Heat

♚ Capitolul 10︱V3

♚Hεα†

Timp de o săptămână, m-am îmbătat în fiecare zi. Fie la Tavernă, fie acasă pe canapeaua ponosită pe care dormeam, nu trecea zi în care să nu consum ceva. Sentință a observat că am probleme cu alcoolul. Mai încerca să vorbească din când în când cu mine, însă nu eram deloc receptiv. El mai avea și alte responsabilități. Nu era accidentat cât să fie într-o pauză nedeterminată la pat, așadar nu putea să mă dădăcească mereu.

Iar eu profitam din plin de absența lui de acasă.

Chiar și în această seară, eram prins între halbele goale de bere de pe masă, care îmi ascundeau paharul de bourbon pe jumătate terminat. Mă chinuiam atât de tare să fiu atent la ceea ce îmi povestea Mak atât de încântat. Semyon și Sentință nu erau cu noi și eu eram cu adevărat recunoscător că nu mă aflam aici pe cont propriu.

Fusesem o singură dată la Tavernă singur și era cât pe ce să mă iau la harță cu un pensionar al Bratvei, care m-a înjurat un pic cam prea răsunător. De obicei, restul șușoteau pe la spatele meu și pentru mine era ușor să-i ignor și să mă prefac că nu-i aud. Însă acest boșorog a avut tupeul să mi-o zică în față.

Aflasem cât de tare sunt detestat din cauza lui Ruvco și cât de tare și-ar fi dorit ceilalți să-mi înfigă un cuțit în spate. Și culmea, dacă ar fi încercat, la forma în care mă aflam acum, ar fi reușit, fără doar și poate. Însă știau că regulile nu le permiteau o astfel de insubordonare și că ar fi intrat în probleme cu Gallina Ivanov.

Și eu mă prefăceam că n-am încercat să-l cotonogesc datorită respectului pentru rusoaică și nu pentru că tot corpul îmi trimitea semnale că un singur brânci și mă voi duce pe apa sâmbetei.

Așadar să-l am pe Mak vorbindu-mi constant în ureche, deși în alte conjuncturi mi s-ar fi părut al dracului de enervant, acum era convenient. Căci mă oprea pe mine din a acorda atenție celorlalte șușoteli. Oricum știam cum sunt văzut. Mă îmbăt aproape în fiecare noapte aici, arăt ca o epavă și mulți se întreabă de ce naiba mi se tolerează această lipsă de disciplină.

De parcă Gallina ar ști ce fac în absența ei. Nu voiam, oricum, să o impresionez. Nu aveam nevoie să fac asta. Eram Răsfrângătorul. Nu trebuia să dovedesc nimănui cât sunt de bun. Nici nu-mi păsa să o fac.

Sincer, dacă nu eram recrutat, nu mi-ar fi părut rău. Nici dacă aș fi murit prin vreo misiune. Oricum viața mea nu mai are rost și trăiesc degeaba pe acest pământ. Chiar nu îmi păsa ce se întâmpla cu mine în continuare. Cu acest gând în cap, am dat peste gât și cealaltă jumătate de alcool din pahar.

– Prietene, ia-o mai ușor cu alcoolul, Mak s-a oprit din a-mi povesti una dintre misiunile sale, doar pentru că își făcea griji pentru mine.

Nu știam dacă acele așa zise griji chiar erau oneste, pentru că nu-i socoteam pe niciunul dintre acești tipi ruși prieteni cu adevărat. Nu aveam încredere în niciunul, deși păreau de treabă și săritori. Și erau cât de cât apropiați de Sentință.

– În ritmul ăsta nu o să te refaci deloc.

– Poate că nu încerc să mă refac, am spus sec.

– Ah, ești depresiv, Mak a chicotit. Să ghicesc, e vorba despre o femeie?

M-am încordat numaidecât și am strâns paharul gol în mână. Nu o să fiu acel om beat ridicol care vorbește despre femeia pe care o iubește. Nu o să mă fac dracului de râs declarându-mi sentimentele în fața unui străin.