ochii in toate partile. Ceva ma trezise, dar ce?
Apoi am auzit usile liftului inchizandu-se si m-am repezit spre hol exact când Amira intra in casa. Aproape am daramat-o din picioare.
-Wes, suspina ea si isi arunca bratele in jurul meu, strangandu-ma cu putere.
Am îmbrățișat-o fara sa ma gândesc cu adevarat sa o fac, de parca corpul meu memorese corpul ei langa al meu si reacționa instinctiv.
-Hei, am spus lipindu-mi buzele de crestetul capului eu. Unde ai fost, iubire?
-Vorbim imediat, imi promise ea strangandu-ma mai tare. Intr-un minut.
Am tinut-o in brațe, am mangaiat-o pe spate si i-am inhalat mirosul. Când s-a îndepărtat si am putut in sfârșit sa ii văd chipul, mi s-a oprit inima pentru cateva clipe. Avea ochii rosii si buzele umflate.
-Ai plâns? Am întrebat ridicându-i barbia ca sa ma uit mai bine la ea. Ce se întâmpla, Amira? Unde ai fost pana la ora asta?
-Îți explic imediat, imi primise ea impingandu-mi incet mana. Vino, Wes. O sa vorbim imediat.
Am urmat-o pana la canapea chiar dacă nu mai gandeam logic. Nu ma mai puteam gandi la nimic, pentru ca in fiecare secunda in care nu imi spunea despre ce era vorba imi pierdeam mințile gândindu-ma la tot felul de lucruri de rahat.
-Vorbește cu mine, iubire, i-am cerut așezându-ma langa ea pe canapea. De ce ai plâns? Unde ai fost? Ce se întâmpla?
Amira nu vorbi imediat. Cateva clipe doar a privind un punct la întâmplare de pe podea.
-O sa te intreb doua lucruri, Wes, ma anunta ea, apoi trase aer in piept. Ce i-ai făcut lui Jarred?
-Ce i-am făcut lui Jarred? Am repetat incruntat si nedumerit. Ce legatura are asta cu discutia noastra, Amira?
-Doar raspunde-mi la intrebare, Weston, imi ceru ea cu vocea plata, fara sa se uite la mine macar o clipa.
-Eu...practic i-am făcut o favoare. Am pus un pariu, el a pierdut si i-am cerut sa se despartă de tocilara cu care se vedea de cateva luni, i-am explicat exasperat ca nu înțeleg ce naiba se întâmpla.
-Deci e adevarat, suspina ea si o lacrima uriasa ii curse pe obraz, pana la linia maxilarului.
-Ce e adevarat? Amira, incep sa imi pierd răbdarea. Ai de gând sa imi explici ce mama dracului se întâmpla aici?
-Cine e Kiara? Ma intreba apoi intorcandu-si pentru prima data ochii spre mine.
Si sa fiu al naibi dacă nu mi-a înghețat sangele in vene, atat de rece era acea privire. Rece, distanta, la ani lumina departare de ultima data când se uitase la mine, cu numai cateva ore in urma.
Am inghitit in sec.
-Unde ai auzit numele asta? Am întrebat-o incercand sa trag de timp si sa imi dau seama ce stie deja, caci eram convins ca stie ceva.
-Nu imi raspunde la intrebare cu o alta întrebate, Weston! Se rasti ea printre dinti.
Nu-mi aminteam sa o fi văzut vreodata cu adevarat furioasa. Nici macar când am răpit-o. Nici când a fost biciuită. Niciodată asa.
-Kiara e una dintre fostele mele partenere, i-am spus evitand intenționat sa folosesc cuvinte precum iubita. Lucrurile s-au încheiat intre noi de mult timp. Cine ti-a vorbit despre ea?
-Jarred, imi spuse Amira. Defapt nu numai despre ea, ci despre multe alte lucruri. Despre cum încă îți trimite mesaje si e-mailuri si cum l-ai forțat sa se depărta de iubita lui. De ce ai făcut așa ceva, Wes? După toți anii in care Reece te-a forțat sa renunți la mine, cum ai putut sa ii faci exact același lucru fratelui tau?
-Nu e aceeași situație, Amira, m-am grabit eu sa o asigur. Te-ai întâlnit cu Jarred? De ce nu mi-ai răspuns la telefon? De ce ai plâns? Ai de gând sa imi explici naibi ce se întâmpla? Am întrebat-o pierzându-mi răbdarea si ridicand vocea in cele din urma.
Amira parea complet neimpresionata de frustrarea mea.
-E exact același lucru! Se rasti revoltata.
-Sunt multe lucruri pe care nu le stii. De ce eviti sa imi răspunzi la intrebari?
Amira deschise gura, dar o închise după numai o secunda. Delibera dacă sa imi spună adevarul sau nu. Zău?! Ce naiba?!
-Nu o sa îți placa raspunsurile, ma atentiona ea.
-Nu-mi pasa. Vreau sa le știu oricum.
-O sa te înfurii, Wes.
-Amira, am scrasnit printre dinti. Adevarul. Acum.
După felul in care s-a uitat la mine, am simtit pana in maduva oaselor ca o sa imi ies din minți. N-avea importanta. Trebuia sa știu. Orice se întâmpla cu ea, trebuia sa știu.
Amira era centul univerului meu si eram gata sa dau foc întregii lumi pentru ea.
-Jarred m-a chemat sa ne întâlnim, incepu ea. M-a șantajat. Mi-a cerut sa ma despart de tine.