Ziua in care mi-ai zâmbit #2 (Seria Pana la sange)

19. Ce e maine? Miercuri, cred.

Weston

Cu 12 ore in urma

Era aproape dimineața iar eu nu reușisem sa închid un ochi. Amira dormea in patul meu, imbracata intr-un tricou de-al meu, cu parul ravasit pe perna mea si mirosea a mine. Tocmai fusese a mea, dar...voiam mai mult.
Ea in casa mea, in patul meu si imbracata in hainele mele-nu era suficient.
Eu in ea, adanc si complet-nu era suficient.
Ea, spunându-mi si repetându-mi ca e a mea-tot nu era de-ajuns.
Voiam mai mult. Mult mai mult.
Voiam totul.
M-am aplecat peste ea si am sarutat-o pe umar, i-am împins parul de pe obraz. La naiba, era atat de frumoasa! Ma usturau ochii pentru ca nu îndrăzneam nici sa clipesc ca sa nu ratez vreo secunda in care as putea sa ma uit la ea.
-Amira, am spus incet, in soapta, ca sa nu o speri. Amira. Trezește-te!
-Huh? Murmura in somn punându-si palma peste mana mea si așezându-se mai comod.
-Haide, iubire, trezește-te, am spus ceva mai tare si am ciupit-o de sold prin cearșaf. Vorbesc serios, trezește-te!
-Ce e? Spuse cu vocea gatuita, fara sa deschidă ochii.
-Te-ai trezit? Ești atenta?
-Nu, scanci ea. De ce nu ma lasi sa dorm?
-Trebuie sa vorbim, iubire. Haide, nu durează mult, i-am promis eu sărutându-i umarul de cateva ori.
Amira ofta dar pana la urma deschise ochii rosi de somn.
Imi parea rau ca o trezisem, dar trebuia neaparat sa vorbesc cu ea. Ori asta, ori innebuneam pana dimineața. Clipi de cateva ori incercand sa-si vina in simțuri. Eu dadeam din picior de atâta agitatie si neastampar.
-Gata? Ești complet treaza si funcțională? Am întrebat-o ridicându-ma in capul oaselor.
-Așa cred, nu sunt prea sigura, spuse privind incruntata in jur. Ce se întâmpla, Wes? A pățit cineva ceva?
-Nu te-as fi deranjat din somn pentru atâta lucru, am pufnit eu dându-mi ochii peste cap.
Amira ma privea deja banuitoare. Rahat. Aveam emoții, eram panicat si imi simteam inima in stomac, dar trebuia sa fac asta.
-Trebuie sa vorbim, i-am spus din nou.
-Am priceput. Te ascult, ma asigura ea ridicându-se in capul oaselor si privindu-ma răbdătoare.
-Eu... stiu ca o sa sune de parca am pregatit un discurs inainte si adevarul e ca am făcut unul dar nu-mi mai amintesc nici un cuvant din el, am început chicotind prosteste ca o scolarita. După cum știi, toată lumea ne vrea capetele infipte intr-o țepușa, la modul metaforic si nu numai.
-Încerci sa-mi spui ca suntem in pericol? Ma intreba intrand numaidecat in alerta.
-Nu in clipa asta, dar in mod normal suntem, intr-un fel, am spus ridicand nepasator din umeri. N-o sa permit sa ți se intample nimic, nu-ti face griji. Totuși...
-Totuși? Începi sa ma sperii, Weston.
-Familia mea o sa apeleze la orice tertipuri josnice pentru a ne despărți si probabil la fel va face si bunicul tau. Am mulți dusmani si toată lumea va incerca sa mi te ia.
Pe buzele ei superbe a înflorit un zambet timid. M-am aplecat si am sarutat-o, caci nu puteam sa ma abțin. Când m-am retras zâmbea de-a binelea.
-Suntem împreuna? Ma intreba cu jumatate de gura, chinuindu-se vizibil sa nu para prea entuziasmata.
-Nu ma intreba pe mine așa ceva, iubire, am pufnit hohotind scurt. Din punctul meu de vedere suntem împreuna dintotdeauna.
-Bine, spuse incercand sa para serioasa. Ce propui sa facem in legatura cu familia ta si cu bunicul?
-Am cateva idei, am murmurat dregandu-mi glasul.
Amira nu mai zâmbea drăgălaș ci ma cerceta cu bagare de seama. Parea putin speriata.
-La ce te gândești, Weston? Mi-e putin frica sa aflu, ca sa știi.
-Haide sa ne căsătorim, am spus dintr-o suflare apoi mi-am dat o palma peste frunte. Nu, stai putin. Rahat. Nu voiam sa sune așa.
-Nu înțeleg, spuse circumspecta si putin panicata.
Am scos inelul de sub perna. N-avea sens sa stie ca il cumpărasem după cea de-a treia seara petrecuta împreuna la bârlog, când nimic din tot ce am trait ulterior nu se întrezărea la orizont. Detaliile erau nesemnificative si existau toate șansele sa o puna pe fuga.
-Trebuia sa fie un moment drăguț si siropos, am murmurat tinand inelul intre noi. Voiam sa îți spun cat sunt de îndrăgostit de tine, cum te vreau cu totul, in fiecare secunda din fiecare minut al fiecărei zile pentru toți anii din restul vietii mele. Ar fi trebuit sa îți spun ca ești cea mai minunata, incredibila, superba si curajoasa femeie pe care am avut vreodata onoarea sa o cunosc si ca m-ai face cel mai al naibi de fericit si norocos bărbat care a trait vreodata pe pamant dacă te-ai căsătorii cu mine. Dar, evident, am cam stricat totul, am oftat lung, resemnat.
Am lasat inelul pe pat si mi-am frecat fata cu ambele maini. Haide sa te vedem, Weston, pe unde mai scoți camasa?
-N-ar fi trebuit sa pui si o intrebare?
Am fost atat de surprins incat o clipa am ramas cu mainile la ochi. Când am realizat ce tocmai ma întrebase le-am lasat sa cada pe langa mine si m-am holbat agitat la ea. Ma privea fara nici o emoție pe chip.
-Ar fi trebuit, am fost eu de acord. De ce? Ai fi spus da?
Amira ridica din umeri si stranse buzele.
-Habar n-am, Wes. De unde sa știu ce as raspunde la o intrebare pe care nu mi-a pus-o nimeni niciodată?
-Vrei...am spus apoi mi-am tinut gura.
Am luat inelul de pe pat si am luat-o de mana. Mi-am dres vocea si am privit-o in ochi.
-Amira, in ciuda evenimentelor foarte neobisnuite din ultimul timp si a felului neconvențional in care a început relatia dintre noi, vrei sa-mi faci bucuria de a fi soția mea?
Se abtinea cu greu sa nu rada, vedeam asta din felul in care buzele ii zvacneau. Râdea de mine. Bineînțeles. Eram un dobitoc. O răpisem cu o seara in urma, de ce naiba ar vrea sa se marite cu un dezaxat care ar...
-Da, spuse lasand in sfârșit zâmbetul acela larg si luminos la vedere.
-Ce? Am întrebat nervos.
-Am spus da, Weston. Da, vreau sa fiu soția ta, spuse mușcându-si buza de jos in asteptarea unei reactii care întârzia sa apara.
In interiorul meu ma topisem si explodasem de cateva ori, dar pe exterior impietrisem cu totul.
-Adică te mariti cu mine? Am întrebat cu jumatate de gura.
Amira incuviinta solemn dand din cap.
Habar n-aveam ce sa fac, așa ca i-am tras mana spre mine pentru a-i pune inelul pe deget. Nu-mi puteam aminti pe ce deget trebuie pus blestematul.
-Wes, isi drese Amira vocea. Mana. Cealalta mana.
-Ce? Am întrebat buimac ridicându-mi privirea spre ea.
-Inelul de logodna se pune pe inelarul mainii stângi. Aia e mana mea dreapta.
Si-a tras mana dintr-a mea si a intins in fata mana corecta. I-am pus inelul care Slava Domnului s-a potrivit perfect. Când am mers sa il cumpar, bijutierul ma întrebase ceva de marime. Habar n-am cum de a inteles ce inel imi trebuie după descrierea felului in care ii simteam palma Amirei in mana mea. Tipul era probabil un geniu.
-E superb, spuse privind inelul zâmbind larg. Mulțumesc, Wes, adauga apoi aplecandu-se spre mine.
Isi lipi buzele de ale mele si se retrase după cateva secunde.
Tocmai o cerusem in căsătorie.
Iar ea acceptase.
Avea un inel de logodna pe deget, un inel pe care i-l pusesem chiar eu acolo.
-Sa fiu al naibi, Amira, ne căsătorim, am murmurat socat, speriat, entuziasmat si delirand.
-Așa se pare, chicoti ea privindu-ma complice.
M-am năpustit asupra ei ca un animal salbatic, am trântit-o pe saltea si am aterizat deasupra ei. Râdea in hohote când m-am ridicat pe coate ca sa o privesc.
-Pari fericita, am constatat surprins.
-Sunt fericita, se grabi sa ma asigure. Oh, la naiba, Wes. O sa avem cam un milion de probleme si probabil o sa ajungem fugari in lumea asta mare, dar sunt fericita.
Am ras si eu auzindu-i lamentările. Planuiam sa o tratez ca pe o regina si nu una a canalelor. Aveam multe planuri dar nu voiam sa o sperii încă.
-Maine, am murmurat aplecandu-ma spre gatul ei in timp ce mana imi cutreiera deja peste sânii ei, pe sub tricou.
-Ce e maine?
-Miercuri, cred. Practic e azi, pentru ca e trecut de miezul noptii, am comentat complet pe langa subiect.
-In regula, suspina dându-si capul pe spate.
-Ne căsătorim, am spus apoi.
-Da, Wes, ne căsătorim, murmura căutându-mi gura cu a ei.
-Nu, cred ca nu m-ai inteles, i-am spus pupând-o scurt si tragandu-ma inapoi ca sa o privesc. Maine ne căsătorim, am anuntat-o zâmbind cu gura pana la urechi.

Prezent

Restul e istorie.
Acela a fost unul din momentele in care mi-a părut al naibi de rau ca nu tin mereu o camera video la îndemâna. Dumnezeule, tuturor le-a cazut fata in timp ce eu ranjeam ca un idiot si Amira tremura langa mine. Probabil avea sa-mi scoată ochii pentru tot circul ăla ieftin, dar sa-l văd pe tata alb ca varul? La naiba, merita.
Reece fu primul care isi veni in simțiri si se repezi spre mine.
-Da-mi aia, latra smulgându-mi certificatul de căsătorie din mana. V-ati căsătorit pe...dracu... Weston. Chiar v-ati căsători? Ai innebunit de tot?!
-Se spune casa de piatra, am comentat făcându-i cu ochiul.
-Vorbesti serios? Sari Josie de pe canapea.
Am incuviintat dand din cap. Am ridicat mana mea care o ținea pe a Amirei astfel incat toată lumea sa vada.
-Amira Da'Vierr e soția mea si abia aștept sa văd pe cineva incercand sa o ia de langa mine, le-am spus renuntand la orice urma de amuzament.
-Crezi ca e atat de simplu, baiete? Va căsătoriți si toată lumea o sa accepte? Intreba Ali Hadi pasind in fata.
-M-ai auzit cerându-ti aprobarea? L-am întrebat pufnind. Doar v-am anuntat, in caz ca vreti sa va bucurati pentru noi ceea ce se pare ca nu e cazul.
-Weston, nu poți sa faci lucrurile așa, de capul tau, spuse tata cu o mimica intunecata pe chip.
-Singura persoana pe care am întrebat-o ceva a fost Amira si sa a spus da, le-am zis simplu ridicand din umeri.
Reece se intoarse brusc spre mine si imi împinse certificatul de casatorie in piept. Avea privirea dura, era alert, furios si frustrat, dar nu parea suparat sau dezamagit ceea ce era ciudat caci ma pregătisem psihic toată dimineața sa dau piept cu dezamăgirea lui. Habar n-am de ce, dar atitudinea lui m-a băgat in alerta.
-Pleacă, imi spuse incet. Pleacă acum, repeta printre dinti si imi intoarse spatele.
M-am dat un pas in spate privind atent in jur. Nimic nu parea nelalocul lui, dar Reece nu m-ar fi avertizat degeaba. Am mai făcut un pas in spate forțând-o si pe Amira sa pașească inapoi.
O clipa mai tarziu ieșeam din casa pe usa din fata, ne urcam in mașina si demaram in trombă fara sa privesc in urma.