Ziua in care mi-ai zâmbit #2 (Seria Pana la sange)

3. Vrajitoarea si capcaunul

          Weston

          După cum spusese bunicul ei, Amira a aparut cateva minute mai tarziu cu o tava plină de pahare de ceai, fursecuri si mini-sendvisuri. Inafara de noi, mai erau prezenti in sufrageria casei lor doar doua femei si trei bărbați pe care nu ii cunosteam si care vorbeau in araba intre ei. Fata i-a servit mai intai pe bărbații aceia, apoi pe tatăl si si pe tata, după care a continuat cu femeile si s-a apropiat de Reece.
          -Liruh almawtaa, spuse ea cu jumatate de gura, fara sa isi ridice ochii din pamant.
          -Mersi, murmura Reece circumspect si lua un pahar cu ceai.
          -Cu plăcere, spuse ea si facu încă un pas in lateral.
          Stătea chiar in fata mea, la jumatate de metru distanta, cu ochii in pamant si tava aia blestemata intre noi. Nu-mi mai încăpeam in piele de atâta agitatie. Simteam cum imi picura broboane de transpiratie de pe ceafa in jos, pe spate.
          -Liruh almawtaa.
          Voiam sa ma mișc, sa vorbesc, sa fac ceva, altceva inafara de a ma holba la ea ca un imbecil. După cateva clipe lungi Reece m-a înghiontit discret ca un mamut in coaste.
          -Cafea, m-am auzit spunand. Pot sa primesc o cana de cafea?
          Chipul Amirei s-a incruntat o fractiune de secunda, numai atat apoi a incuviintat dand din cap. Ce mama dracului faceam? Nici macar nu imi place cafeaua!
          -Sigur, murmura ea. Imediat.
          A pasit in fata lui Jarred spunand aceeași propoziție in araba. Jarred lua un pahar si un fursec si ii multumi politicos. Amira si-a îndreptat spatele si a pasit spre hol.
          -Scuze, m-am auzit din nou vorbind. Pot sa imi prepar singur cafeaua? N-as vrea sa deranjez, dar nu pot sa o beau decat dacă o fac cu mainile mele.
          Amira se opri in mijlocul sufrageriei si isi intoarse capul spre bunicul sau. Domnul Hadi m-a privit cateva clipe inainte de a incuviinta dand din cap.
          -Amira o sa te ajute cu tot ce ai nevoie, spuse barbatul.
          Fata nu spuse nimic când a început sa meargă spre holul ce ducea in bucătărie iar eu nu-mi amintesc cum am sarit de pe scaun si am urmat-o. Am pastrat o distanta de peste un metru in spatele ei dar n-am scapat-o din ochi nici o clipa. Pantalonii ei erau stransi pe talie si largi peste fund si picioare iar camasa pe care o purta peste bluza neagra ii ascundea orice forma exista pe sub toate materialele alea. Baticul de pe cap nu ii acoperea tot parul lasat liber pe spate. Varfurile se ițeau pe sub materialul subtire. Cu greu m-am abtinut sa nu întind mana si sa-i prins o suvita intre degete. Eram sigur ca e moale si mătăsos la atingere.
          Fir-as al naibi.
          M-am oprit in cadrul usii de la bucătărie ca trăsnit. Eram agitat si inima imi bătea cu putere. Gandurile mele erau mai haotice ca oricand si ma simteam rupt in doua intre dorința de a ma apropia de ea si gândul rațional ca e o idee foarte proasta sa fiu acolo. Nestiind ce parte din mine ar trebui da ascult, am ramas in usa, sprijinit cu umarul in toc.
          Amira a traversat bucătăria, a asezat tava pe blatul lucios murmurând ceva in araba si s-a intors spre mine, tinându-si in permanenta capul in jos.
          -La aparat sau la ibric? Ma intreba dintr-odată.
          -Huh? Am murmurat buimac, prea surprins de faptul ca vorbește cu mine ca sa inteleg cu adevarat ce spune.
          -Cafeaua, ma lamuri ea. Vrei sa o faci la aparat sau la ibric?
          -La aparat, banuiesc, i-am răspuns la fel de ametit.
          Revino-ti, Weston. Ai așteptat opt ani ocazia asta si acum o sa creada ca ești un imbecil.
          -Aparatul de cafea e aici, spuse scotocind intr-un dulap. Iar cănile aici.
          Cănile erau puse pe ultimul raft de sus. A încercat sa ajungă la ele, dar singurul mod in care ar fi putut sa facă asta era dacă se urca pe blat. M-am apropiat in varful picioarelor de ea si am intins mana peste capul ei. A tresărit speriata si s-a tras in lateral, frecandu-si in treacăt cotul de abdomenul meu. Mirosul de căpșuni m-a lovit in plin si am strans cana atat de tare intre degete incat ma mir ca nu s-a făcut tandari.
          -Ce altceva îți mai trebuie? Murmura îndepărtându-se de mine cat ii permitea bucătăria.
          -Zahar si lapte?
          -Ma intrebi pe mine?
          Am ales cu înțelepciune sa nu ii raspund la intrebarea aia. M-am apropiat de aparatul de cafea, am asezat cana si apoi m-am holbat prosteste. Pe ce buton trebuia sa apas ca sa fac mașinăria aia sa functioneze?
          -Putin ajutor? Am indrugat peste umar.
          Amira a oftat dar s-a apropiat sovaind de locul in care stăteam. Nu mai exista celula si molecula in corpul meu care sa nu fie hiperconstient de prezenta ei atat de aproape de mine. A intins mana si a apăsat pe cateva butoane, aducând dracia la viata. M-am sprijinit de marginea blatului si mi-am încrucișat bratele peste piept cat asteptam sa se macine cafeaua.
          -Condoleanțe, i-am spus sincer, cercetandu-i chipul pe care il vedeam doar pe jumatate. Mi-a părut rau sa aud de moartea bunicii tale.
          -Mulțumesc, murmura fara tragere de inima. Si mulțumesc pentru ca ati venit. S-ar fi bucurat.
          -Cum era? M-am trezit întrebând prosteste.
          -Cine? Bunica mea? Intreba surprinsa.
          -Da. Nu am văzut-o decat de cateva ori si nu am vorbit niciodată cu ea, dar parea o femeie draguta.
          Un zambet slab si trist s-a intins pe buzele ei frumoase.
          -Un om atat de bun cum este...cum era bunica mea e foarte greu de descris in cuvinte, fu singurul răspuns pe care l-am primit.
          Am tras adanc aer in piept inainte de a vorbi din nou.
          -Știi cine sunt?
          Era o intrebare esențială pentru viitorul existentei mele. Dacă avea sa-mi spună nu, atunci planuiam sa fac orice, de la hipnoza pana la lobotomie ca sa uit de ea. Pierdusem mult prea mulți ani din viata din cauza unei fantasme. Dacă insa avea sa spună da... hai sa zicem doar ca eram conștient de necazurile in care eram dispus sa ma arunc cu capul inainte.
          -Ești fiul mijlociu al lui Declan Da'Vierr, fratele mai mic al lui Reece, imi raspunse politicoasa. Nu cred ca sunt mulți oameni in zona care sa nu îți fi auzit macar o data numele, Weston.
          Am lasat aerul sa-mi iasa din plamani, tremurat si suierat. Rahat. Aproape ca imi doream ca ea sa fi spus un simplu nu ca apoi sa-mi pot vedea in continuare de viata mea, caci am stiut chiar in clipa in care am auzit-o rostindu-mi numele ca o sa fac orice ca sa il aud din nou iesind din gura ei.
          Aparatul de cafea s-a oprit. Am urmarit-o pe Amira luand cana de toarta si asezand-o pe blat langa mine. S-a îndepărtat din nou, sprijinindu-se cu spatele de frigider in partea opusa a bucătăriei.
          -Ai acolo lapte si zahar, ma anunta facand semn cu barbia in partea dreapta.
          -Poți sa te uiți la mine când vorbesti? Am întrebat-o făcându-mi de lucru cu sticla de lapte. Nu imi place sa vorbesc cu fruntea unui om.
          -Nu pot, ma lamuri imediat. In locul de unde vin e nepotrivit sa privești un bărbat strain in ochi.
          -Iar in locul de unde vin eu e nepoliticos sa vorbesti cu cineva si sa privești podeaua, am replicat numaidecat.
          Amira isi tinu gura, dar puteam vedea din postura ei incordata ca ar fi avut câte ceva de spus. Am învârtit lingurita in cana fixând-o cu privirea pana când s-a hotărât sa-si ridice incet ochii spre chipul meu. Când privirile n-am idee s-au intersectat am zâmbit ca un imbecil pe deasupra cănii de cafea, prin abur.
          -Mai bine, am murmurat sorbind o gura din lichidul fierbinte.
          -Ai terminat? Ma intreba nerabdatoare sa scape de mine.
          -Ce sa termin?
          -Cafeaua. Pot sa te conduc inapoi in sufragerie?
          -Nu încă, am spus sorbind din nou din poșirca aia oribila. Mai devreme, când ii serveai pe oamenii aia le spuneai ceva in araba. Ce spuneai?
          -Liruh almawtaa, imi spuse oftand si privind un punct fix de le fata mea, undeva pe obrazul stang.
          -Ce înseamnă? Am întrebat sorbind-o din priviri nesățios.
          -Pentru sufletul mortului.
          Am incuviintat dand din cap de parca înțelegeam o iotă din ce zice. Nu mai stiam nici cum ma cheamă si nu-mi aminteam de alt moment din viata mea in care sa ma fi simtit atat de prost si neghiob ca in clipa aceea.
          -Te-am văzut la spital acum cateva săptămâni, am anuntat-o din senin.
          De ce vorbesti, imbecilule? De ce nu taci dracului din gura? Spune-i si ca ai urmarit-o in jumatate din cladirea aia, ca sa fii sigur ca n-o sa te mai apropii de ea niciodată.
          Mimica i s-a schimbat imediat si pentru prima oară si-a mutat privirea fix in ochii mei. Ai ei erau ca doua hauri intunecate fara sfarait iar eu aveam impresia ca as fi putut sa ma pierd in ei pentru totdeauna.
          -Ești bolnav? Ma intreba curioasa.
          Am chicotit amuzat clatinand din cap. Inima mea era atat de nătângă incat ar fi putut pretinde ca isi făcea griji pentru mine. Din fericire aveam si un creier functional in marea majoritate a timpului.
          -Nu, sunt sănătos tun, am asigurat-o cu o aroganta patetica. Am fost cu Josephine la doctor.
          -Ea e bolnava? Ma intreba precauta.
          -Nu, si ea e sanatoasa tun. Ma rog, aici depinde pe cine intrebi, am comentat prosteste ridicand din umeri.
          -Nu știam ca sănătatea cuiva e discutabila, puncta Amira încrucișându-si bratele peste piept si sprijinindu-se mai comod de frigider.
          Jubilam de încântare, caci imi dădea impresia ca intenționează sa stea la taclale. Domnisoara intangibila stătea la povesti in bucătăria retrasa cu Craiul din LA. Sa vezi si sa nu crezi!
          -Bine, da-mi voie sa rectific, m-am scuzat înclinând galant capul. Josie e sanatoasa fizic. Problemele ei sunt psihice. Adică e nebuna.
          -Definește termenul de nebun, imi ceru Amira ridicand barbia in semn fatis de sfidare.
          Gestul asta i-a făcut baticul sa ii alunece de pe cap. Nu parea ca isi dădea seama sau dacă isi dădea nu dădea doi bani pe asta. Putea sa ma trăznească un fulger chiar acolo si tot nu as fi putut sa imi imaginez o femeie mai frumoasa decat ea. Ochii ei mari si negrii, buzele pline si uscate, nasul drept, barbia putin alungită, pielea neteda si bronzata. N-avea pic de machiaj, n-avea nici o bijuterie, n-avea parul aranjat, dar strălucea in ochii mei mai ceva ca un diamant. Mirajul din Sahara prinsese viata in fata ochilor mei.
          Eram terminat.
          Rahat. Gandeste, Weston. Ce naiba imi zisese?
          -Sa definesc... nebun? Am bălmăjit clipind des ca sa imi revin in fire. Nu m-am gandit niciodată la asta. Presupun ca nebuna e o persoana care nu e...normala.
          Premiul Noble pentru știință merge anul acesta la...sigur nu la mine.
          -Definește normal, ma provoca Amira in continuare.
          -Normal poate fi ceva ce se incadreaza in normele pe care le cere societatea, am improvizat ridicand din umeri.
          Zău ca nu eram atat de prost in mod normal, dar creierul meu refuza sa coopereze cu gura. Debitam numai ineptii.
          Amira imi arunca un zambet enigmagic in coltul gurii care mi-a făcut gatul sa se usuce si tot corpul sa se incordeze. M-am holbat la zâmbetul ăla cu ochii cat cepele.
          -Nu tocmai, plescai multumita de sine. Ce e normal pentru mine poate sa fie complet nebunesc pentru tine sau pentru societate.
          -Crede-ma, iubire, ai nevoie de o doza uriasa de dementa si inconstienta ca sa ma surprinzi pe mine, am hohotit amuzat.
          Nu mi-am dat seama ce scosesem pe gura pana nu i-am văzut mimica inmarmurita. Si-a ferit privirea si s-a crispat. Rahat. Stricam totul.
          -Scuze, m-am grabit sa ii spun îndreptându-mi spatele si facand un pas spre ea. N-am vrut sa sune așa. Uneori spun lucruri fara sa ma gândesc de doua ori cu cine stau de vorba, am încercat sa ii explic. Odată, in ultimul an de liceu, i-am spus antrenorului ca joc mai bine in chiloți si la următorul meci eram pe teren fara nimic altceva pe mine inafara de... rahat. Scuze.
          Taci, Weston. Taci. Naibi. Din. Gura. Dobitocule.
          In momentele alea am inteles exact la ce se refera Reece când spune ca eu nu am nevoie de nimeni care sa ma saboteze, pentru ca ma pricep atat de bine sa fac asta singur.
          Am lasat cana de cafea aproape neatinsa pe marginea blatului. Eram atat de frustrat si furios pe mine pentru ca o dadusem in bara in asemenea hal. Așteptasem opt ani blestemați ocazia aia si când se ivise, începusem sa vorbesc ca in gheto cu Printesa arăboaică a Partenerilor apoi ii povestisem despre cum jucasem basket in chiloți. Bravo! O adevarata performanța!
          -Imi amintesc meciul ăla, chicoti amuzata după ce apucasem sa fac doi pasi spre usa. Filmările de la meci au fost senzația orașului săptămâni intregi.
          Sa spun ca am fost surprins de comentariul ei ar insemna sa folosesc un eufemism. Am fost de-a dreptul năucit, iar când m-am intors spre ea am făcut-o mai mult din inertie.
          -Ai fost la meciul ăla? Am întrebat circumspect.
          Amira incuviinta amuzata dand din cap.
          -De ce crezi ca e nevoie sa te gândești de doua ori inainte sa spui ceva in preajma mea? Din cauza hijabului? Nici macar nu il port cum trebuie, pufni dându-si ochii peste cap.
          -Nu are nici o legatura cu ce si zis tu, am asigurat-o imediat. Nici macar nu știu despre ce vorbesti si cum se scrie cuvantul ăla.
          -Hijab, repeta mai rar si mai clar.
          A prins intre degete marginea baticului cazut pe umar si a tras de el pana când s-a eliberat complet. L-a prins cu ambele maini si l-a strans intre degete.
          -Valul Islamic, imi explica ea. I se spune Hijab si ar trebui purtat in așa fel incat sa imi acopere tot parul.
          -Si fata? Am întrebat curios.
          -Nu, doar parul. Valul care lasa doar ochii la vedere se numește burqa. Sunt lucruri foarte diferite.
          -Înțeleg, am murmurat ganditor cu toate ca nu înțelegeam nimic.
          Încă eram foarte surprins ca vorbește cu mine pur si simplu. Nici macar nu mai avea importanta ce imi spune. Dacă voia sa imi citească manualul de instrucțiuni de la fierbătoril de apa as fi ascultat-o bucuros, numai sa aud cadența cu care rosteste cuvintele si sunetul apăsat si greoi al literei R.
          -Ce incerc sa spune ca nu religia mea nu ma face diferita de sora ta sau cumnata ta sau fata cu care ai stat de vorba aseară.
          Cu o seara in urma stătusem la povesti cu o prostituata pe care urma sa o trimitem in Europa cu un transport maritim. Nu i-am spus si Amirei asta, dar comparația pe care o facuse era pe cat de amuzanta, pe atat de enervanta.
          -Bine, am rasuflat lung. Promit ca data viitoare o sa spun exact ce porcarie imi trece prin cap, fara sa ma gândesc de doua ori.
          -Perfect, surase ea.
          Si sa fiu al naibi dacă soarele n-a rasarit si n-a apus in surâsul ei. Lumea din jur s-a estompat si eu simteam cum ma topesc pe interior.
          Pașii apăsați ce se auzeau pe hol pareau desprinși din alta lume si eu n-am reușit sa ma conving sa intorc capul atunci când ea si-a îndreptat privirea in acea directie. In scurt timp am auzit suieratul furios al lui Reece.
          -Ce tot faci aici, Weston?
          -Cafea, am murmurat desprinzându-mi cu eforturi considerabile privirea de la Amira. Beau cafea, vreau sa zic.
          -Da? Si unde mama dracului îți e cafeaua?
          -Chiar acolo, am spus amuzat facand semn in directia palatului.
          -Weston, ofta Reece exasperat. Tie nici macar nu îți place cafeaua!
          Ochii mi-au fugit spre Amira in același timp in care ai ei m-au fulgerat. Parea nedumerita si poate putin nervoasa.
          -Poftim? Spuse siderata.
          -Ups, am murmurat nevinovat ridicand din umeri. In apararea mea, nici ceaiul nu îți place.
          -Nici apa, dacă e sa fim cu adevarat sinceri, comenta Reece arțăgos. Si nimic care nu conține alcool. Ai terminat sa bei cafeaua care nici macar nu îți place?
          -Am terminat, am spus ranjind ca un imbecil.
          -Bine, atunci vino in sufragerie inainte sa ma faci sa provoc un accident.
          In traducere libera asta insemna ca știa cat sunt de nesăbuit când vine vorba de Amira si știa ca dacă o dau in bara tot el avea sa salveze situația. Destul de corect.
          -Bine, tati, am spus chicotind.
          Reece isi incorda maxilarul si isi stranse pumnii pe langa corp. Oh, era cu adevarat scos din sarite.
          M-am apropiat de el cu pasi lenesi, de parca aveam tot timpul din lume.
          -Felicitari pentru sarcina soției tale, Reece, am auzit-o pe Amira spunand din locul in care ramasese.
          Reece se holba la mine. In ochii lui era o amestecatura periculoasa de neîncredere, dezamăgire si furie oarba.
          -I-ai spus? Ma intreba perplex.
          M-am incruntat la el. Nici macar n-am inteles la ce se refera la început, iar când am inteles m-am infuriat.
          -Bineînțeles ca nu, Reece. Ce dracu?!
          M-am rasucit spre Amira, cercetand-o curios. Nu eram nici pe departe furios ca informatia aceea ajunsese la urechile ei. Oricum toată lumea avea sa afle mai devreme sau mai tarziu. Eram doar foarte intrigat despre cum intrase ea in posesia acelei informatii.
          -Fratele tau nu mi-a spus nimic, se grabi Amira sa ii confirme. Nici macar nu știam ca e ceva confidențial. Imi fac orele de practica in spital si am văzut-o de cateva ori in ultimele luni asteptand pe holurile secției de ginecologie. Știu sa adun doi cu doi si singura, Reece.
          -Practica? Am întrebat ridicand o spranceana, in același timp in care Reece a marait amenintator:
          -Cine altcineva mai stie?
          Amira a decis rapid sa ii răspundă lui, nu mie. N-are sens sa spun ca parea de-a dreptul furioasa.
          -Calmează-te, amice, care e problema ta? Crezi ca n-am nimic altceva de făcut decat sa dau zvon in țara cu surle si trâmbițe despre sarcina soției tale? Ai impresia ca toată planeta asta se invarte in jurul tau, nu in jurul soarelui?
          -Este vital ca sarcina lui Josephine sa rămână departe de ochii si urechile tuturor cat mai mult posibil, scrasni Reece printre dinti. Ai face bine sa îți tii gura!
          Eu unul m-am mirat ca nu a spus "sarcina noastra", pentru ca omul o luase razna de când Josephine aflase ca e insarcinata. Uneori aveam impresia ca am de-a face cu doua femei gravide, nu cu una.
          -Nu-ti face griji in privința asta, pufni ea pornind spre el. N-am nici un interes sa spun cuiva ca vei avea un copil, Reece, dar in locul tau as fi putin mai atent pe viitor. Cum eu mi-am dat seama, e posibil sa o facă si alții. Mișca-te, ii ceru apoi, oprindu-se la un metru in fata lui.
          Reece nu se clinti din loc. Amira nu clipi in fata lui. Dacă o intimida vreun pic atunci nu lasa deloc sa se vada. Parea mai mult iritata de atitudinea lui decat speriata. A așteptat răbdătoare pana când Reece a pasit in lateral, scrasnind din dinti. Inainte de a pleca si-a intors capul spre mine.
          -Nu-mi vine sa cred ca ești ruda cu căpcăunul asta, murmura incruntata.
          -Nici mie, am hohotit amuzat.
          Dumnezeule, femeia asta era pachetul complet, nu-i așa? Superba, spirituală, deșteaptă, amuzanta si peste toate astea nu ii cadea la picioare lui Reece. Am murit si am ajuns in rai?
          -Mi-a făcut plăcere sa te cunosc, Weston Da'Vierr. In mod oficial, vreau sa spun, adauga zâmbind larg, cu adevarat, un zambet. Ne mai vedem pe-aici.
          A plecat inainte ca eu sa pot respira din nou.
          Sfinte Iisuse, pana si eu imi dadeam seama ca pasiunea mea platonică pentru Amira se transforma in ceva periculos si dificil de controlat.
          -Tipa asta, spuse Reece printre dinti, e o ticaloasa. Nu pot s-o sufăr pe vrajitoarea asta!
          -Păcat. E posibil sa fiti rude intr-o buna zi, am mormait oftand visător.
          -Sa fim..ce? Weston, termina cu prostiile, coboara-ti asteptarile jos din pod si mișca-te naibi in sufragerie. Vreau sa plec din locul asta inainte sa ii dau foc.
          -Poți sa nu te mai infoi ca un curcan si sa te plangi ca o pensionara cu reumatism? L-am întrebat retoric pasind pe langa el spre hol. In ultimele săptămâni te porți ca un dictator in sevraj, Reece. Am impresia ca te pregatesti de un infarct.
          -Oh, îți faci griji pentru fratele tau? Ma intreba impertinentul aruncându-si un brat greu peste umerii mei. Mai tii minte când mi-ai rupt coastele din cauza vrajitoarei asteia?
          -Josie imi scoate ochii si acum, am pufnit drept răspuns.
          -Bine. Nu-i spune lui Josephine, dar te las sa mi le rupi din nou dacă imi promiti ca stai departe de ea. Te rog, Weston. Știi ca e pentru binele tau, imi spuse cu vocea scazuta si cu o emoție ciudata in glas.
          M-am crispat si tot corpul mi-a intrat in alerta.
          -Sunetul oaselor tale rupându-se e aproape la fel se placut ca cel urletele lui Josie când da cu tine de pereți, dar oricât mi-ar placea sa te bat, o sa zic pas de data asta.
          -Wes...
          -Reece. Las-o balta, bine?
          I-am împins mana de pe umarul meu si am marit pasul spre sufragerie. M-am trântit pe scaunul liber de langa Jarred, imbufnat si arțăgos. Reece reusise sa-mi distruga bruma de speranta pe care o cladisem după discutia cu Amira. Reece era o jigodie.
          Pana am plecat din casa familiei Hadi din Santa Monica, Amira nu si-a mai făcut deloc aparitia.