Heat

♚Capitolul 1︱V4

ATENȚIE! ACEST CAPITOL FACE PARTE DIN ULTIMUL VOLUM ȘI CONȚINE SPOILERE MASIVE!!!

♚Hεα†

O am în față, răvășită și udă, incapabilă să-mi zică ceva cât timp mă confesez. O simt cum îmi tremură în brațe și mă face să mă întreb dacă de emoție, de frig sau de spaimă. Aș vrea să o sărut, să-mi lipesc buzele sălbatic de ale ei, însă nu reușesc să-mi dau seama dacă asta își dorește. Privirea ei e goală. Marchează instabilitate și o simt rigidă. Simt că ceva e pierdut, o parte din nou a fost luată de apele râului și dusă departe.

Sau poate acel glonț chiar i-a străpuns inima și i-a făcut-o de gheață. Căci nu mai simt că acest pas imens realizat, de a-i spune cât o iubesc, cântărește atât de mult pentru ea. Mă iubește. Dar până când? Până unde? E pe cale să traseze o linie imaginară între noi? E pe cale să mă țină la distanță?

– Zi-mi ceva!

Zi-mi orice... căci tăcerea mă sfâșie. Mă simt din nou minuscul și neînsemnat, iar asta mă înspăimântă. Nu știu cum să repar ceva ce am distrus. De obicei slăveam fiecare distrugere, pentru că știam că asta este menirea mea. Dar acum simt că am stricat ceva frumos, ceva natural și ceva special.

Heavy și-a plecat ușor capul în jos, încercând să-și adune cuvintele. O simțeam pierdută, strecurându-se printre ale mele brațe și plecând departe. Nici faptul că am fost la un pas de moarte nu o face mai dornică să uite... să uite cine sunt.

Și-ar da viața pentru mine, dar nu ar trăi alături de mine.

Această scurtă realizare m-a făcut să o iau razna pe interior. Poate că nu avem viitor. Dacă vom reuși să scăpăm cu viață de aici, nu va mai exista nicicând un noi. Ar trebui să fiu pregătit să o las să plece, să își trăiască viața și fără mine și să mă uite.

Iar eu? Dacă aș fi pierdut-o pe ea, aș fi pierdut totul. Dar nu aveam de gând să fiu egoist. Nu meritam nimic din toate astea! Nu-i meritam iubirea, așadar, la naiba, aveam să o las să plece, dacă asta își dorea cu adevărat. Decât să mă privească cu decepție o viață întreagă, decât să se străduiască să mă mai iubească... mai bine renunța la mine.

– Ești bine? m-a întrebat gingașă. Te-ai aruncat după mine. Sper că nu te-ai rănit.

Mi-am mușcat obrazul pe interior. Piciorul îmi este făcut țăndări, de la lunga mea apăsare pe frână. Când am sărit, distanța și forța apei, mi-a deteriorat câțiva mușchi. Și aș fi jurat că îmi simțeam brațul ca smuls de pe corp. Mă dureau și câteva coaste și de abia acum că adrenalina nu îmi mai pompa sânge în vene, puteam vedea cu adevărat cât de afectat eram de plonjarea mea în râu.

Dar nimic nu durea așa cum durea faptul că o simțeam rece cu mine.

Am pierdut-o! Ca un nenorocit, am pierdut-o! Mă urăsc așa de mult pentru asta.

– Da, tu? Te-ai accidentat?

– Mă doare puțin umărul, a zis tristă. Dar eu... eu eram într-o formă bună atunci când am căzut. În afară de rana de la tâmplă.

Și-a dus ușor mâinile acolo unde firicele de sânge încă se întrevedeau. Aveam să-i rup brațele lui Anzelm pentru asta și să-l bat cu ele. Nimeni nu are dreptul să se atingă de fata mea.

– Ai căzut de la o distanță destul de mare. E normal să nu scapi puțin zdruncinată din asta, i-am dat de știre. Eu o să fiu bine. Nu e ceva ce nu pot duce.