Heat

♛ Capitolul 9︱V3

♛Hεαvץ 

Când i-am zis lui Anzelm să mă ducă undeva, n-am crezut că undeva înseamnă penthouse-ul în care locuia. Mi-am ținut captivă o jumătate de respirație, în momentul în care liftul a ajuns la etajul doisprezece al clădirii, deschizându-se într-un living măreț. Dincolo de el, exista un hol, care ducea la multiple camere. Am încercat să nu mă holbez prea mult la lucrurile pe care le deținea și m-am lăsat condusă până la terasa deschisă din lateral, care se întindea pe toată lungimea penthouse-ului.

Abia ajunsă afară, trecând de geamurile imense și transparente, mi-am permis mie să respir. Omul acesta era bogat și eu, care sunt obișnuită cu oamenii bogați, nu ar fi trebuit să fiu impresionată de asta. Până la urmă, era de la sine înțeles că avea o situație financiară bună, pentru că era patronul unui club de noapte și conducea un Urus negru metalizat, model actual.

Terasa imensă avea marginea deasupra râului Potomac, încât dacă te încumetai să sari de la înălțime, ai fi nimerit în apa liniștită, dar extrem de adâncă. Era aproape tentant. M-am apropiat de zidul pitic care împrejmuia locul și mi-am sprijinit palmele de marginea de ciment, privind cum luna se reflecta în râu, arătând atât de împăciuitoare. Orașul se vedea dincolo de râu și datorită înălțimii avea o priveliște pe cinste. Aș fi putut sta pentru o eternitate aici.

– Îți place ce vezi? vocea joasă a lui Anzelm mi s-a adresat, de la câțiva centimetri distanță.

– Da, am recunoscut șovăitor. Te-ai gândit vreodată să sari?

A căzut pe gânduri, contemplând asupra întrebării mele neașteptate.

– Dacă aș fi sărit, m-aș fi sinucis, mi-a zis amuzat. Vezi tu, partea asta a râului are stânci și dacă te-ai fi încumetat să te avânți aiurea în apă, te-ai fi lovit numaidecât. Dacă mă întrebi direct dacă m-am gândit să mă sinucid, răspunsul este nu.

Mărturisirea lui m-a surprins. Într-o lume ca a noastră, măcar o dată în viață, tot ne-am gândit la acest lucru. Chiar dacă am alungat orice urmă de gând întunecat în cele din urmă. Îmi era imposibil să constat că persoanele ca el, mereu optimiste și mulțumite de viață, existau.

– N-ai avut astfel de momente de vulnerabilitate? l-am interogat eu, parcă nevrând să-l cred pe cuvânt.

– Nu.

– Bineînțeles, am pufnit.

– Ce vrei să spui cu acel bineînțeles arogant? M-a întrebat rece.

M-am întors ușor către el, văzând că vântul îi răsfira părul frumos așezat. El în sine era o adevărată priveliște, trebuia să recunosc. Urma sa de barbă părea atât de perfect îmbinată cu întreg chipul său, care avea trăsături inocente, în ciuda faptului că nu exista nicio urmă de inocență în bărbatul din fața mea.

Struguri striviți, vin roșu, viciu pur, mi-am repetat, amintindu-mi cine era cu adevărat demonul gheții.

– La câți bani ai, la ce viață duci, nici eu nu m-aș gândi să renunț la asta, am gesticulat, arătând către întreaga proprietate. Eu, în schimb, dacă aș sări, aș știi sigur că o fac ca să mă salvez de la o viață plină de probleme. Fie că sunt rocile acolo, fie că nu.

– Știi să înoți?

Am zâmbit, știind cât de praf eram la acest capitol. Nicicând nu am văzut o persoană mai grea de cap, atunci când venea vorba despre învățarea acestui lucru.

– Nu. Dar știu să fac pluta pe burtă, ca și când aș fi moartă.

– Uau. Cu adevărat folositor, a chicotit scurt. De parcă o să-ți folosească vreodată acest talent ascuns.