Cat de mult ne putem insela, oare?! Cat?! Spunem ca vorbele inseamna mult, incat ajungem sa le dam o insemnatate mai mare decat faptelor, de ce? De ce suntem mai vulnerabili in fata cuvintelor, care-i motivul?
Fara sa sesizam, devenim sclavii propriilor conceptii. Nu ne ghidam dupa prejudecati, ci suntem indrumati de catre ele.
Azi era ziua in care-si va asuma consecintele faptelor sale. Faptelor lor.
Nu reusise sa-si imbratiseze vreo geana, toata noaptea. Fiecare gand i se transformase intr-o zala, a unui lant ce-o infasurase in stransoarea lui. Cobori usor din pat, isi duse mana la pantec si suspina pentru ultima data. "Nu mai pot da inapoi!"se incuraja si-si aminti. Se imbraca cu un trening, apoi merse in living. Jace era acolo, pe canapea, cu fata in maini.
-Vin cu tine, ii spuse, neuitandu-se spre ea. Nu stia cum sa interpreteze gestul lui. Voia sa se asigure ca avorteaza sau voia sa fie alaturi de ea?!
-Bine!
Nu arata bine deloc. Avea cearcane, era nebarbierit si foarte obosit, dar macar, era constient, nu mai consumase alcool, aparent.
Jace infasca cheile de la masina, dupa care, intr-o liniste deplina, conduse spre spital.
Andreea se inregistra la "Receptie",iar, intre timp, venise si doctora.
Coridorul spitalului il asemana cu cel al unei poteci dintr-un cimitir.
-Haide, Andreea! O chema doctora, in timp ce-i deschise usa salii de operatie. Jace era langa ea, dar doar fizic. Parea pierdut, consumat de propriile temeri si ganduri.
Andreea se intoarse catre Jace. Ii duse bland mana spre obraz si se uita in ochii lui.
-Esti sigur ca e ceea ce vrei? Nici ea nu stia de unde avea aceasta tarie, dar simtea nevoia de a o face.
Tacu. Uneori, tacerea e un raspuns. Mana-i cazu brusc, iar in mai putin de-o secunda disparuse in spatele usii ce acum era inchise.
Nu mai era cale de intoarcere!
***
O ora mai tarziu, Jace statea pe scaunul de langa sala de operatii. Usa se deschise, iar pe-o targa se afla iubirea vietii lui. Dormea asa lin.
-Stati, le opri pe cele doua asistente ce impingeau targa.
O privi, apoi o saruta usor pe buze, in timp ce murmura un "Iarta-ma!".
***
Andreea se trezi. Deschise ochii si incerca sa rememoreze ce se intamplase. Era singura in salon. De fapt, mai era ceva cu ea. Un buchet uriasi de trandafiri galbeni. Isi muta mana pe stomac si inchise ochii.
Usa incaperii se deschise, iar Jace intra.
-Cum te simti? O intreba ingrijorat.
Fata sesiza acest aspect, dar nu-l intelegea. Cum putea sa fie sperit pentru ia, dar o parte din cei doi sa-o renege?!
-Bine. Ii raspunse fara sa-l priveasca. Ce-i cu florile astea? Sunt cumva bolnava? Izbucni. Gesturile lui o induceau in eroare.
-Vrei sa mananci ceva? O sa ramai aici inca cateva ore.
-Nu, nu mi-e foame.
-Ok. Sa-mi spui daca ai nevoie de ceva.
Jace simtea cum ceva se rupsese complet, dar nu voia sa creada ca asta era adevarat.
***
Cateva ore mai tarziu, Andreea cobora scarile de la intrarea spitalului. Cu Jace langa ea, bineinteles.
In drum spre casa oprisera la o farmacie, ca sa cumpere niste medicamente pe care i le recomandase doctora, iar de-atunci, fata nu i-a mai adresat vreun cuvant.
Seara veni repede. Jace hotarase ca o sa o lase sa se linisteasca, iar maine va vorbi cu ea. Avea nevoie sa stie ca totul va fi ca inainte.
*
Impachetase tot ce ii apartinea. Un troler. Nu luase nimic din ce era cumparat din banii lui. Nu statuse cu el pentru potenta lui financiara. Il iubise.
Spera sa doarma, altfel totul va fi mai greu. Deschise usor usa dormitorului si se uita daca el era prin jur. Nu era.
Chemase intre timp un taxiu, care acum o astepta.
Lua bagajul, dar inainte de a iesi din casa ii lasa un bilet pe fostul lor pat.
"Te-am iubit. Te iubesc. Te voi iubi intotdeauna. Adio, Jace! Iti doresc o viata minunata!"
---------
Nu va suparati ca e scurt, dar l-am scris in timp ce eram in metrou si veneam acasa.
Ps. Lucrurile nu-s asa cum par.
Va pup!
