Ziua in care mi-ai zâmbit #2 (Seria Pana la sange)

9. Un prost, o cu*v@ si un...mort.

Weston

Reece a ajuns atat de repede din LA in Santa Monica incat puteam doar sa banuiesc ca a încălcat toate regulile de circulație existente in codul rutier si încă vreo doua care nu fusesera reglementate încă. Cu el mai erau încă trei oameni. Nik a venit imediat in urma lui cu încă doi bărbați care semanau cu niste gorile.
-Asta ce cauta aici? Mormai Reece uitându-se urat la Luca.
-Nu-ti face griji, e de încredere, l-am asigurat eu.
-De unde știi? Scuza-ma ca zic asta, Weston, dar parerile tale despre oameni sunt de rahat si de obicei gresite.
-Reece, știu ce fac, bine?
Fratele meu nu spuse nimic, dar știam ca nu e de acord cu mine. La naiba, nici eu nu eram sigur ca sunt de acord cu mine. Toată lumea s-a adunat in formație in curtea familiei Hadi.
-Suntem gata? Intreba Nik ranjind.
Tipul era un sadic notoriu. Unde era baia de sange mai mare, hop si el.
-Gata, am spus pornind spre usa din fata cu Reece in dreapta si Jarred in stanga.
Usa s-a deschis încă de când am pus piciorul pe prima treapta a casei. Un bărbat cu barba si privire agera s-a tras din cadrul ei făcându-ne loc sa intram. Nici macar nu a încercat sa comenteze despre oamenii care erau cu mine.
Am trecut de holul lung si am ajuns in sufragerie. Nu aveam emoții, nu imi era frica, nu simteam nimic cu toate ca eram incordat ca un arc si tot corpul imi intrase in alerta.
Am gasit sufrageria aproape goala. Ali Hadi stătea in picioare cu mainile in buzunarele pantalonilor sai de costum si privea lung pe fereastra. Doi bărbați stăteau relaxati pe canapea. Când am intrat noi, toți ochii s-au intors in directia noastra.
-M-ai chemat, am spus tare si clar adresându-ma bătrânului. Iată-ma, am mai adăugat aruncându-mi mainile in aer.
-V-as zice bun venit dacă ar fi o vizita de curtoazie, dar nu e cazul, spuse el desprinzându-se de locul in care stătea si apropiindu-se agale de noi.
Parea mai îmbătrânit si mai obosit decat ultima oară când l-am văzut. Arata de parca nu dormise in ultimele nopți. Deasemenea evita sa se uite in ochii mei si prefera sa il priveasca pe Reece.
-Adu-o aici, dădu un ordin cuiva care stătea pe holul din spate.
Nu era nevoie sa spună nici un nume ca sa înțeleg la cine se refera. Privirea mi-a zburat spre bărbații de pe canapea. Amandoi ma priveau insistent si aratau de parca si-ar dori din toată inima sa ma jupoaie de viu. Nu il cunosteam personal pe Elam Faez dar el sigur auzise de mine. Abia asteptam sa isi adune curajul si sa ma înfrunte.
-De ce l-ai chemat aici pe fratele meu? Ceru Reece lămuriri cu vocea lui foare asemănătoare cu o moarte lenta si chinuitoare.
-O sa ne lamurim imediat, spuse Ali calm, poate prea calm.
N-aveam nici un dubiu ca aflase despre mica escapada a nepoatei lui. Nu avea nici un alt motiv pentru care sa ma vrea acolo. Eu știam asta, Reece si Jarred stiau asta si banuiam ca si logodnicul ei știa asta. Aproape am ras la acel gând. Ii luasem ticalosului toate drepturile si toate asteptarile fara sa incerc cu adevarat sa o fac pentru ca nu știam de existenta lui. Dacă as fi fost in locul sau mi-as fi rupt gatul pana acum.
-Vino, Amira, spuse batranul privind in spatele nostru.
Am avut nevoie de toată tăria mea si de cea pe care o simteam venind din partea lui Reece ca sa nu ma uit la ea si ca sa imi pastrez mimica impenetrabila. Totuși inima nu o puteam controla atat de ușor si o simteam lovind cu putere in pieptul meu, atat de tare incat aveam senzația ca incearca sa scape.
Amira a trecut de noi si s-a oprit langa bunicul ei. Nu avea parul acoperit cu hijabul si nici nu purta haine largi ca la inmormantare. Avea pe ea o pereche de blugi si o bluza subtire. Isi lasase parul desprins. N-avea pic de machiaj. Era mai frumoasa decat reusise creierul meu sa o proiecteze in mintea mea, dar detaliile au început curand sa mi se clarifice in fata ochilor. Avea buzele umflate, la fel si ochii. Plânsese. Avea cearcăne intunecate de jur împrejurul ochilor si era palida. Aveam impresia si ca slabise.
N-ar fi trebuit sa-mi pese, dar imi pasa. Cum fusesera ultimele zile pentru ea?
-Ai compromis-o pe nepoata mea, spuse Ali dintr-odată. Nu numai atat, dar ai terfelit reputația unei femei logodite cu altcineva.
-Mie mi se pare ca s-a descurcat singura cu asta, pufni Reece de langa mine.
Nimeni nu l-a băgat in seama.
Eu doar l-am privit pe bărbat, asteptand sa continue.
-Nu știi nimic despre tradițiile noastre? Ma intreba acesta. Nu știi ca un bărbat, atunci când se logodește cu o femeie, plateste o dogma pentru ea? Un fel de asigurare in caz de divorț sau dacă acesta moare. Bineînțeles, asta a platit si Elam cu luni in urma.
-Nu văd de ce ar fi asta treaba mea, am spus inexpresiv, menținându-mi vocea goala si egala.
-Este, pentru ca el a platit pentru ceva ce nu mai exista din cauza ta, declara barbatul. Iar acum ea va trebui sa suporte consecintele.
Am ridicat o spranceana in semn de sfidare. Dacă omul ăla avea impresia ca ma intereseaza de banii lor atunci era nebun.
-Sapte lovituri de bici, spuse barbatul, vocea devenindu-i secata de viata.
Mi-am simtit trasaturile paralizând.
-Ce?! Se rasti Reece de langa mine. Glumesti!
Ali Hadi nu glumea.
Elam s-a ridicat de pe canapea si s-a apropiat de mijlocul sufrageriei cu un ranjet arogant pe buze. Barbatul care era cu el l-a urmat îndeaproape.
-Sapte sunt prea putine, spuse acesta. Am vorbit despre treisprezece. Sapte pentru ceea ce a făcut si încă cinci pentru rusinea pe care mi-au adus-o acele poze.
-Nimeni nu o sa vada pozele alea, spuse Ali. Nu o sa permit sa fie pedepsita pentru ceva ce nu a fost din vina ei.
Macar știam ca încă isi iubește nepoata, atat cat poate iubi un om care permite ca cineva sa fie biciuit. Nu știam ce sa fac, dar trebuia sa fac ceva. Am decis sa incep cu a trage de timp.
-Despre ce poze vorbesti? Am întrebat privindu-l tot pe Ali, in nici un caz pe jigodia aia ordinara care avea tupeul sa se numească bărbat.
-Cred ca știi foarte bine despre ce poze vorbesc, pufni barbatul.
-Nu știu, am spus hotărât. Dar plănuiesc sa aflu așa ca ori imi spui, ori o sa o sa ma descurc in felul meu si presimt ca nu o sa îți placa.
-Poze de când tu si așa-zisa mea logodnica vi-o trageai pe canapea, interveni Elam scrasnind din dinti. Pentru ca tu ești un oportunist iar ea e o curva.
Mi-am auzit maxilarul pocnind si am simtit mana de fier a lui Reece tragandu-ma inapoi când am făcut un pas in directia viermelui aluia.
-De unde au aparut pozele? Intreba Reece apoi, preluând discutia, anticipând ca imi pierdeam controlul.
-Le-am primit si eu si Elam seara trecuta printr-un pachet anonim semnat cu numele Da'Vierr, ne lamuri Ali.
-E imposibil, spuse Reece deboradand de siguranța.
-Nimeni din familia mea nu ar face așa ceva. Nu mie si nimanui defapt, am spus si eu, iritat chiar si numai de presupunerea lui.
Ca sa nu mai zic ca mai era o problema: cineva fusese in casa mea in noaptea aia ca sa ne facă pozele alea. Cineva fusese ascuns pe undeva cat timp eu si Amira beam, vorbeam si faceam sex. Rahat.
-Poate ai făcut-o chiar tu, spuse Elam. Ca sa imi fluturi pe sub nas ce mi-ai furat printre degete.
-Tot ce o sa îți flutur pe sub nas e talpa adidașilor mei, am scrasnit printre dinti ucigându-l cu privirea.
In tot timpul asta Amira nu scosese un sunet si nu isi ridicase ochii din pamant. Parea ciudat de linistita si...goala. Arata de parca orice forma de viata disparuse din interiorul ei lasand in urma doar o carcasa nelocuită si nepasatoare la tot ce o sa i se intample.
-Sapte lovituri de bici, spuse din nou Ali aruncându-i o privire lui Elam. N-o sa negociem. Accepți sau pleci.
Pleacă, mi-am spus. Pleacă!
Elam incuviinta dand din cap si intinse mana spre barbatul de langa el. Acesta ii așeza in palma un bici pe care il ținuse ascuns la spate.
-Voi chiar vorbiti serios? Sări Jarred ca ars de langa mine, luand cuvantul pentru prima data de când am intrat in casa aceea. Chiar aveti de gând sa o biciuiți ca pe un animal?! De ce o pedepsiți pe ea si nu il pedepsiți pe Weston?
Avea logica si as fi acceptat fara sa clipesc. Ba chiar mi-am îndreptat spatele si l-am privit pe batran cu un licar de speranta in ochi.
-Nu v-am chemat aici ca sa va dați cu părerea, imi taie el craca sperantei de sub picioare.
-Atunci de ce ne-ai chemat? Intreba Reece furios. Ca sa stam cu mainile in sân in timp ce nenorociti un om?
-Ca sa asistați la pedeapsa ei si apoi sa va asumați răspunderea pentru ea, spuse barbatul îmbrâncind-o pe Amira spre mijlocul încăperii.
A pasit fara frica in fata lui Elam.
S-a asezat in genunchi, si-a asezat palmele pe coapse si a închis ochii, dand mărunt din buze. Știa ce urma sa i se intample si accepta totul fara sa scoată un sunet.
-Mai are tupeul sa se si roage, după tot ce a făcut, scuipa Elam printre dinti.
-Sa terminam odată cu asta, ceru Ali intorcandu-se la locul de la fereastra si atintindu-si privirea pe geam.
-Doar n-o sa... am început eu dar cuvintele mi-au ramas in gat.
Prima lovitura de bici a muscat aerul si apoi pielea de pe spatele Amirei. Nu a scos nici un sunet si nu ii puteam vedea chipul din cauza parului cazut, dar am simtit durerea ei pana in adancul pieptului. Am pasit spre ea ca in transa.
-Nu te baga, imi ceru fara sa se uite la mine.
-Stai la locul tau, imi ceru Ali uitându-se pe geam. După ce terminam aici poți sa faci ce vrei cu ea. O sa fie responsabilitatea ta imediat ce isi primește pedeapsa.
-Responsabilitatea mea? Am întrebat perplex.
-Nimeni nu vrea resturile unui nenorocit, ma anunta Elam ridicand din nou biciul si lovind cu putere spatele Amirei.
Am mai făcut un singur pas maraind inainte ca Reece si Jarred sa ma prinsa si sa ma tragă inapoi. M-am zbătut in mainile lor când a treia lovitura a muscat aerul, apoi m-am liniștit.
Am îmbrățișat durerea care-mi sfredelea corpul.
Era nimic in comparație cu ce simtea ea.
Nici macar in clipa aia nu am reușit sa-mi astâmpăr resentimentele in privința ei. Ma folosise, ma jucase pe degete si imi fransese inima. Poate chiar merita o pedeapsa.
Nu, nu merita. Nu așa ceva.
Cinci lovituri. Bluza ei neagra incepuse sa strălucească din cauza sangelui ce se scurgea pe sub ea.
Șase lovituri. Materialul subtire s-a rupt, dand la iveala o urma însângerată, lunga cat toată lățimea spatelui ei.
Sapte lovituri. Tot corpul ii tremura si umerii i se zguduiau haotic din cauza suspinelor. Voiam sa o iau in brațe, dar nu ma puteam convinge sa ma mișc.
-Mi-am terminat treaba aici, spuse Elam aruncand biciul pe jos si ștergându-și mana pe materialul pantalonilor.
Porni spre iesire cu omul lui păzindu-i spatele. Pentru ca era un idiot foarte inconstient s-a oprit in dreptul meu si m-a privit ranjind.
-Spala-te cu ea pe cap, imi spuse. Un prost si o curva. Combinația perfecta.
-Ai grija, i-am spus printre dinti. In lumea asta se întâmpla multe accidente si mulți oameni raman in mod tragic fara maini.
Elam era prea infumurat ca sa înțeleagă o amenințate fatisa. Mi-a făcut cu ochiul pe care mi-am promis ca o sa i-l scot intr-o zi si a trecut mai departe de parca nu biciuise o femeie cu cateva clipe in urma.
-Ia-o si pleacă, imi ceru batranul care in tot timpul asta nu se mișcase de langa fereastra.
Doar ca n-am făcut nici un pas si nici Reece nu s-a miscat din loc.
Jarred fu cel care a avut prezenta de spirit sa se miste primul. S-a apropiat de Amira si s-a aplecat deasupra ei. Ea a tresărit când i-a simtit mana pe umar, dar l-a lasat sa o ajute sa se ridice. I-a sprijinit greutatea cu corpul lui si a ajutat-o sa meargă cu picioarele tremurandu-i amenintator.
-Du-o la bârlog, i-am cerut inflexiv. Ai grija de ea.
-Tu ce o sa faci? Ma intreba Jarred ridicându-si ochii spre mine.
-Nu pot sa am de-a face cu ea in clipa asta, am spus inainte de a ma rasuci pe calcaie ca sa ies val-vârtej din casa aia.
Poate ca eu eram prost si Amira putea sa fie curva in ochii lui, dar din clipa aia Elam era un om atat de mort!