Jocul destinului - Învață-mă să te iubesc din nou...

32

Rowen o privea precum o stana de piatra. Il lovise cu aceasta replica direct in moalele capului. Realizase imediat cat de stupid si imatur fusese gestul lui, iar inima ii sangera, simțind un gol interior.

Nu se asteptase sa o vada plangand caci da, lacrimile i se rostogoleau una dupa alta pe obrajii portelanati.
Facu ce il ghida instinctul si o stranse in bratele sale. Femeia asta frumoasa si dulce nu merita sa verse nici-o lacrima pentru nenorocitul de el.

-Iarta-ma! Ii sopti ii par, sarutandu-i crestetul capului.
Ramasera ceva timp asa, imbratisati acolo, in mijlocul camerei, in linistea aceea vinovata, doar suspinele ei se mai auzeau.

Rachel planse din tot sufletul si se elibera de toata durerea pe care o stransese in interiorul ei. Acceptase imbratisarea lui doar pentru ca se simtea vulnerabila, iar bratele lui erau calduroase si primitoare.
El ii mangaia crestetul, iar ea nu putea decat sa stea acolo, ascunsa in bratele lui ocrotitoare.

Rowen ofta. Se simtea mizerabil. Ranise singura femeie pe care o putuse iubi vreodată.

Rachel se desprinse usor din imbratisarea lui, stergandu-si lacrimile si tragandu-si nasul inrosit. Acum era toata ciufulita si cu fata rosie, iar lui Rowen i se paru adorabila. Ea insa, credea ca arata caraghios si se simtea la fel.

-Nu e nevoie sa ma faci sa ma simt mai bine. Nu ma ajuta cu nimic faptul nici-un ca nu primesc raspuns din partea ta!

Oricat de bine s-ar fi simtit in bratele lui, ea avea nevoie de raspunsuri. Toata relatia asta a lor sau ce o fi fost, trebuia sa capete un nume si un sens. Nu o puteau tine asa la nesfarsit.

Rowen pufni. Nu credea ca avea nevoie de cuvinte cand ii aratase prin gesturi.

-Voi femeile chiar vreti cuvinte, nu? Pufni, plesnind usor coapsa piciorului cu palma. Isi duse mana la frunte, gandindu-se.

-Normal ca vreau sa stiu ce se va întâmpla cu viitorul meu, nu crezi? Deci da, Rowen, cateodata mai e nevoie si de cuvinte!  Se rasti la el. Acum nu mai era trista, ci de-a dreptul nervoasa.

-Fie!  M-am panicat, bine?!  se destainui in fata ei, gesticulang si abia daca voia sa pastreze contactul vizual. Nu-i cadea bine sa il vada slab.
Gura lui Rachel se deschise brusc șocata dar nu putuse articula nimic la auzul acelei propozitii.

-M-am panicat pentru ca am crezut ca o sa ma respingi iar! 

-Cum adica sa te resping din nou?!

-Ai uitat ce mi-ai facut acum șase ani?!  M-ai lasat acolo ca pe un prost, dezbracat si fara drept de replica!  Se pare ca si acum aveai de gand sa faci la fel la cat de panicata ai fost.

Rachel se simtii prost pentru ceea ce ii facuse. Dar ea doar incercase sa se protejeze pe sine de o posibila suferinta, nu se gandise ca avea sa il faca si pe el sa sufere.

-Normal ca eram panicata! Nu in fiecare dimineata te gasesti casatorit!Si in plus,  atunci eram doar o adolescenta, Rowen!  Era normal sa imi fie frica de faptul ca n-ai sa-mi impartasesti sentimentele! Mi-a fost teama ca nu o sa ma iubesti inapoi, iar eu ca o fraiera, ma indragostisem de tine!  M-am comportat extrem de prosteste. Lasa capul in jos, simtindu-se vinovata.

-Ce? Dar nu ai dat niciodată semne ca m-ai fi iubit! Întotdeauna ai venit, ai folosit si ai plecat fara sa spui ceva!

Acum chiar era incurcat cu totul!  Cum adică femeia asta superba, adolescenta trasnet de atunci il iubise si se temuse de respingerea lui, un adolescent tocilar, barbatul nonșalant de acum?!

-Pentru ca mi-am dat seama de asta exact in seara in care te-am parasit.  Marturisi ea, rusinata. M-a lovit din plin acel sentiment si n-am putut face fata unui refuz, asa ca am fugit!  Dar eu macar eram o adolescenta, tu de ce ai fugit de mine, acum, adult fiind?!  Chiar atat de insuportabila iti pare ca sunt? Chiar regreti faptul ca esti legat de mine printr-un copil si un act?
Vocea ii era sfasiata spre final. O durea sa creada ca Rowen ar considera o greșeală copilul lor si o corvoada actul acela. Pentru ca daca tu chiar consideri casatoria asta un pietroi ce te trage in adancuri, eu am sa îți...

Rowen doar o privea inca uimit de destainuirile ei. Nu-i venea sa creada.

-Dar acum ce simti pentru mine?

O oprise din orice discurs pregatit.

-Mai degraba pune-ți tie aceasta intrebare! Tu ce simti Rowen?

Rowen zambi. Evita sa ii raspunda prima. Se temea de raspunsul lui.

Se apropie de ea si ii prinse talia cu o mana si o trase brusc spre el.

-Inca te mai iubesc....daca nu chiar mai mult decat in adolescenta, Rach... Atat de mult ca as mai face un copil cu tine, ca as vrea sa îmbătrânim impreuna, facand ocolul lumii si bucurandu-ne in vacante de nepoți.

Rachel se simti emotionata, iar cateva lacrimi iesira fara ca ea sa vrea.

-Te rog spune ceva... chiar vreau sa avem un viitor impreuna. Sa ne bucuram de minunatia noastra de copilaș impreuna. Tu ce simti pentru mine Rach?

-Tu chiar ma iubesti din adolescență?

-Da...rase el.

-Si eu vreau sa îmbătrânim împreună! Te iubesc Rowen!

Ii cuprinse fata in palme si il saruta lung si cu patos.

-Dar asta nu inseamna ca n-am sa te pedepsesc pentru ca ai fugit ca un las!  Se incrunta si il lovi usor cu palma peste umar.
Rowen se dadu accidentat dar rase. O prinse de mijloc si o invarti in camera, sarutand-o.

-Hai, avem treaba in seara asta!  As vrea sa imi faci si mie cunostiinta cu acel cuceritor  de aseara!
Ii zambi peste buzele ei umflate,  strangand-o usor de fund.

Rachel rase, amuzata, stiind ca acum vorbea gelozia din el.

_________________________________________

Buna!!! Dragelor, va anunt ca voi posta si epilogul acestei carti, incercand sa ma apuc sa o termin si pe cealalta.
Ma cam bate gandul cu niste idei despre o alta carte dar zilele asta am avut o pasa cam proasta. N-am avut chef de nimic.
Va pup si va imbratisez cu drag!! 😊