Ziua in care mi-ai zâmbit #2 (Seria Pana la sange)

15. Arde orasul pentru o vrajitoare

          Weston

          Stăteam liniștit langa ieșirea vestica de pe proprietate, ascuns in spatele unui copac, asteptand in timp ce fumam liniștit o tigara.
          Eram calm, cu toate ca ar fi trebuit sa fiu scos din sarite.
          Am aruncat tigara si am călcat chiștocul.
          Cateva clipe mai tarziu fosnetele au ajuns la urechile mele. M-am tras mai adanc in umbrele padurii.
          -Mișca-te odată, se ratoi Reece intr-o soapta-țipată.
          -Nu văd pe unde merg, veni răspuns suierat. Asteapta-ma!
          -Abia aștept sa scap de tine.
          -Sentimentul e reciproc!
          Mi-am dat ochii peste cap si mi-am băgat mai adanc mainile in hanorac. Ma camuflasem bine, îmbrăcat in negru din cap pana in picioare si mi-am tras mai bine gluga pe cap. Ajunsesera in partea cealalta a copacului după care stăteam ascuns.
          Oamenii, am realizat eu, n-au idee cat de amara e tradatea pana nu o gusta cu propriile buze. In momentul ăla,  amareala de pe buzele mele mi se parea de nepretuit.
          -Aici, spuse Reece. Mergi inainte pe drumul asta si o sa ajungi la o răscruce, la un momendat. Acolo trebuie sa faci dreapta si ar trebui sa ajungi aproape de periferia orașului.
          -Ar trebui?
          -Da, ar trebui, repeta Reece nervos. Dacă încurci drumul nu e vina mea. Succes. Eu m-am carat de aici!
          -Stai putin, Reece. Chiar o sa ma lasi aici, singura, in mijlocul noptii?
          -Ai vrut o cale de iesire. Iată-ti drumul, tot inainte si la dreapta. Pentru asta ne-am inteles, nu-i așa?
          -Da, dar...
          -Nici un dar. Poți sa te întorci cu mine acasă sau poți sa pleci, dar hotaraste-te repede. Te-ai hotărât?
          -Știi, unul din motivele pentru care vreau sa plec ești tu! Abia aștept sa nu te mai văd niciodată in viata mea!
          I-am auzit apoi pașii apăsați îndepărtându-se, intrand in padure. După cateva secunde Reece spuse cu o voce scazuta:
          -Sper ca știi ce faci, Wes.
          -N-am nici cea mai mica idee, am murmurat iesind din ascunzătoare. Dar o sa ma lamuresc pe parcurs. Intoarce-te acasă si acoperă-ma in fata tatei. Si nu uita planul, Reece!
          -Normal, mormai el îndepărtându-se deja. Wes isi face de cap si Reece strânge dezastrul din urma lui. Nimic nou sub soare.
          Am pornit pe urmele Amirei printre copacii din apropierea potecii. Nu voiam sa ma vada încă. Eram curios si intrigat de curajul si inconstienta ei. Nu cunosteam multe femei care ma detestau atat de tare incat sa prefere sa o ia la sanatoasa prin padure in mijlocul noptii decat sa mai petreaca o clipa in plus in aceeași casa cu mine.
          Reece venise in acea după-miază la mine si mi-a povestit cum Amira il căutase cu putin timp in urma si il rugase-din nou-sa o ajute sa fuga. I-am spus sa o facă. I-am spus sa o aducă in padure si sa o trimită pe un drum greșit.
           Dacă Amira voia sa fuga, cine eram eu sa nu o las sa încerce? E in natura umana sa încerci sa te eliberezi, nu? N-as putea niciodată sa asupresc natura umana. Spre ghinionul ei, Amira avea sa învețe pe propria piele, prin metoda grea, ca lumea asta nu e un loc suficient de mare incat sa poata fugi de mine.
          Mergeam in urma Amirei de mai bine de jumatate de ora când furia a început sa ii treaca si au aparut primele semne de neliniște. La început au fost doar priviri fugare aruncate in stanga si in dreapta, apoi a început sa priveasca din ce in ce mai des peste umar. La un momendat s-a oprit si s-a intors cu totul, cercetand padurea si poteca. Era imposibil sa ma vada dar tot mi-am tinut respirația când ochii ei s-au îndreptat spre mine. Am rasuflat usurat când si-a mutat privirea spre stanga. Nu ma văzuse.
           A ajuns la răscruce după aproape o ora si, așa cum ii spusese Reece, a cotit la dreapta. Habar n-avea ca se invarte in cerc. Habar n-avea ca padurea aia apartinea tot familiei mele. Habar n-avea ca singurul pradator din jur era chiar in spatele ei, urmarind-o pana la momentul potrivit.
          Când pe partea dreapta a drumului a aparut prima formațiune pietroasa, am intrat mai adanc in padure si am luat-o la fuga in liniste dar cu viteza printre copaci. Petrecusem atat de mult timp aici cu Reece când eram mici incat as fi putut sa fac o harta a padurii cu ochii închiși. Am ajuns la cabana inainte ca Amira sa bănuiască macar despre existenta ei. M-am ascuns in cel mai accesibil loc: după magazia de lemne care era chiar la marginea potecii.
          M-am panicat putin când Amira nu se mai zarea venind, dar tocmai atunci am văzut-o înaintând agale. Mersese mult si noaptea era încă răcoroasă. Mi-am tras mai bine gluga pe cap si am ridicat gulerul pana sub ochi. Nu mi se vedeau decat ochii si era intuneric. N-ar fi trebuit sa isi dea seama ca sunt eu.
          Am așteptat numărând in gând pana când a ajuns in dreptul magaziei. A mai făcut un pas si m-am năpustit asupra ei, i-am acoperit capul cu sacul pe care il avusesem in buzunar si am prins-o, ridicându-i picioarele de pe pamant.
          A țipat si s-a zbătut vitejeste. A urlat după ajutor si a încercat sa se lupte cu mine. Era o lupta inutila, dar i-am apreciat cu adevarat intenția. M-am bucurat ca are instincte de supraviețuire chiar dacă situația nu era in avantajul ei. Dacă ar fi fost intr-un pericol real, n-ar fi avut nici o sansa sa scape din mainile mele.
          Am intrat in cabana cu spatele, reusind cumva sa deschid usa si sa o tin pe Amira imobilizata. Sa fiu al naibi dacă n-as fi fost un răpitor de plină clasa in caz ca ma reprofilam vreodata.
          -Nu imi face rau, suspina Amira incercand sa se elibereze. Lasa-ma sa plec.
          -Shhht, i-am spus in soapta aproape de ureche, incercand sa vorbesc cu accent rusesc prin materialul gulerului ca sa nu imi recunoasca vocea. O sa ne distram.
          -Nu, scanci ea dand din picioare si smucindu-se fara oboseala. Te rog, lasa-ma sa plec.
          Am deschis usa dormitorului pe care il golisem in prealabil, am trântit-o pe saltea si i-am legat mainile si picioarele-nu prea strans si nu intr-o pozitie incomoda, doar in așa fel incat sa nu se poata mișca. La sfârșit m-am ridicat in picioare si mi-am admirat opera. N-am putut sa ma abțin sa nu ii fac o poza, așa ca am scos telefonul si am făcut-o, fara bliț, ca sa nu isi dea seama.
          -Cine ești? Ce vrei de la mine? Tipa ea in timp ce ieșeam din camera si închideam usa in urma mea. Dezleagă-ma si lasa-ma sa plec.
          Am ieșit in camera de zi unde facusem focul mai devreme, inainte sa se lase intunericul, când venisem aici ca sa pregatesc cabana pentru acea noapte.
          Amira a vrut sa fuga de mine?
          Amira a fugit de mine.
          Nu i-a spus nimeni niciodată ca o sa ajungă prea departe.
          După jumatate de ora, Amira încă tipa de zor inchisa in dormitor iar eu stăteam tolanit pe canapea, ma uitam plictisit pe Instagram. Usa cabanei s-a deschis la perete si Reece a intrat vijelios cu Luca pe urmele lui.
          -Imi ești dator vândut! Imi spuse fratele meu printre dintii inclestati. Serios, Weston, vândut!
          -O sa iti scriu un cec, am murmurat aruncand telefonul pe canapea. Ce naiba a durat atat?
          -Suntem aici, nu? Se burzului Reece aruncându-si geaca pe manerul canapelei. Zi mersi ca am reușit sa il conving pe tata ca Amira se simte rau si Weston doarme, beat mort, in camera lui.
          -Mersi, am spus apoi m-am uitat la Luca. Știi ce ai de făcut?
          -Ma joc de-a răpitorul cel mare si rau cu iubițica ta, spuse acesta ridicand din umeri.
          -Nu vreau sa te joci de-a răpitorul, am suierat nervos. Vreau sa o sperii. Vreau sa fie atat de speriata incat sa nu mai îndrăznească niciodată sa ma nesocotească in halul asta. Poți sa o faci?
          -Pot sa incerc, spuse Luca ganditor.
          -Nu avem timp pentru încercări. Poți sa o faci sau nu?
          -Pot, spuse pana la urma. Pot. Unde e?
          Am făcut semn cu capul spre usa in spatele căreia țipetele incetasera in mod subit. Nici nu realizasem. Speram ca n-a lesinat.
          -Sa nu-i scoți sacul de pe cap, l-am atentionat când s-a apropiat de usa.
          Mi-a aruncat o privire încurcată peste umar, dar i-am făcut semn sa meargă mai departe. Si eu si Reece l-am urmat îndeaproape.
          Usa s-a deschis, Luca a intrat.
          Amira a tresărit si tot corpul i-a intrat in alerta.
          -Te rog lasa-ma sa plec, ii ceru ea printre suspine. Ce vrei de la mine? Unde sunt?
          Luca nu i-a spus nimic, dar pașii ii sunau apăsați pe podeaua de lemn. S-a oprit in fata ei si s-a asezat pe calcaie, incet si metodic, astfel incat Amira sa simta ca e cineva langa ea. S-a împins cu picioarele in podea incercand sa se indeparteze de el. Luca a ridicat o mana si i-a atins genunchiul cu buricele degetelor.
          -Nu, scanci Amira zmucindu-se inapoi, incercand parca sa treaca prin peretele din spatele ei. Nu ma atinge! Ce vrei de la mine? Lasa-ma sa plec!
          -De ce as face asta când m-am chinuit atat de mult sa pun mana pe tine? Intreba Luca cu vocea joasa, aproape ademenitoare.
          -Cine ești? Intreba Amira tragandu-si sufletul.
          -Contează? Ceru Luca sa stie.
          -Da, pentru ca o sa ai ale naibi de multe probleme in curand, ii promise Amira printre dinti.
          Era in pragul unei caderi nervoase. Trecea de la frica la furie cu viteza luminii. Era atat de amuzant de privit incat m-am trezit ranjind. Reece m-a lovit cu cotul in coaste.
          -Da? Intreba Luca chicotind. Si cine o sa imi facă probleme? Cine o sa vina sa te caute? Cine o sa isi facă griji pentru tine?
          Trei intrebari, un singur răspuns.
          M-am rugat rapid ca Amira sa il dea pe cel corect.
          -Eu... murmura cu jumatate de gura. O sa... e-eu...
          -Da? Continua, o indemna Luca. Cine o sa isi dea seama ca ai disparut? Cine o sa se întrebe unde ești si de ce nu te întorci acasă?
          Încă doua intrebari si același răspuns. Haide, Amira. E atat de al naibi de simplu.
          -Nimeni, spuse ea cu răsuflarea intretaiata după cateva clipe. Nimeni.
          Am avut impresia ca imi cade cerul in cap. M-am rasucit pe calcaie si nu am plecat doar din cadrul usii, ci am ieșit cu totul afara din cabana. M-am asezat furios pe treapta joasa de lemn din fata si mi-am aprins o tigara. N-a trecut un minut inainte ca usa sa se deschidă din nou si Reece alaturi de Luca sa iasa in aerul racoros.
          -O sa te apuci serios de fumat din cauza unei vrajitoare, ma atentiona Reece așezându-se in dreapta mea. Crezi ca e rentabil?
          -Nu-mi pasa, am murmurat sufland fumul.
          -Da-mi si mie una, intinse Reece mana spre mine.
          I-am trântit pachetul de țigări in palma.
          -Sa înțeleg ca lucrurile nu merg așa cum planuiai tu? Ma intreba Luca asezand-se in stanga mea.
          -Nu, nu tocmai, am recunoscut oftand lung. La naiba, defapt totul se întâmpla exact pe dos.
          -Ce vrei de la ea, Wes? Ma intreba Reece aruncându-mi in poala pachetul de țigări si bricheta. Nu ii iau apararea, dar e speriata de moarte si crede ca cineva a rapit-o. Probabil isi imaginează ca o sa fie bătută, violată si moarta inainte de rasaritul soarelui. Ce vrei sa facă, mai exact?
          -Sa stie ca n-as lasa niciodată ca așa ceva sa i se intample, am pufnit clatinand din cap. Sa stie ca as răsturna lumea asta cu susul in jos si i-as da foc pentru ea. Sa stie ca as face orice pentru ea, am continuat scrasnind din dinti.
          Am băut si m-am drogat din cauza ei, pentru ca puteam da vina pe ameteala din capul meu când ma trezea in mijlocul noptii intrand prin efractie in casa ei. M-am bătut ca sa alin durerea din inima, pentru ca atunci când te doare tot corpul e mai ușor sa te prefaci ca nu te mai doare nimic in interior. I-am rupt coastele lui Reece pentru ca a spus rahaturi despre ea. L-am lasat pe Elam sa sangereze pana la moarte pentru ce i-a făcut. Am mințit, am manipulat, am șantajat, am...
          La naiba, lista aia putea continua la nesfârșit. Fusesem foarte ocupat in ultimii opt ani.
          -Repet: nu ii iau apararea, imi aminti Reece, dar de unde ar trebui sa stie ea toate lucrurile astea, Wes? I-ai intors spatele in casa bunicului ei si de atunci te-ai jucat cu ea de-a soarecele si pisica in continuu.
          Avea dreptate, dar nu avea.
          Amira trebuia sa stie. Simțise. Trebuie sa fi simtit, pentru ca toată lumea mea se zguduia din temelii de fiecare data când ea era in preajma. Trebuia sa stie naibi.
          -Ce facem acum? Intreba Luca curios.
          -Nu știu, am spus oftand lung. O sa ma gândesc la ceva.
          -Si exact de asta imi era frica, chicoti Reece clatinand din cap. Ia-ti vrajitoarea si hai sa mergem acasă, Wes. E noapte, e frig, mi-e foame si Josephine ma asteapta. Comporta-te ca un bărbat decent o singura data in viata si hai sa mergem acasă.
         M-am gandit o clipa la asta. Reece avea dreptate. Asta era lucrul corect de făcut. Doar ca eu nu faceam niciodată lucrurile corecte.
          -Voi plecați, am spus aruncand chiștocul pe jos si sarind in picioare. Eu merg la vanatoare de vrajitoare.
          -Macar am încercat, murmura Reece resemnat ridicându-se plictisit. Haide, Moretti. Te las la mașina ta in drum spre casa.
          Luca il privi putin panicat pe Reece, apoi imi arunca o căutătura crucisa si isi intoarse ochii spre fratele meu.
          -Ești sigur?
          -Dacă sunt sigur ca Weston n-o sa facă vreo porcarie? Intreba Reece si chiar avu decenta de a se preface ca se gandeste la răspuns. Nu, sunt absolut convins ca o sa facă cea mai mare tampenie care o sa ii vina in minte. Nu mai avem nimic de făcut aici, concluziona apoi ridicand din umeri. Mergi sau vii pe jos?
          Luca sari in picioare si il ajunse pe Reece din urma pana la mașina. Am urmarit mașina pana a ajuns prea departe ca sa o mai pot vedea. M-am intors in cabana, am încuiat usa si am verificat toate geamurile ca sa ma asigur ca Amira n-are pe unde sa fuga in caz ca imi da cu ceva in cap si lesin.
          Ce? Eram un tip prevăzător si trăisem multe rahaturi la viata mea.
          Când am fost sigur ca nu exista arme albe sau de foc la vedere, ca toate intrările si in special ieșirile din casa sunt blocate, ca Amira n-are cu ce sa ma omoare sau sa se omoare, am intrat in dormitor unde am gasit-o stand in exact aceeași pozitie in care o așezasem când venisem aici.
          M-am dus spre ea ignorand scancetele îngrozite ce umpleau aerul si i-am dezlegat mai intai picioarele si apoi mainile. Am sarit in picioare si i-am tras sacul de pe cap.
          Privirea Amirei când a dat cu ochii de mine? De nepretuit.
          Eram eu pe cale sa imi pierd viata? Dacă era sa ma iau după felul în care ma ucidea deja in mintea ei, eram ca si mort.