Ziua in care mi-ai zâmbit #2 (Seria Pana la sange)

16. Amira. Doua optiuni, o alegere.

Amira

Eram bulversata, in cel mai bun caz. Mi-era extrem de greu sa duc la capăt un gând coerent. Ma holbam la el, neintelegand la ce ma uit defapt.
-W-Weston? Am suspinat cu vocea gatuita de la cat plânsesem si tipasem. Ce...
-Ridica-te, imi ceru dur si fara nici o inflexiune in voce.
-C-Cum m-ai gasit? Am întrebat simțindu-mi ochii plini de lacrimi.
Tremuram deja din toate incheieturile, dar am început sa tremur chiar mai rau, atat de tare incat pentru o clipa m-am întrebat dacă nu cumva o sa ma destram. Privirea mi-a cazut pe hanoracul negru al lui Weston, pe pantalonii negrii si cumva, nu știu cum, am simtit realitatea prinzandu-ma din urma inainte ca mintea mea sa înțeleagă ceva.
Dar nu, era imposibil. Weston nu mi-ar face așa ceva.
Vorbisem cu barbatul ăla, ma atinsese pe picior. Nu fusese el, eram sigura de asta. Bineînțeles, asta nu însemna neaparat ca Weston nu fusese si el acolo.
-Ce se întâmpla? Tu m-ai adus aici?
L-am privit inmarmurita incuviintand fara pic de remuscare.
Atunci am clacat, caci tot corpul mi-a fost cuprins de spasme si nu de plâns. Radeam, mi-am dat seama socata. Radeam in hohote isterice care s-au transformat in scancete si suspine după cateva clipe. Mi-am ascuns fata in palme.
Nu, n-avea cum sa fie adevarat. Imi pierdeam mințile, eram sigura de asta.
-Ridica-te, imi spuse Weston din nou si ma prinse de brat, tragandu-ma in sus.
Habar n-am cum de am reușit sa raman dreapta, caci picioarele imi erau moi ca gelatina. Ma uitam la el printre lacrimi dar nu vedeam nimic. Si-a dus o mana la spate si a scos la iveala un pistol. Eram atat de epuizata emoțional după ultimele ore incat n-am putut nici macar sa tresar la vederea armei.
-Impusca-ma, imi ceru intorcand pistolul cu țeava spre el si trăgaciul spre mine. Haide, Amira. Impusca-ma.
-Sa te...împușc? Am murmurat buimacă privind de la el la arma si inapoi.
-M-ai auzit, spuse si se intinse după mana mea pe care mi-o trase in fata si imi așeza pistolul in palma. Impusca-ma!
-Nu, am spus impingand arma inapoi in mana lui.
-Ba da, spuse cu o hotărâte de neclintit.
Imi puse din nou arma in palma si isi lipi pieptul de țeava, facand un pas in fata. N-aveam nici un fel de control. Pistolul era in mana mea, dar mana mea era intr-a lui. Am început sa ies din amorțeala si sa intru in panica.
          -Încetează, i-am cerut suspinand. Nu vreau sa te împușc. Lasa-ma in pace!
          -O sa rămânem închiși aici pana alegi pe ce drum vrei sa pornești, imi spuse el la fel de calm ca un ocean inainte de furtuna. Nu e nimeni prin preajma care sa ma salveze, nimeni care sa te oprească. Omoară-ma si fugi, dacă ești atat de dornica sa scapi de mine. Apasă pe trăgaci si sa terminam odată cu porcaria asta.
          Eram speriata si furioasa si absolut îngrozită de gândul ca un glont chiar o sa iasa din chestia aia si o sa ii despice pieptul. Am clătinat cu putere din cap, atat de tare incat m-a luat ameteala.
          -Nu ai decat doua optiuni, ma avertiza el. Si cea mai simpla pentru tine ar fi sa scapi de mine acum, sa fugi unde vezi cu ochii si sa nu te uiți niciodată inapoi. Cealalta n-o sa îți placa la fel de mult.
          -N-o sa te împușc, am reușit sa articulez cu toate ca ma durea gatul si aveam gura uscata ca iasca. Nici nu ma gandesc!
          -Bine, spuse. Atunci sa nu mai încerci niciodată sa fugi de mine. Dacă știi ca intenționezi sa mai faci asta atunci apasă pe trăgaci, Amira. Niciodată, ma auzi? Sa nu. Indraznesti. Sa mai fugi. Nu de mine, la naiba! Scrasni el printre dinti, fiecare cuvant sunand mai animalic decat cel dinainte.
          Am incuviintat la repezeala dand din cap. Habar n-aveam ce altceva sa fac. Weston nu arata prea bine. Era ciudat si diferit si se uita la mine de parca abia dacă ma recunoștea.
          -Știi cine si-ar face griji dacă nu te-ai intoarce acasă? Incepu el, confirmându-mi astfel ca fusese in camera mai devreme, când vorbisem cu barbatul ăla. Cine si-ar da seama ca ai disparut? Cine te-ar cauta pana in fundul iadului si te-ar aduce inapoi chiar si de acolo? EU!
          Am încercat sa ma trag inapoi din calea lui, dar n-am avut nici o sansa. Weston mi-a smuls pistolul din mana si l-a aruncat pe jos apoi m-a împins in perete si m-a blocat intre acesta si corpul lui. Am scancit când si-a asezat palma peste gatul meu, imobilizandu-ma complet.
          -Tot eu as da foc lumii asteia si celei de dincolo pentru tine, imi spuse plimbându-si ochii pe chipul meu. Am făcut multe porcarii pentru tine, foarte multe. Ai idee macar câte dezastre sunt in stare sa provoc daca la capatul drumului ești tu?
          -Weston, am suspinat si i-am prins bratul cu ambele mele maini. Ma sperii. Ce încerci sa faci?
          -Nu vreau sa te sperii, spuse simplu, inclinandu-si capul in lateral. Vreau sa te îngrozesc atat de tare incat sa iei naibi o decizie pentru tine macar o singura data in toată viata ta mizerabila, imi urla apoi in fata. Vreau sa ridici pistolul ăla si sa scapi de mine sau sa stai jos si sa asculti tot ce am de spus iar mai apoi sa faci tot ce îți spun sa faci. Doua optiuni, o singura alegere. Dar trebuie sa alegi...acum.
          Isi lua mainile de pe mine si sari inapoi ca ars. Isi baga mainile in buzunare si aștepta. Am izbucnit in hohote de plâns si m-am lasat sa alunec in jos pe langa perete pana când fundul meu a lovit podeaua. Mi-am asezat capul pe genunchi si am lasat cele mai îngrozitoare spasme isterice sa-mi curpinda tot corpul, din cap pana in picioare. Tremuram atat de rau incat aveam impresia ca se zguduie toată casa.
          -Nu, am reușit sa indrug printre hohote. Nu vreau. Nu pot. Nu fac asta.
          O clipa mai tarziu l-am simtit pe Weston îngenunchind langa mine si tragandu-ma disperat la pieptul lui. L-am lasat sa ma imbratiseze, l-am lasat sa ma mângâie pe par si sa ma sărute pe frunte, l-am lasat sa ma stranga tare in brațe.
          Apoi am realizat ce fac si l-am împins cu toate puterile pe care le mai aveam.
          -Nu, am spus tragandu-ma mai departe de el. Nu ma atinge. Ești bolnav, Weston. Ești nebun de legat!
          -Știu, pufni el clatinand din cap. La naiba, incerc sa te fac sa înțelegi asta de când m-ai cunoscut.
          Exprimarea lui... de când l-am cunoscut?
          N-are importanta, Amira, idioato! Revino-ti!
          -Nu o sa te împușc, l-am anuntat privind scarbita arma care zacea pe jos.
          -Atunci o sa ma asculti, concluziona el.
          Nu era nevoie sa confirm sau sa infirm, pentru ca aveam doua optiuni si o refuzasem vehement pe prima. S-a ridicat in picioare si mi-a intins o mana. Am ignorat gestul lui aparent binevoitor si m-am ridicat greoi, sprijinindu-ma de perete, apoi m-am impleticit catre usa lăsată deschisă.
          Nici macar nu m-am obosit sa privesc in jur, dar m-am bucurat de caldura primitoare. Am văzut ca prin vis o canapea si m-am asezat pe ea, mi-a ridicat picioarele la piept si mi-am asezat barbia pe genunchi.
          -Da-ti geaca jos si pune-ti asta pe tine, spuse el apropiindu-se cu o patura in mana. Tremuri.
          Din a cui vina, ma intreb oare?
          Am făcut ce mi-a spus mai mult din inertie decat din vointa. Eram bulversata si prea socata ca sa judec logic. Weston chiar ma răpise? Nu, defapt ma facuse sa cred ca am fost rapita, ma trecuse prin toate cercurile infernului si apoi o luase razna, spetindu-ma de moarte. I-am smuls patura din mana si mi-am aruncat-o pe umeri.
          -Chiar planuiai sa fugi? Ma intreba oftand lung când se așeza in fata mea, pe o masuta joasa din lemn.
          -Da, am spus fara sa ezit, dar n-avea cum sa ma ia prea in serios atâta timp cat imi clantaneau dintii in gura ca niste clopotei. Tu chiar m-ai făcut sa cred ca am fost rapita?
          -Da, spuse atat de nonsalant incat ai fi crezut ca e ceva normal. Chiar ai crezut ca Reece o sa te ajute sa fugi?
          -Aparent sunt o idioata, pentru ca da, chiar am crezut ca o sa ma ajute. Reece ma urăște. A părut logic sa vrea sa scape de mine.
          -Reece nu te urăște, ma contrazise el imediat, incruntat.
          Am pufnit clatinand din cap si am strans mai tare patura in jurul meu.
          -Fii serios, Weston. Reece ma urăște. Toți ma urati si niciunul dintre voi nu ma vrea in casa voastra. V-ati trezit cu mine pe cap peste noapte si e numai vina mea.
          Era al naibi de dureros sa spun lucrurile acelea cu voce tare in fata lui, sa admit cat sunt de dezagreabilă. Pe cealalta parte era chiar reconfortant sa las toate acele sentimente negative sa iasa afara.
          -Ce?! Se burzului el aplecandu-se in fata, spre mine. Cum mama dracului ai ajuns la concluzia asta? Concluzie care e de rahat, apropo.
          -M-am culcat cu tine stiind ca sunt logodita cu alt bărbat, i-am amintit eu. Am fugit din casa ta in creierii diminetii. Bunicul meu te acuza pentru ce s-a intamplat. Te-ai pricopsit cu mine pe cap din cauza pozelor alora. Fii serios, Weston. Ai toate motivele din lume sa ma urăști si la fel si familia ta, am spus scarbita de propria-mi persoana.
          -Ti-am spus deja ca te respect pentru ca ai avut curajul sa faci ce ai făcut si nu te-ai complăcut intr-o situație de rahat. Urăsc oamenii care fac ce vor alții doar pentru ca au impresia ca așa trebuie.
          -Weston, nici macar nu m-ai lasat sa îți explic cu adevarat ce s-a intamplat inainte sa tragi niste concluzii neadevărate. Mi-ai spus ca m-am folosit de tine si ca as fi făcut la fel cu oricare alt bărbat pe care nu l-ar fi acceptat bunicul, i-am amintit eu incruntata.
          El ridica nepasator din umeri.
          -Așa pare de aici de unde privesc eu.
          -Mi-ai spus ca as fi făcut orice, cu oricine, am continuat din ce in ce mai pornita. Apoi mi-ai intors spatele si nici macar nu mi-ai dat sansa sa îți explic. Bineînțeles ca am vrut sa plec, Weston! Ce om normal ar ramane intr-un loc unde nimeni nu il vrea?
          -Nu mai spune asta! Se rasti furios printre dinti.
          Am oprit țipatul de frustrare ce mi se forma in gat chiar inainte sa iasa afara. Am închis ochii si am tras adanc aer in piept. Nici eu, nici el nu eram capabili in acel moment sa ne pastram calmul pentru discutia aia. Nu voiam sa fie așa.
          In acele momente il uram prea mult ca sa ii pot spune ca m-am îndrăgostit de el. Nu așa imi imaginasem mărturisirea aia, una dintr-un lung sir. Așa ca mi-am innabusit toate pornirile, am aruncat lacăte grele peste toate frustrările si când am deschis ochii am reușit sa imi controlez vocea cat sa sune aproape normala.
          -Bine. Ai spus mai devreme ca dacă nu te împușc atunci va trebui sa stau jos, sa te ascult si sa fac ce imi spui. Te ascult, l-am anuntat evitand insa sa ma uit in ochii lui.
          Weston nu spuse nimic o perioada ci doar se uita la mine. Ma privea in așa fel incat aveam impresia ca vrea sa treaca de piele, oase si muschi si sa arunce o privire in adancul sufletului meu. M-a trecut un fior pe sira spinarii la acel gând.
          Weston, uitându-se in sufletul meu si găsindu-se pe sine.
          -N-o sa mai faci niciodată ce ai făcut in seara asta, imi spuse el fara echivoc iar eu am incuviintat dand din cap. N-o sa mai încerci niciodată sa fugi de mine indiferent cat de tare ma urăști. N-o sa te mai pui niciodată in pericol in acest fel.
          -Bine, am spus resemnata.
          -Nu te consider o povara, continua el apoi. Bunicul tau... se opri insa iar eu m-am ridicat in capul oaselor.
          -Ce e cu bunicul? Am întrebat alarmata.
          -Îți amintesti ca ti-am spus ca m-a sunat serile trecute?
          -Da, am spus lăsându-mi picioarele sa cada peste marginea canapelei, pe podea. E in regula? N-a pățit nimic, nu-i așa?
          Weston clatina din cap iar mie mi-a venit inima la loc.
          Poate ca imi intorsese spatele si ma abandonase, dar bunicul era singura familie pe care o mai aveam. Încă il iubeam.
          -Chiar îți faci griji pentru un om care a acceptat sa fii biciuită in sufrageria lui, sub privirea lui si n-a miscat un deget sa te ajute? Ma intreba el scarbit.
          -Nu ai cum sa înțelegi, am oftat inchizand ochii o clipa. Nu a fost alegerea lui. Noi...el. El trăiește după alte reguli decat o faci tu. Femeile ca mine trebuie sa se marite virgine. Asta e cea mai mare bogăție a unei familii cu fiice: virginitatea lor. Asta i-a promis bunicul lui Elam. Culcându-ma cu tine, mi-am terfelit reputația mea, a bunicului si a familiei mele, a lui Elam si am făcut un păcat in fata lui Dumnezeu. Când m-am culcat cu tine știam ca asta o sa fie prețul pe care o sa trebuiască sa il platesc, am spus resemnata, ridicand din umeri ai fixând cu privirea podeaua.
          -Nu înțeleg, Amira, spuse Weston obosit si frustrat. Ai spus ca nu plănuiai sa le spui numele meu. Ce ar fi trebuit sa se intample? Ce pusesei la cale?
          -Voiam ca in ziua in care avea loc ceremonia de logodna sa apar fara brâul rosu in talie si cu parul descoperit, am spus cu ochii plini de lacrimi. Toată lumea ar fi inteles atunci ca nu mai eram virgina. Pedeapsa mea ar fi fost aceeași si probabil ar fi existat si alte consecințe pentru ca refuzam sa le spun numele tau, dar mi-am asumat orice avea sa vina după noaptea aia.
          -Bine, spuse el ganditor. Bine, Amira. Sa zicem ca pana aici înțeleg. Mai departe insa...
          Bubuiturile in usa m-au făcut sa icnesc si sa tresar speriata. Si eu si Weston ne-am ridicat in picioare in același timp. Mi-a făcut semn sa tac.
          -Ascunde-te in baie, mima din buze.
          -Nu! Nu te las singur aici, am soptit aruncand cat colo patura de pe umeri.
          -N-o sa pățesc nimic dacă nu trebuie sa-mi fac griji pentru tine, sopti si el. Du-te in baie, încuie usa si nu iesi de acolo indiferent ce auzi aici! In dulapul cu prosoape e un pistol. Ia-l si foloseste-l pe oricine incearca sa se apropie de tine. Mergi. Acum!
          Am pornit fara nici o tragere de inima in varful picioarelor in acea directie, dar inainte de asta l-am văzut scotand pistolul de la spate si tragand piedica.
           Bineînțeles ca nu imi pusese un pistol încărcat si gata de tragere in mana. Nici macar el nu era atat de nesăbuit.
Sau era? Nu-mi aminteam ca pistolul pe care mi-l dăduse in mana sa fi avut piedica.
          Am intrat in baie, am închis usa si m-am sprijinit cu spatele de ea. Am închis ochii si m-am rugat ca Wes sa nu pățească nimic.