Heat

♚Capitolul 11︱V2

♚Hεα†

 Mă ascund după un morman de zăpadă, cât timp țintuiesc cu privirea o clădire măreață, ce se dorește a fi o fabrică ascunsă în munți. După fumul degajat de hornurile amplasate pe anumite porțiuni de acoperiș, îmi pot da seama că sunt funcționabile. Urmele oricum indică spre fabrică și deja au devenit greu de urmărit, din cauza puiului de viscol care se întețise afară. Am scanat întreg perimetrul – observând numărul bărbaților îmbrăcați în uniformă care mărșăluiau pe afară, cât timp deplasau cutiile dintr-o arie a fabricii în alta.

– Vulturul, am șoptit, cât timp am fost atent la salopeta albastră pe care o purtau, care avea întipărită pe spate un vultur imprimat în alb, cu penele deschise și răsfirate și cu o privire ageră și periculoasă.

Dacă nu mă înșelam, era simbolul unei benzi de narcotraficanți. Și dacă memoria nu îmi era șubredă era simbolul celor de la Valkren. Însă asta nu avea niciun sens, din moment ce știam de colaborarea dintre ei și dintre Generalul Barcow.

Trebuia să mă conving.

Mi-am scos telefonul din buzunar și l-am apelat repede pe Sentință. Acesta mi-a răspuns după câteva tonuri de apel, gâfâind, pe semne că era în mijlocul unui antrenament la sala de sport. Nimic surprinzător. De când m-am reapropiat de Rodnie, am observat că a devenit un maniac al antrenamentelor, căci putea să se căsătorească cu sala de sport. M-am întrebat dacă întreaga lui motivație se bazează pe faptul că obișnuia să fie acest copil pricăjit, de care se luau toți, care necesita în orice moment să fie apărat.

Acum, știindu-l mai bine, știu că să te iei de Rodnie în prezent ar fi cel mai prost lucru pe care îl poți face, pentru că știe să te bată măr. Mult mai bine decât mine. Însă tot eu rămân cel mai ager cu arma.

– Bună, Heat. Vrei ceva? mi-a spus printre gâfâieli.

– Să-mi răspunzi repede la următoarea întrebare, am pronunțat cu rapiditate. Ce simbol au cei de la Valkren?

– Valkren? a întrebat surprins și, probabil, dacă l-aș fi avut în fața mea, l-aș fi văzut cum sare ca ars.

Bratva și Valkren erau dușmani în mod direct. Știam că au avut numeroase dispute, unele armate, de-a lungul timpului, încât Rodnie să-i cunoască suficient de bine. Interesul meu față de aceste benzi era minim. Doar dacă primeam un ordin de asasinare, alegeam să investighez viața țintei mele. În schimb, nu mă implicam în afacerile benzilor de narcotraficanți – răfuiala de acum câteva luni, reprezentând un favor făcut lui Marshall. Însă din câte știam, Valkren nu a participat la tranzacția de la Silver Spring, spre surprinderea mea.

Am pus asta pe faptul că nu-i mai interesa să le pună bețe în roate celor de la Nympha și Phoenix, deoarece colaborau acum cu Generalul Barcow și se lăudau în sus și în jos că dețin o formulă care ar nimici calitatea drogului XSLD, ceea ce mie mi se părea, de altfel, improbabil.

– Simbolul lor este vulturul, mi-a răspuns succint. De obicei, îl au tipărit pe spatele hainelor și cei care se află la conducere îl au tatuat pe piept. În cazul în care nu știi, Valkren este condus de cei patru frați ai clanului Michno.

Michno – iată un nume care nu îmi era străin. Îi cunoșteam vag pe toți cei patru, cinci dacă o luăm în considerare și pe Elestyn, sora lor mai mică. Chiar dacă drumurile noastre au ținut morțiș să se intersecteze într-un anumit punct din viață, nu m-am dat peste cap să-i cunosc atât de bine. Sau să le înțeleg motivația. Știam doar că există. Și ei știau că exist.

– Mă aflu în fața unei fabrici care cred că aparține lor, i-am spus lui Rodnie.

– Ce naiba faci acolo?