-Mami, mi-ai adus ciocolata? O intreba fetita, imediat cum intra pe usa. Emma crescuse, avea 4 ani si jumatate, semana mult cu tatal ei, avea nunata parului lui, un blond stralucitor, de asemenea, forma nasului, culoarea pielii, iar de la ea capatase culoarea ochilor. Era o fetita inteligenta, dar pusa pe sotii. Un fel de Denis-pericol public, dar in varianta feminina.
-Hm...ai fost cuminte? O iubea tare mult, nu regreta nicio clipa ca pastrase sarcina. Erau momente in care isi dorea sa puna mana pe telefon si sa-i spuna adevarul lui Jace, dar ratiunea nu o lasa.
-Daa, spuse cea mica, prelungind "a"-ul si chicotind. Isi puse manutele la spate si ii zambi
-Emma, o intreb pe bunica, sa stii! O atentiona mama ei. Andreea banuia ca facuse ceva, mereu cand venea de la Tribunal, ziua ei se inveselea, in ciuda cazurilor dificile pe care trebuia sa le solutioneze.
-Nu am facut nimic rau, ii raspunse zambind.
-Andreea, ai ajuns? Intreba mama ei, din bucatarie. Andreea cauta in geanta si-i dadu celei mici bomboana de ciocolata, apoi merse catre mama ei.
-Buna, ii spuse, dupa care o saruta pe obraz. Mama ei taia tocmai decora un tort. Maine avea sa fie ziua ei. Implinea 25 de ani. Ciocolata?! O chestiona zambind.
-Da! Cum a fost la munca?
-Nu prea bine, am un caz destul de dificil. O banda de dealeri de droguri, spuse si baga degetul in crema cu care mama ei orna. Una dintre cele mai importante din tara, completa apoi.
-Sa ai grija, o ruga mama ei. Nu-i placea ca Andreea alesese sa devina judecator. Se temea pentru viață ei. Era conștientă de pericolul la care se supunea.
-Emma a fost cuminte? Se mira sa nu fi facut ceva.
-Hm...mama ei incepu sa rada.
-Ce a mai facut?
-A inceput sa sape gropi in curtea din spate, spunand ca o sa descopere ceva foarte important.
Pe fata o bufni rasul. Asta intrecea momentul cand s-a infasurat in hartie igenica, ca sa fie o mumie "dintr-alea cum sunt la TV".
-Dar cu ce sapa?
-Cu lopatica din setul de plaja.
Se intamplasera atat de multe lucruri de cand se intorsese in tara. Nu avea sa uite niciodata acele clipe ce si-au pus adanc amprenta pe suprafata sufletului ei.
***
Rotile avionului atingeau ușor pista lunga, iar trepidațiile din scaun începuseră sa se mai domolească. Nu-i venea sa creadă ca avea sa se întoarcă in tara natala. Atunci când plecase își făcuse promisiunea ca nu se va mai întoarce, ca va lupta sa schimbe ceva. Cobori ,stinghera, treptele avionului, isi lua valiza, apoi merse catre iesirea din aeroport.
De ce nu constientizam niciodata ca avem atatea lucruri in comun cu obiectele care ne inconjoara, desi ele sunt lipsite de viata. Spre exemplu, aeroportul, care se poate asemana cu viata noastra. Mereu vor veni si vor pleca persoane. Nimeni nu va sta permanent, oricat ne-am dori sau ne-am minti singuri, sperand sa ne convingem.
Iesi pe usile de sticla si se izbi de racoarea noptii. Acum realiza schimbarea de fus orar. Poate, in adancul sufletului ii era chiar dor de Romania. Trecusera ceva ani, vreo 3. Cate se intamplasera. Gasise iubirea intr-un loc "parasit", unde nu credea ca avea s-o faca. Toate zidurile pe care le construise fusesera daramate, fara sa scoata vreun sunet care sa previna acest fapt, iar, acum, ramasa fara vreun scut, era distrusa. Un puzzle ce astepta sa fie asamblat. O singura problema se ivea. O piesa lipsea.
-Andreea, o striga mama sa, Maria, care veni in graba si o imbratisa strans. Pe obrajii ambelor femei se creasera panze de lacrimi.
-Buna, mama! O saluta, incercand sa nu se lase coplesita de sutele de emotii ce o traversau.
-Puiul meu, ce faci? O intreba, la randul ei, desprinzandu-se din imbratisare si analizandu-o. Privirea i se aseza pe pantecul usor rotund.
-Fata mea, ii spuse tatal, atrangandu-i atentia. Femeile uitasera de el.
-Tati, striga, arunacandu-se in bratele lui protectoare. Barbatul o saruta pe frunte si o stranse la pieptul lui.
Plecara spre casa, dar nu deschisera subiectul "Jace". Parintii ei stiau ca avea nevoie sa se linisteasca si doreau ca ea sa de deschida in fata lor. Nu voiau sa o preseze. Cum ajunsera acasa, cinara, dupa care Andreea merse in vechea ei camera.
Peretii albi, patul alb cu lenjerie neagra si raftul plin de carti. Acel miros pe care-l lasa trecerea timpului, ii fusese dor de toate astea. Si-ar fi dorit sa se poata intoarce in timp. Oare ar mai fi facut aceleasi alegeri? Poate da, poate nu...nu are cum sa afle.
Se aseza pe pat si-si deschise telefonul. Avea 50 de apeluri pierdute, de la Jace, si o multime de mesaje. Deschise trei dintre ele, cate unul pentru fiecare an in care au fost impreuna.
"Unde esti?"
"Andreea, spune-mi unde esti, vin sa te iau!"
"Ai plecat! Raspunde-mi la telefon!"
Era traversata de atatea emotii contradictori, acum isi dorea sa se intoarca la el, sa-i spuna adevarul, dar nu avea s-o faca. El nu voia o familie. Ea avea nevoie de una, isi dorea una.
Zilele au trecut, iar Jace continua sa o sune si sa-i trimita mesaje.
Cand o ameninta ca o sa vina in Romania si o sa o gaseasca, ii raspunse la apel.
-Da! Raspunse calma. Inima nu-i statea in loc. Fiecare amintire cu el i se derula in fata ochilor.
-Andreea, unde esti? O intreba ingrijorat, trist, dar cu o nunata exigenta in voce.
-Am plecat, ii spuse scurt.
-De ce? Fu urmatoarea lui replica. Oare chiar nu stia?! Totul incepuse sa fie bine intre noi.
-Nu, tu ai creazut asta, zise, iar lacrimile o podidira. M-ai obligat sa avortez, nu m-ai intrebat niciodata ce vreau. Ai ales ce ai crezut ca e mai bine pentru tine. Ai fost egoist. Nu pot fi alaturi de o astfel de persoana.
Jace amuti pentru cateva secunde, ce pareau ore.
-Vezi, din cauza copilului te-am pierdut!
Un set de pumnale ii fura infipte adanc in inima. Cum putea spune asta?
-Care e problema ta, de fapt, intreba nervoasa. Incepea sa-l urasca. Linia dintre iubire si ura era una subitre, iar ea incepea s-o traverseze. De ce nu vrei copii?
-Nu vreau sa trebuiasca sa aleg intre tine si el, nu cum a fost nevoit tatal meu. Nu sunt pregatit sa fac asta.
Nu vreau copii.
Nu-i venea sa creada. Asta era motivul lui, scuza lui?! Era atat de speriat. Mai trebuia sa fie ceva, gandi.
-Jace, s-a sfarsit, uita-ma si iarta-ma, ii spuse bland.
-Cum imi poti cere asta? Am avut dreptate, nu am avut de ales, fizic, dar se pare ca am facut-o in alt mod. Daca asta e ceea ce-ti doresti, sa ai o viata frumoasa,Andreea! Nu o sa te mai caut. Sper sa ai parte de familia pe care ti-o doresti.
Tonul de semnal se pierdu, iar odata cu el, si relatia lor se destrama.
Oare asta era un gest de iubire nemarginita?
--------
Aleluia! Am reusit sa scriu ceva.
Sorry ca v-am facut sa asteptati atata, dar azi am incheiat si eu cu tezele, iar vineri am balul, ieiiii....iar eu, inca, nu mi-am luat rochie!( ps. Nu lasati totul pe ultima suta de metrii, cum fac alte persoane! :)) )
Va pup! :*
-
-
