Parca din astea doua saptamani, azi era ziua in care o raza de soare se arata si pe cerul lui. Era o bucurie pe care nu o putea descrie in cuvinte. Increzator, incepu sa-si croiasca drumul catre grupul de fete. Cu fircare pas pe care-l facea isi amintea cat de mult ii dusese dorul in acest timp.
Cand mai avea doi metri, fata se intoarse. Purta o pereche de jeansi negri, o camasa alba si o pereche de platforme de aceeasi culoare. Atentia lui fu atrasa de culoarea ochilor ei. O nuanta puternica de maro. Ramase mut, iar inima i se opri. Speranta i se narui in cateva secunde. Nu era ea. Oare unde era?! Nu avea cum sa nu vina, desi lipsise, intreaga saptamana, de la universitate.
Statu cateva secunde, pe loc, dupa care-si cauta prietenii. Merse catre ei.
***
Andreea P.O.V (ziua cand pleaca)
Il parasea. Isi parasea iubirea vietii. Oare era ceva mai dur si greu de facut decat asta? Cum spunea si Radu Gyr, cea mai crunta pedeapsa e sa-ti fie ucise visurile. Speranta ei pentru o viata plina de dragoste, o familie, alaturi de el. Totul era pierdut!
Calatoria cu taxiul pana la aeroport i se paru cea mai scurta pe care a realizat-o pana acum. Niciodata nu vei putea pleca, total impacata cu sine, din locul unde ai avut parte de cele mai fericite momente, si, totusi, viitorul e atat de imprevizibil.
Se imparca in avion, cu destinatia: Romania.
Ii era dor de tara, de ai ei, dar nu credea ca avea sa-i revada in circumstantele astea.
Ocupa locul de langa fereastra. Dupa mai multe ore de zbor si schimbarea fusului orar, acum, erau deasupra unei panze albe de nori. Cum pot fi atat de frumosi si simpli, dar, in acelasi timp, atat de periculosi? In sptele lor se ascunde o furtuna, ce se poate isca in orice moment, exact ca si in sufletul ei.
Genele i se asezara una peste cealalta, iar somnul veni. Nu dormise de ceva vreme, iar corpul ei avea de nevoie de asta, mai mult ca niciodata.
***
O livada cu multi ciresi. O pajiste verde si soarele ce stralucea puternic pe cer. Tabloul perfect.
-Mami, mami, striga baietelul catre ea. Statea pe o patura, la umbra unui pom si-si admira familia.
-Da, scumpule! Ce s-a intamplat? Il intreba grijulie.
-M-a picat! Spuse baiatul alarmat.
-Jace, vino sa ma ajuti sa strangem, cred ca o sa inceapa ploaia.
Barbatul veni si se apucara sa stranga tot ce adusesera pentru picnic.
-Tati, ma pica rau! Se planse cel mic.
-Jace, du-l la masina, sa nu raceasca, o sa termin eu de impachetat.
Jace o asculta si-l duse pe cel mic la vehicul, unde-l aseza in scaunul special si lasa sa se joace cu o figurina. Se reintoarse la sotia lui, care terminase de aranjat tot. Ploaia se intetii, picatutrile facand contact cu imbracamintea si pielea lor. Noroc ca era mijlocul verii, altfel aveau sa inghete.
Cu pasi apasati, Jace se intrepta catre ea si o cuprinse in brate, apoi o saruta patimas, sub cerul ce se revarsa, fara ca ea sa aiba timp sa protesteze sau reactioneze.
***
Fu trezita de vocea pilotului, ce-i anunta ca aveau sa aterizeze, si care ii ruga sa-si puna centurile.
Il asculta si-i indeplini cerintele. Gandul ei zbura la visul pe care tocmai il avu.
"Pacat ca unele vise sunt doar vise!"isi spuse in gand si simti cum ochii i se incetoseaza.
-------------
Hey! Asta e tot ce am apucat sa scriu saptamana asta, nu e mare lucru, dar am incercat!
Ps. Din nefericire, nu cred ca voi mai posta pana in iunie...:(
