Jocul destinului - Învață-mă să te iubesc din nou...

11

Cand ajunse acasa, se simti stinghera. Daca tatal ei nu o va accepta?!
Acceptase postul acesta si acceptase sa se intoarca acasa doar pentru fiul ei. Voia ca el sa isi cunoasca bunicul. Voia sa aiba o figura barbateasca langa el. Un model in viata.

Isi lua baietelul de mana si coborara din masina. Odata ce bagajele fusera puse pe trotuar, si cursa fu platita, masina se facu imediat nevazuta.

Ciocani retinuta la usa.
Credea ca mama ei ii va deschide si isi dores ca ea sa o faca, insa cel care o deschise, fuse chiar tatal ei.

O privi uimit. Nu credea ca dupa aproape 6 ani, isi va revedea fiica. Aproape se impacase cu ideea ca era doar el si sotia lui, ca nu mai aveau nici-o fiica.
Din spatele ei, prins bine de picioarele fiicei lui, privea curios si in acelasi timp temator, o mogaldeata şatena cu ochii albastrii ca marea, mari si frumosi.
Ceva inauntrul lui se misca si se apleca din instinct ca sa studieze copilul. Era trecut doar un pic de genunchii mamei lui, imbracat frumos, cu pielea alba si catifelata.
Bine macar ca nu era negru. Gandi in sinea lui.
Se ridica atunci cand Rachel isi drese glasul.

-Buna seara, tata!  Folosi ea un ton dur, impersonal.

Tot ce facu e sa o priveasca urat pentru cateva secunde. Inainte ii zicea  "buna, tati!". Se dadu din tocul usii.

Mama ei o intampina cu bratele deschise si isi saruta nepotul de mai multe ori pe obrajorii dulci si dragalasi. Il lua in brate si il invarti, iar copilul incepu sa chicoteasca.

-Bine ai venit acasa, puiule!

Rowen ajunse un pic mai tarziu decat si-ar fi dorit. In ciuda faptului ca avionul ajunsese la timp, impertinentii ii pierdusera bagajele si trebui sa astepte 2 ore dupa ele.
Mama sa il lua in brate si tatal sau la fel. Inca se folosea de carje si avea piciorul tot in ghips.
Isi suna prietenul.

-Gata?! Acum ai ajuns?
-Din pacate da! Niste nemernici mi-au pierdut bagajele. A trebuit sa strabat tot aeroportul in carje.
Rasul puternic al prietenului sau se auzea de la celalalt capat al telefonului.
-Hai lasa! Sigur o sa gasesti tu pe cineva sa-ti "aline" suferinta si frustrarea. Mai ales frustrarea!  Poate gasesti si vreo fosta prietena ce e dornica sa depaneze amintiri cu tine, in pat.
-Fii serios,  Rodney!  Nu ma asteapta nici-o iubita de mult uitata!  Daca era dupa mine, eram tot acolo, pregatindu-ma pentru urmatoarea misiune.

-Sa nu ma suni peste cateva luni si sa imi spui ca o sa devii tata cu prima tipa moarta de beata,intalnita in club, sau mai rau, ca ai deja unul! Si rase si mai tare de ata aceasta Rodney. Rowen doar se infurie dar apoi se inveseli la gluma proasta a prietenului sau, dand negativ din cap de parca acesta l-ar fi vazut. Nu avea cum sa se intample asta.

După o săptămană.
Perspectiva Rachel.

De cand am ajuns acasa, nu am vrut sa imi petrec nici macar un moment cu tatal meu. Am inceput munca imediat, a doua zi, iar pe Noah l-am inscris la o gradinita din apropierea casei noastre. Mama se va ocupa de el cat timp eu voi fi la munca. Nu stiu daca si tatal meu o va face. Inca se uita aspru la mine in fiecare dimineata la micul dejun, cand isi citeste ziarul. Noah insa a inceput sa ii insenineze zilele, dupa spusele mamei.
Intr-un fel ma bucura sa il stiu ca ii pasa de nepotul sau.

-La ce te gandesti? Ma intreaba Jess cand vine cu mapa plina cu fisele de externare ale catorva pacienti. Eram de garda dar aveam timp si pentru externari.

-La tata si legatura dintre noi. Recunosc eu trista.

-Isi va reveni, stai linistita. Noah ii va topi inima de gheata. Ai sa vezi. 

-Crezi? O intreb cu speranta in glas.

-Nu. Sunt sigura!  Raspunsul ei ma face sa zambesc.

-Tatal lui Noah stie de existenta lui?!

-Nu. Si nici nu va afla.

-Nici macar eu?! Ma intreaba cu speranta in glas, incercand sa ma traga a nu stiu cata oara de limba in toti acesti ani. Se uita cu ochi mielusel cu mainile sub barba, parca rugandu-ma.
Incep sa rad si dau din cap la gesturile copilaroase ale bunei mele prietene.

-Macar il cunosc? Ia zii!  E Boby, tipul popular din liceu? Sau e Chris?! Tipul ce te-a invitat de atatea ori in oras. Sau Oliver? Tipul de la orele de teatru ce facea pe Romeo de fiecare data.

-Nuuu.... dezaprob eu incercarile ei stupide. O liniste mormantala se lasa, semn ca se gandeste la ceva.

-Rach, tu nu te-ai culcat in noaptea aia cu Rowen, nu?! Ma intreaba de data asta foarte serioasa si eu ma opresc din semnat foi.
Spaima ma cuprinde.

-Îuuu...Jessy, cum poti spune asa ceva?! Mimez eu dezgustul in fata ei stiind numi eu de fapt cum au fost noptile cu Rowen. Multe la numar.

-Si in plus, continui eu, daca m-as fi culcat cu el atunci, cu crezi ca as fi nascut mult mai devreme?! Cine stie ce ratat o fi ajuns, sau poate un om de stinta nebun, sau chiar un tip ce sta in fata computerului, jucand jocuri video si masturbandu-se in timp ce se uitala filme porno. Îuuuu..... ma scarbesc singura la ideea ca tatal copilului meu e posibil sa fi ajuns asa.  Minti ea, ruganduse ca tatal copilului ei sa nu ajunga sa arate asa. Jess doar rase tare de prostiile spuse de prietena ei.
Difuzorul face galagie si imi aud numele de familie strigat in difuzor.

-Doctorul Smith sa se prezinte la urgente spre consultatie! 

Si plecara amandoua spre locul destinat, razand si inveselindu-si starea.

-Sa nu mai zici tu ca nu esti bine primita in prima ta saptamana! Mi-ar face munca mult mai placuta sa vad zilnic, astfel de bunaciuni!  Zise Jess zambind si arata spre un pat unde statea un barbat cu un ghips pe picior. Cateva asistente ii dadeau tarcoale.
Barbatul purta un tricou ce aproape se mula pe trupul sau masiv. Era usor bronzat, ceea ce facea ca ochii lui sa iasa mai bine in evidenta. Urma barbii nerase de cateva zile ii accentua fata si ii scotea trasaturile fumoase in evidenta. Clar era un barbat frumos si tare si-ar mai fi dorit ca viata ei sa fie normala, si copilul ei sa apartina unui astfel de barbat frumos.

Rachel...

Rowen...

Saluuuut prieteni!  In sfarsit, postez! Spre rusinea mea! 
Imi e foarte mare ciuda ca nu pot scrie mai des. As vrea sa am timp pentru a scie dar acesta imi este limitat, din pacate. Cand am timp, sunt prea obosita, cand imi vine chef sa scriu, nu am timp.
Sper sa nu ma abandonati si sa va atraga povestea asta chiar daca lucrez de mult timp la ea, si postez cand si cand. Nu v-am uitat nici cu continuarea la "Spune-mi ca esti a mea...", urmand ca dupa incheierea acestei carti, sa incerc sa ma apuc de aceea. Promit ca de acum incolo va incepe actiunea si DanaDinu9 stie cel mai bine ce urmeaza. Pe ea am surprins-o placut, sper ca o sa va surprind si pe voi.
Va rog sa imi spuneti parerile voastre despre personaje! Chiestia asta chiar ma ajuta si ma motiveaza extrem de mult!  Va pup si va imbratisez cu drag!  Noapte buna!  😊😙😘❤❤❤❤❤💪