◄ Publicat fizic și finalizat ►
❞ Tremur cu mâna pe trăgaci, în timp ce ținta îmi este fixată pe conturul ei. Are un zâmbet larg pe chip, ca de fiecare dată. Șuvițele îi sunt fluturate de vânt și zburdalnice se pierd de după umerii goi.
Înghit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
♛Hεαvץ
Inima îmi pulsează în neștire, în timp ce mă adun ca să pășesc spre sala de clasă. Sunt de-a dreptul adormită, cu privirea încețoșată și cu nasul înfundat, de mi-l trag obsesiv pentru a nu-l lăsa să curgă. Arăt ca un haos. Degeaba încerc să-mi așez cutele de pe fusta con pe care mi-a ales-o mătușa Carla de dimineață. Degeaba îmi suflec mânecile cămășii înflorate. Oricum am să fac o impresie proastă.
Trag aer în piept și cu privirea ațintită spre bucata de lemn din față, apăs pe clanță. Văd o figură bătrânicioasă la catedră, care îmi zâmbește subtil și îmi face semn să mă apropii. Mă mișc precum un melc, stingheră, reticentă. Nu-mi axez încă privirea asupra colegilor mei. Îi dau profesoarei copia eliberată de secretariat și aștept să-mi spună ceva.
Pare prietenoasă. Unchiul spune că angajează numai persoane abile, atât profesional, cât și comunicativ. Femeia din fața mea are o vârstă înaintată și pun pariu că a fost angajată datorită experienței sale în educație.
Unchiul West este fondatorul acestui liceu de prestigiu. Mă întreb dacă voi fi tratată urât de către ceilalți elevi, doar din simplu considerent că sunt nepoata lui. Am văzut filme peste filme care încep așa și sincer, nu aș fi fost capabilă să facă față răutăților din jur. De obicei când am parte de critici la adresa mea, mă refugiez în artă, stau în propria pătrățică și ignor, așteptând să treacă. Nu sunt o persoană conflictuală.
— Copii! se adresează celorlalți, reducându-i la un stadiu succint de liniște. Ea este noua voastră colegă, începând de astăzi, așa cum v-am anunțat zilele trecute. Sper să o primiți cum se cuvine. Te rog, dragă. Prezintă-te puțin.
Îmi face semn să continui, deși eu habar nu am cum să încep. Mă sperie vorbitul în public, mai ales cu persoane necunoscute. Pot fi carismatică doar în preajma celor pe care îi cunosc deja de ceva timp. Dar în rest, sunt al naibii de încuiată. M-aș putea cataloga ca fiind timidă din cale afară.
O să râdă probabil de accentul dobândit în Europa.
—Ăăăă, mă bâlbâi preț de câteva secunde.
Pun pariu că n-o să mă placă nimeni. Deja se uită la mine ca la avioane străine și eu deja vreau să mă refugiez în atelier, ascunzându-mă după noua mea sculptură. Prieteni, nici vorbă de așa ceva. O să am noroc dacă prind loc liber la masa de prânz.
— Eu sunt Heaven Barrcow, reușesc să spun. Îmi puteți spune Heavy.
Îndată ce rostesc aceste lucruri, aud șușoteli prin clasă și, judecând după expresiile fețelor lor, nu sunt ostentative. Din contră. Au privirile calde și prietenoase, ceea ce mă ia ușor prin surprindere.
