◄ Publicat fizic și finalizat ►
❞ Tremur cu mâna pe trăgaci, în timp ce ținta îmi este fixată pe conturul ei. Are un zâmbet larg pe chip, ca de fiecare dată. Șuvițele îi sunt fluturate de vânt și zburdalnice se pierd de după umerii goi.
Înghit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
♚Hεα†
Pe peretele agenției ATK, erau înșirate regulile fundamentale ale unui Hitman, cât și regulile celor ce dădeau odinele de asasinare. Deviza „Nu omorâm copii și femeie însărcinate" stătea îngroșată pe rândul de sus. Oricât de nemiloși ar fi asasinii plătiți, niciunul nu s-ar fi încumetat să distrugă soarta unui copil, prin luarea dreptului de a trăi.
Dacă pe unul dintre pereți apărea această deviză, împreună cu regulile unui hitman, atunci pe celălalt stăteau înșirate pe o foaie de autocolant calitățile unuia.
Obediență — în fața regulilor impuse și în fața ordinilor.
Vigilență — la locul acțiunii și pretutindeni după.
Cumpătarea — față de victimă, pentru a preveni neglijența.
Duplicitate — abilitatea de a minți și a manevra adevărul în situații critice.
Detașarea față de sentimentele umane — ținta este doar țintă.
Lipsa anxietății — în situații critice de stres.
Lipsa conștiinței — remușcarea atrage sensibilitate, iar sensibilitatea duce la neglijență.
Istețime — abilitatea de a concepe un plan secundar, în cazul în care cel principal pică.
Versatilitate — adaptarea rapidă la noi meleaguri și situații.
Curaj și viață haotică — curajul pentru a întâmpina orice greutate, iar viața haotică pentru a menține impasul de adrenalină.
Se spune că eu le am pe toate. Poate de aceea sunt considerat cel mai bun. Fraților mei le lipseau categoric câte ceva. Lui Cain îi lipsise vigilența și detașarea față de sentimentele umane. Din cauza acestui lucru își pierduse viața. Lui Berni îi lipseau obediența și istețimea. Iar lui Anzelm îi lipsea cumpătarea.
Ierarhia și protocoalele din agenție stăteau astfel. Orfanii, părăsiți de către părinți și duși în orfelinate, erau preluați de către taberele de antrenament, după câteva criterii: numai și numai copiii de sex masculin, care au o istețime ieșită din comun și care se arată mai dibaci din orice punct de vedere.
În orfelinat, obișnuiam să fiu cel care ieșea cel mai tare în evidență. Eram primul la toate: primul gângurit, primul mers de-a bușilea, primii pași și tot așa. Ajuns în taberele de antrenament, lucrurile nu au stat mai rău decât atât, căci ieșeam chiar și aici în evidență.
Tabăra nu era ușoară. Nu se simțea ca o vacanță meritată, într-un loc plin de activități, așa cum te ducea cu gândul cuvântul tabără. Nu. Avea un program strict. Trezitul la șase la asfințit, urmat de sportul de dimineață până la opt — acesta cuprinzând încălziri și câteva ture de teren. Micul dejun era mereu compus din aceleași chestii ciudate — lapte cu terci și câteva fructe congelate. Apoi până la ora doisprezece aveam program de antrenamente — cățărări pe pereți, ștafeta, mersul printre cauciucuri de tractor, cât și alte activități fizice, menite să ne testeze rezistența. Prânzul era la fel de sec, fiind compus dintr-o supă de legume nesărată. Eram lăsați să ne jucăm liberi până seară, însă, până și jocurile noastre terminau a fi destul de alerte, ca trasul sforii sau lapte gros. La cină aveam friptură la cuptor cu sfeclă roșie, iar stingerea se dădea la ora zece fix.
