Heat

♚Capitolul 7︱V2

♚Hεα†

Mai toată lumea era odihnită în această vacanță școlară, însă nu și eu. Mi-am petrecut tot timpul liber antrenându-mă alături de Sentință, mergând la recuperări alături de doctorul Bratvei și suportându-i constant apelurile lui Zel. Până când mi-am dat seama că rezistența mea nu se va reface, dacă nu îmi testez limitele. Așa că am plecat în excursia mea favorită din întreg anul: escaladarea munților Anzi.

May a fost cea care s-a opus temeinic, când a auzit. „Să faci asta pe timpul acesta? În perioada asta? Nu, Heat. E al naibii de riscant."

Mergeam în munții Anzi doar pe timp de primăvară, când zăpada nu era prezentă. Însă acum nu mai voiam să aștept. Trebuia să o fac. Așadar, câteva zile întregi cu asta m-am ocupat. Eram ca și nou nouț, aproape. Încă oboseam mai repede decât în mod normal, însă îmi recuperasem forța.

Când m-am întors pentru excursie, m-am temut că ceilalți se vor comporta ciudat cu mine. Nu mai fusesem de ceva timp la școală. Însă ei au fost normali și m-au primit ca de fiecare dată. Heavy a fost cea anormală. M-a ignorat total și eu n-am știut ce am făcut de data aceasta. Ultima dată când am văzut-o, am avut un moment dulceag și siropos, exact pe placul ei. Poate puțin și al meu, însă nu aveam să recunosc asta vreodată cu voce tare.

Așadar, ce problemă avea acum cu mine?

Chiar și în club, de fiecare dată când îi căutam privirea, avea grijă să mi-o ocolească. Doar într-un singur moment contactul nostru vizual a fost reciproc susținut, asta când a dansat cu fetele.

În mod firesc, atenția mea toată se îndrepta spre ea. Însă de această dată mi-am permis să o admir, avându-i întrebarea lui Sentință pe un fundal zgomotos. O vezi atrăgătoare?

Se mișca așa cum nicio fată din acest club nu putea să o facă. Avea un zâmbet carismatic, iar firele ei șaten închis zburdau în funcție de mișcări. Deși nu avea cele mai proeminente forme, avea un corp sculptat, linie cu linie, care ar arăta de minune în brațele unui tip solid ca mine.

Gândurile mele intrusive se datorau poate alcoolului. Când Lola mi-a oferit un pahar, am zis că merita să încerc. Nu eram un virgin total în arta băutului. De multe ori Berni m-a obligat să mă servesc din băutura pe care o comanda pe la baruri și așa am dezvoltat o oarecare rezistență la alcool. Încercam pe cât posibil să nu mă amețesc. Pentru că cineva trebuia să-și culeagă fratele de la pământ și să se asigure că ajunge acasă, nu într-o râpă. Iar eu eram mereu acela.

M-am gândit că ce rău avea să-mi facă câteva pahare, mai ales că ceilalți serveau o cantitate și mai mare de alcool față de mine. Îmi doream să mă integrez, până la urmă printre ei.

Doar că n-aș fi crezut că atracția mea pentru zăpăcită avea să iasă ușor de sub control, iar acum nu puteam să nu-i admir corpul superb, cât timp dădeam gură, după gură, peste gât, o cantitate mare de alcool. Cu cât făceam asta, cu atât mă simțeam cât mai puțin vinovat.

Dar s-a oprit rușinată, sub privirile mele cercetătoare și s-a întors la masă. Și a trebuit să suport marea de complimente pe care au lansat-o ceilalți tipi spre ea și brusc am devenit conștient că gândurile lor sunt de un milion de ori mai murdare decât ale mele. Că ei o vizualizează dezbrăcată, cu picioarele desfăcute, transpirația prelingându-i-se de-a lungul sânilor care îți încăpeau în palme, cât timp îmbujorată îți cerea să intri în ea.

Și acum și eu făceam acest lucru. Dar nu mă mai simțeam vinovat pentru asta.

Fetele au propus un joc, înainte să mă scufund într-un străfund de fantezii murdare și într-un fel le-am mulțumit. Deși jocul a fost stupid, mi-am dat seama că e doar un joc. Pentru a putea fi integrat sută la sută, trebuia să mă conformez. Așa că nu i-am sucit gâtul lui Darren când Heavy l-a sărutat acolo și nici nu m-am împotrivit sărutului Lolei.