Jocul cu focul #1 (Seria Destin)

4. Focuri de artificii

          Hunter

          Doar ce ajunsesem in oraș și ma îndreptam liniștit spre casa când am văzut mașina aia blestemata, roșie ca focul și puternica precum un diavol, gonind pe șosele din Priscott mai ceva ca la cursele pe care banuiam ca le organizau administratorii iadului pentru divertisment. Am recunoscut-o, bineînțeles, așa ca am urmarit-o. Știam ca Dimitri Ivanov murise cu doua zile in urma-cine naiba nu știa?- ducă-se dracului de nenorocit. Așadar, prevăzusem de departe revenirea ei in oraș si tot m-a luat pe nepregatite.
          Am urmărit mașina ei pana la resedinta Evans. Am trecut în viteza pe langa ea înainte sa ma vadă. Nu știam dacă mi-ar fi recunoscut mașina, insa nu voiam sa pierd elementul surpriza: eu știam ca ea e in oraș, iar ea n-avea nici o idee de unde o sa lovesc eu.
          Pe drum spre casa am sunat-o pe domnișoara Evans, distinsa și mult prea importanta moștenitoare a imperiului familiei sale și buna prietena a Katherinei Ivanov. Singura ei prietena din oraș. În acea seara, Ella era omul meu cel mai de baza.
          -Nu, indiferent despre ce e vorba, imi spuse când s-a hotărât sa răspundă, fara sa ma salute sau macar sa ma înjure.
          Am ras cu toate ca lipsa de maniere nu era tocmai amuzanta. Femeia era o figura. Malefică, dar totuși o figura. Cu o vara in urma, când in sfârșit s-a despărțit de idiotul de Liam, s-a alăturat câtorva petreceri acasă la Jax si Cameron. Cumva, inca nu știu cum, ne-am împrietenit. Oarecum. Nu am făcut sex cu ea, dar nici nu îmi mai era atât de antipatica încât sa vreau sa-i indes tipari pe gat. Asta numesc eu progres.
          -Și eu ma bucur sa te aud, Ella, am pufnit puțin răutăcios.
          -Tu te bucuri când te auzi vorbind, Hunter. In rest toată lumea face doar zgomot de fundal si figurație. Ce vrei?
          -Ce caută Katherina Ivanov la tine acasă? Am întrebat-o direct, fara sa mai lungesc introducerea.
          Toată lumea știa ca intre mine și Katherina e un joc pe care nimeni nu îndrăznea sa îl întrerupă sau chestioneze, chiar dacă nici macar nu bănuiau gravitatea situației.
          -Hunter, jur pe Dumnezeu, dacă îndrăznești sa o deranjezi, o sa...
          -O sa ce, Eleonora? Am intrerupt-o brusc. O sa îmi zgârii mașina? O sa îmi calci peluza din fata casei? O sa intri pe furiș in camera mea și-o sa-mi rupi toate hainele scumpe?
          -O sa îți tai boasele și o sa ti le pun in fata la micul dejun, taratura afurisita ce ești! Nu te apropia de Kath! Spuse sasaind mai ceva ca un șarpe și trebuie sa recunosc, nu mai auzisem niciodată pe nimeni sasaind atât de convingător. Asta i-a adus câteva puncte bonus.
          -Nu vreau nici sa ma apropi de ea, nici sa o deranjez. Am văzut-o conducând prin oraș ca o maniaca pe antidepresive și m-am ținut după ea pana acasă la tine. Am crezut ca vrea sa se sinucidă din cauza suferinței provocate de moartea tatălui ei.
          Ella a pufnit in același timp in care eu mi-am dat ochii peste cap. Toată lumea știa ca Dimitri Ivanov a fost un nenorocit și jumătate la viața lui. Fusese un misogin, narcisist, enervant si îngrozitor de ostentativ. Nimeni, nici măcar propria sa mama, n-avea sa-i deplângă moartea.
          -Nu vrea sa stea acasă la ea, așa ca m-a rugat sa o las sa stea la mine pana in toamna când o sa-și închirieze o casa in oraș, imi explica intr-un final resemnata, știind ca nu o sa scape de mine pana nu îmi spune măcar un minimum de informații vitale.
          -S-a întors definitiv? M-am auzit întrebând fara sa ma pot abtine, chiar dacă as fi vrut sa pot.
          Doamne, ce-aș fi vrut să pot să tac dracului din gura!
          -Da, Hunter. S-a întors definitiv, dar nu pentru tine. Nu știu ce ai tu in minte, dar Kath nu nici nu a vrut sa se întoarcă in Priscott si deși nu am întrebat-o, sunt sigura ca nici sa te vada nu vrea. Defapt, dacă ar afla ca vorbesc cu tine mi-ar rupe gâtul!
Mi-a închis telefonul înainte sa apuc sa-i trantesc vreo replica deșteaptă. Am apăsat pedala de acceleratie.
Cumva, n-am nici o idee cum, am ajuns acasă, mi-am dus bagajele în camera și am reușit sa evit la mustață un interogatoriu marca Eliza Russell, ilustra mea mama, care era cu bagajele la usa pregătită sa zboare in Franța pentru toată vara. Toate astea in cinci minute. Nu am reușit sa o evit si pe sora mea.
-Arați diferit, imi spuse din cadrul ușii camerei mele.
-Mulțumesc. Am fost mult la sala.
-Nu la asta ma refeream, netotule. Arați de parca urmează sa dai o spargere la banca sau ceva de genul asta. Ce faci acolo? S-a apropiat un pas, iar eu am închis zgomotos geamantanul.
-Ce vrei, Em? Jumătatea ta mai proasta nu e disponibilă momentan și te-ai gândit sa îți încerci norocul cu mine?
Privirea surorii mele a devenit periculos de amenintatoare. Pentru ca niciodată nu luam amenintarile în serios, am izbucnit in ras. De câte ori pomeneam, direct sau indirect de aproape-geamănul ei, spiritele se încingeau. Era valabila și reciproca. Emily și Zack erau ceea ce oamenii numesc gemeni irlandezi, născuți la unsprezece luni distanta unul de celălalt. Poate ca nu au împărțit uterul mamei in același timp, dar au împărțit fiecare blestemata de zi de când s-au născut. Au fost in aceeași clasa încă de la grădinița, au avut mereu același cerc de prieteni, au avut aceleași pasiuni și interese. Nu-mi pot imagina cum e sa traiesti legat și conectat de o persoana care nu ești tu. Nu poate sa fie prea comod, de parca ai avea o extensie a ta inafara propriului corp.
          -Nu mai vorbi așa despre Zack. Este cu iubita lui la film, spuse printre dinti și nu mi-a scapat scârba imbracata in miere din glasul ei.
          -Iubita? Zack are o iubita? Cine e nefericita? Am întrebat chicotind.
          -Dar tu? Pentru cine atâta tevatura? Ai făcut chiar și dus, Hunter, asta înseamnă ca e importantă. Te insori? M-a ironizat imediat.
          I-am aruncat un ranjet. Îmi plăcea asta la ea, faptul ca putea oricând sa-mi întoarcă replici inteligente și acide. N-o impresiona nici mârâiala și nici privirile mele urate. Sora mea era curajoasa, nu gluma.
          -Mă duc la joaca, surioara. E timpul pentru vânătoare.
          I-am făcut cu ochiul. S-a crispat. Nici nu voiam sa ma gândesc la ce fel de joaca și vânătoare s-a gândit sora mea mai mica.
          -Ești foarte ciudat, Hunter. Știi asta, nu? Nu înțeleg de ce toate prietenele mele au impresia ca trebuie sa pupe pământul pe care calci, dar lasă-ma sa-ti dau o veste: pământul se invarte in jurul soarelui și nu ești tu ăla. Intr-o zi o sa te dai cu curul de pământ atât de rău încât nu o sa te mai poți aduna.
          Am ramas impasibil privind lung peretele cat timp ea si-a făcut ieșirea dramatica. Eu? Sa ma dau cu curul de pământ? Vezi sa nu! Și chiar dacă aveam s-o fac pana la urma, plănuiam sa trântesc câteva persoane înainte, ca sa aterizez pe moale.
          Am luat o decizie înțeleapta, poate singura din acea seara: am renunțat la mașina și mi-am luat motocicleta. Era mult mai ușor să mă strecor în trafic și să trec nevăzut cu ea. În plus, era fetița mea. Merita putina atenție.
          Când am ajuns in fata casei Ellei, puțin înainte de ora opt, am constatat cu surpriza ca eram cât pe ce s-o ratez pe Katherina. Tocmai urca in mașina. O fracțiune de secunda mai tarziu a demarat in trombă. Nici n-am apucat sa o văd cu adevarat și dacă n-ar fi fost blestematul ăla de par ca nisipul amestecat cu razele soarelui, nici ca as fi recunoscut-o cu hainele alea de infractoare pe care le purta. Unde-i erau rochiile și fustele?
          Am urmărit-o prin oras încercând sa păstrez o distanta decenta dar, fir-ar a naibi, conducea ca șoferul diavolului, de parca avea cel puțin cinci vieți de rezerva in buzunar care s-o continue pe asta când avea sa fie implicată intr-un accident rutier mortal.
          In primele minute am crezut ca merge acasă la familia ei, dar mi-am dat seama rapid ca alta ii era destinația in acea seara. A frânat cu putere in fata capelei și la fel am făcut și eu, ceva mai jos pe strada. Am intrat in capela in vârful picioarelor in spatele ei. M-am oprit in dreptul ușilor, ascuns pe jumătate de perete și pe jumătate de umbre.
          Mi-am permis sa mă holbez fatis la mimica ei inexpresiva in fata cosciugului in care zăcea defunctul ei tata. M-am delectat cu fiecare cuvânt încărcat de ura, venin si reproș pe care l-a spus și mi-am muscat buza când a pomenit despre ce ii zisesem in cabina de proba, cu ani in urma. Ziua aia m-a bântuit multe luni după aceea. De câte ori mi-am îngăduit sa ma gândesc la ea am sfârșit masturbandu-mă de parca încă o aveam in fata ochilor îmbrăcată in porcăria aia din materiale suprapuse.
          Când a lasat in jos capacul cosciugului aproape ca i-am simțit triumful. Intr-o tăcere aproape solemna, a mai rămas câteva minute privind in gol. S-a întors brusc și a  pornit spre iesire.
          N-a fost nevoie sa fac decat un pas in lateral. Mi-am încrucișat mâinile peste piept și m-am proptit cu umărul in tocul ușii. Și-a ridicat privirea spre mine. Am văzut focurile de artificii izbucnind in ochii ei.
          -Bine ai revenit, Katherina. Te-am așteptat atât de mult, i-am mărturisit serios, încet, ca un secret pe care as fi vrut sa-l ducă cu ea in mormânt.
          Era un adevăr pe care nu-mi îngăduiam sa-l spun nimănui altcuiva. Am așteptat-o așa cum aștepți sa găsești o oaza in desert. In ultimele trei veri, in ultimele trei vacante de Ziua recunoștintei, de Crăciun sau de primăvara. La fiecare eveniment social important, organizat de familia ei și nu numai. Am tot așteptat sa-și facă apariția, dar nu s-a întâmplat niciodată. Și-am tot sperat, pana n-am mai avut la ce să sper.
          Acum iat-o in fata mea, mai frumoasa și mai bătăioasa decât a fost vreodată. Mult mai stăpâna pe ea, dar cu același licăr de groaza in ochi, pregătită pentru tot ce trebuia sa continue de unde a rămas in urma cu mai bine de trei ani, când a plecat si a pus pauza.
          -Sunt convinsă, a oftat ea lung. Putem totuși sa o lăsam pe mâine?
           M-am holbat la ea complet luat prin surprindere. Nici macar nu m-am obosit sa ascund asta. Era pentru prima oară când incearca sa ma expedieze așa, fatis, de parca eram o musca enervanta.
          -Sa o lăsam pe mâine? Ce te face sa crezi ca o sa-mi bat capul cu tine și mâine? Am intrebat eu arogant, privind-o de sus.
          Stiam amândoi ca aberam grav, dar ma bazam pe decenta ei sa nu atragă atenția asupra acestui lucru.
Ce nu știam însa era ca acea Katherina Ivanov din liceu pe care o cunosteam atât de al dracului de bine nu mai avea prea multe in comun cu femeia din fata mea. A pasit lent spre mine, aproape plictisita. Obosita. Și-a îndesat mâinile in buzunarele gecii, iar eu m-am trezit întrebându-ma de ce naiba purta o geaca pe caldura aia  sufocanta.
          -Ești aici, Hunter. Cred ca e un motiv suficient de bun ca sa pot sa presupun ca o sa fii și mâine. Am condus paisprezece ore și sunt foarte obosita. Mâine o sa aibă loc o inmormantare. Las-o balta, mai spuse clătinand din cap.
          S-a oprit la câțiva pași in fata mea. Am putut să mă uit în voie la ea, la felul în care chipul i se maturizare, cum devenise dintr-o adolescenta frumoasa o femeie superba. A făcut același lucru, analizându-mi trasaturile fara rusine.
          -N-o sa spune ca îmi pare rău pentru tatăl tău...
          Nici măcar n-am putut sa termin propozitia aia. A clătinat din nou din cap cu ochii închiși. Apoi i-a deschis brusc.
          -Nu îți pare. Nici mie, sincera sa fiu. Asta ma face un om rău, Hunter?
          -Sunt aproape sigur ca nu, dar nu sunt cea mai potrivită persoana care să-ti spună despre moralitate.
          A pasit pe lângă mine și in treacăt și-a atins umărul de al meu. Nu știu dacă s-a uitat inapoi, dar eu sigur nu am făcut-o. După câteva minute in care doar am stat și am privit in gol, m-am trezit ca ridic capacul cosciugului chiar dacă nici macar nu imi dadusem seama ca m-am apropiat de el.
          Dimitri Ivanov, întins la orizontala și mort. Cât de ironic. Am zâmbit arogant, de parca mortul chiar putea sa ma vada.
          -Nu-ti face griji, vechiul meu prieten. O sa am grija de ea, cu toate ca stim amandoi ca nu e pe maini bune cu mine. Mi se spune des ca sunt o influenta proasta. Totuși, iată ceva ce n-ai aflat niciodată în timpul vietii tale patetice: ar trebui sa ii mulțumești, pentru ca dacă nu ar fi fost fiica ta, erai mort de mulți ani.