Jocul cu focul #1 (Seria Destin)

25. Regrete uriass

          Katherina

          Am reușit sa ne ridicam din pat și sa facem dus, după ce am făcut sex încă o dată. Am spus ca nu-mi place? Retrag absolut fiecare cuvânt cu un regret uriaș. Mă întrebam dacă o sa mai fiu capabilă vreodată sa trăiesc fara el. Fara Hunter. Și facă sa fac sex cu Hunter. Sa mi-o trag cu Hunter. La naiba, iar deliram.
          Stateam in vârful patului și mâncam sendvișuri. A făcut chiar efortul de a isi lua niște haine de schimb din portbagajul mașinii, iar când l-am întrebat de ce are haine in mașina el a ranjit și a ridicat din umeri. Nu eram sigura ca vreau sa analizez ce poate sa însemne asta.
          -Ai o rezistența fantastica, îți dai seama de asta? M-a intrebat intr-o doară, iar eu m-am încruntat spre el.
          -Ce fel de rezistența?
          -La sex, Kath. Majoritatea femeilor ar fi fugit mâncând pământul in fata asaltului la care te-am supus. Ești plină de vânătăi, mușcături și sunt sigur ca nu e prea confortabil sa stai in fund, spuse el si deși parea ca-mi plânge de mila, ranjetul lui era lat și arogant, mulțumit de sine.
          -Nu știu dacă sa îți mulțumesc sau sa te pocnesc, l-am anunțat prefăcându-ma ca ma gândesc la asta cu adevărat.
          -Mereu am crezut ca ai înclinații sexuale cel puțin dubioase, sa știi. Acum îmi dau seama ca intuiția nu ma înșeală niciodată in ce te privește, mi-a făcut cu ochiul și si-a îndesat ultima bucata de sendviș in gura.
          -Înclinații sexuale cel puțin dubioase? Suna foarte încurajator, ce sa zic, am pufnit dându-mi ochii peste cap.
Nu ma simteam jignita de comentariile lui, dar trebuie sa recunosc ca ma intriga. N-aveam idee nici ce înseamnă înclinații sexuale obișnuite, cu atât mai puțin dubioase.
-Cum de ai ajuns la concluzia asta? Am intrebat din ce in ce mai consternata.
A inghitit și s-a aplecat sa îmi depună un sărut pe buze. Mirosul lui care îmi inunda nările ma facea sa ma înfior și valurile de fierbințeala incepeau din nou sa mi se răspândească in corp. Fir-ar sa fie, abia reușeam sa stau dreapta, cum era posibil sa ma excit din nou, atât de repede, aproape degeaba și numai auzindu-l vorbind. Poate ca avea dreptate, totuși.
-Nu e nimic rău in a avea înclinații sexuale neobișnuite, iubito. Mie unul îmi place la nebunie. Majoritatea femeilor vor sărutări și mângâieri blânde, atingeri delicate și mișcări line, mi-a explicat și a izbucnit în ras vazand felul in care mi s-a schimonosit fata. Vezi? Nici măcar la nivel de idee nu-ti suna bine, spuse continuând sa rada.
S-a intins si m-a tras in brațele lui puternice.
-Ce spune asta despre mine? Am întrebat bosumflată.
-Spune ca ești o femeie data naibi, perfecta pentru mine, făcută special sa ma înnebunească. Nu te gândi prea mult la lucrurile astea, bine? E suficient sa știi ca mi se pare ca ești cea mai senzuala, excitanta, fierbinte și nesatula femeie pe care mi-a fost dat sa o am vreodată.
L-am plesnit, deloc in joaca. Nesătulă?! Asta mai lipsea.
-Când erai in ultimul an de liceu mi-ai spus ca sunt frigidă, casta și patetica, i-am amintit intr-o doară și m-am întins sa-i prind lobul urechii intre dinti.
-Nimic din ce am spus de la vestiar incoace nu trebuie luat de bun, Kath. N-as putea niciodată sa cred despre tine ca ești frigidă, casta și patetica. Ești un vulcan de senzații și trăiri, a murmurat sărutandu-ma pe gât.
Era suficient ca instictul sa preia comanda.
M-am rascucit in brațele lui și l-am incalecat. S-a uitat la mine încruntat, apoi șocat după care a ras in hohote cu capul dat pe spate.
-Ti-am mai spus vreodată ca o sa ma bagi in probleme?
M-am aplecat spre el ranjind, trăgându-l mai aproape, atât de aproape încât sa nu mai găsească niciodată calea de a pleca de lângă mine. Se pare ca pana la urma intrasem pe strada cu un singur sens. Și îmi dadeam seama ca e singurul loc din lume in care era menit sa fiu.

Schimbarea de peisaj nu era deloc binevenita. Tot ce voiam era se termine repede sarada aia și sa fug mâncând pământul. De o ora stateam, alături de avocați și de cel desemnat de tata sa citească testamentul, in sala de ședințe a companiei ce a fost cândva a tatei. Am aflat ca ii rămânea in proporție de 100% mamei. La fel și casele, terenurile și cabanele din Europa.
Totuși, atât eu cât și Irina am primit acces complet la fondurile noastre fiduciare, fara nici o opreliste, plus diverse acțiuni la diverse companii care generează anual profit de câteva milioane de dolari. Sumele despre care se discuta erau astronomice și durerea de cap care ma sacaia de când ajunsesem aici se acutiza cu viteza luminii.
-Dorește cineva sa conteste testamentul decedatului? Intreaba avocatul privind răbdător la fiecare in parte.
Nimeni nu a spus nimic. Știamca Irina avea aceeași părere ca și mine, nu voia nimic cu toate ca i se bagă pe gât. O simteam ezitand lângă mine. Mi-am intors brusc capul spre ea. I-am șoptit numele circumspecta. S-a uitat cu coada ochiului la mine, apoi și-a îndreptat atenția spre avocat.
-Exista vreo clauza in testament care sa amenințe partea mea de moștenire dacă divortez?
M-am crispat și am auzit suieratul mut al mamei. Sa divorțeze?!
-Nu, Irina. Tatăl tău nu a specificat nimic de genul asta, îi răspunse avocatul prompt și fara sa-i arunce vreo privire iscoditoare.
-Măcar atâta lucru bun a făcut, nenorocitul, a soptit in barba, dar am auzit-o cât se poate de clar.
După ce toate procedurile s-au terminat, toate trei am semnat documentele, apoi am părăsit sala de ședințe. Ai spune ca ar fi trebuit sa ma simt usurata ca s-a terminat, nu? Nimic mai fals de atât. Abia acum începea cu adevărat circul. Presa impanzise zona de la prima ora a dimineții și ne asteapta pentru declarații. Știam ca mama o sa spună ceva care o sa ma scoată din minți, iar sora mea o sa sustina minciuna, ca de fiecare data.
-Ce a fost cu întrebarea aia, Irina? Vru mama sa știe imediat ce am urcat in lift, rămânând pentru prima data singure in acea zi.
-Ce crezi ca a fost cu întrebarea aia, mama? Îi răspunse sora mea tăios și apăsat.
-E nepoliticos sa răspunzi la o întrebare cu o alta. Cred ca te-am crescut mai bine de atât, am auzit-o pe mama comentand sec.
-Oh, am avut parte de o creștere minunata, nu-i așa, Kath?
M-am uiat spre ea și pentru prima oară am văzut viața in lucirile violente din ochii ei. Se pare ca nu eu eram cea care avea sa explodeze in ziua aceea.
-Minunata, am susținut și eu cu cel mai ironic și zeflemitor ton de care eram capabilă.
-Sunteți nerecunoscatoare pentru tot ce am făcut pentru voi, ne-a atenționat mama cu veșnica ei calamitate care ma scotea din minți.
-Sa fim recunoscatoare ca ai stat cu un bărbat care te-a abuzat toată viața și ne-ai învățat sa plecam capul in fata oricui vrea sa para mai puternic decât noi? Intreba Irina cu o sprânceană ridicată.
-Sau, am intervenit imediat, sa fim recunoscatoare ca am fost trecute prin lupa de fiecare data când am mâncat, vorbit sau respirat?
-Poate pentru ca nu a fost nici o seara in casa aia in care sa nu stam cu frica in sân. Ce spui, Kath?
-Da, da, cu siguranța pentru asta trebuie sa fim recunoscatoare. Și pentru faptul ca tata și-a lăsat prietenul sa încerce sa ma violeze, apoi m-a bătut pana am leșinat pentru ca am ripostat. Chiar ar trebui sa fiu recunoscatoare pentru asta, nu-i așa, mama?
În momentele urmatoare s-au intamplat mai multe lucruri simultan. Irina a icnit cu ochii cascati de uimire, ușile liftului s-au deschis și l-am văzut pe Hunter cu coada ochiului exact când mama s-a repezit la mine și m-a prins cu mâinile de umeri. Parea înnebunită, scoasă din minți, așa cum n-am mai văzut-o pana atunci.
-Niciodată sa nu mai spui așa ceva cu voce tare! Suiera printre dinti privindu-ma cu ochii ieșiți din orbite.
I-am împins mâinile de pe mine și am facut un pas amenintator spre ea.
-De ce? E o minciuna? Nu s-a întâmplat asta, in casa ta și sub ochii tai? In timpul educației pe care ne-ai dat-o și pentru care trebuie sa fim recunoscatoare? Am scuipat cuvintele, ca pe ultima picătura de venin din inima mea.
-Kath!
Asta era bătălia mea, pe care trebuia sa o port singura. I-am făcut semn lui Hunter să nu se bage.
-Irina avea un examen important a doua zi, știu de ce a dispărut după cina. Tata a știu de ce pleacă. Dar tu? De ce ai dispărut din sufragerie și m-ai lăsat singura cu nenorocitul ăla? M-ai văzut cu hainele rupte, cu buza sparta și ce ai făcut? L-ai lăsat pe monstrul căruia ii spuneai sot sa ma târască de par in biroul lui și sa ma bată pana la leșin.
Am auzit-o pe Irina spunand ceva, nu am înteles ce anume. Am auzit blițurile și țipetele înnebunite ale ziariștilor. Am auzit tot ce s-a întâmplat, dar nu putamsa ma concentrez decât la privirea inmarmurita a mamei, la paloarea fetei sale, la imperfecțiunile pe care abia acum le zăream prin masca ei de perfectiune.
-Ai știu ce urma sa se întâmple? Am întrebat cu inima strânsă ghem de frica răspunsului.
Nu a reacționat pe moment și eram hotărâtă sa intreb din nou. A închis ochii și a scuturat din cap, in semn de negare. Când i-a deschis, lacrimile ii jucau in colțul ochilor. Asta era ceva nou. Niciodată n-am văzut-o pe mama plângând, indiferent la ce a fost supusa.
-Bineînțeles ca nu am știut. Chiar crezi ca as lasă pe cineva sa îți facă rău? M-a intrebat aproape in șoaptă, analizând-mi chipul.
Am zâmbit ironic, mai mult pentru mine decât pentru ea.
-Ai lăsat pe cineva sa-mi facă rău. Pot sa-ti spun și din ce motiv, acela ca trebuia sa păstrezi familia întreaga pentru marele si ilustrul tau sot. Pot sa-ti spun și cu ce scop, acela de a avea toți banii din lume. Pot sa-ti spun și cu ce pret, dar asta nu cred ca meriți sa afli.
Prețul am fost noi, eu și Irina, și copilăria noastră distrusă, sechelele pe care amandoua le avem, frica și neasumarea cu care ne luptam in fiecare zi.
Irina a venit lângă mine și m-a tras in brațele ei. Era rigida și incordata ca o statuie din piatra.
-Nu am știut. Jur ca nu am stiut nimic. Îmi pare rău, Kath. Trebuia sa te iau și sa fugim. Îmi pare foarte rău, a soptit cu vocea gatuita la urechea mea.
-Sa nu-ti para, i-am spus zâmbind spre bărbatul superb care ma privea din ușile liftului.
Lucrurile au explodat când am ieșit din lift. Știam ca presa o sa preia absolut tot ce s-a întâmplat, chiar dacă nu au auzit mare lucru. Am plecat cu Hunter de mâna, trăgând-o pe Irina după mine. Am ignorat toate întrebările și presupunerile, m-am urcat in mașina și am condus cu viteza luminii spre casa Ellei.
Irina a plâns tot drumul și după ce am ajuns. Cu greu am reușit sa o liniștesc. Mi-a povestit despre căsnicia ei eșuată, despre cum nu poate sa-l suporte pe Alex, despre faptul ca i-a fost frica sa-l înfrunte și sa-i ceara divorțul. Iar eu am ascultat-o și am asigurat-o ca are toată susținerea mea sa-i dea papucii ingratului in timp ce Hunter făcea limonada și sendvișuri. Aveam impresia ca am trăit numai cu sendvișuri in ultimele zile, dar făcute de el erau un adevărat festin.
-Te simți mai bine? Am intrebat-o stand amandoua pe canapeaua Ellei, sub atenta supraveghere a lui Hunter.
A incuviintat scurt dand din cap.
-O sa ma simt și mai bine când o sa ii trântesc lui Alex actele de divorț pe masa. Când plec de aici o sa ma opresc la primul avocat și o sa incep procedura, imi spuse cu o siguranța ieșită din comun. Tu ești bine?
M-am gândit pentru o secunda la asta. Eram liniștita, împăcată cu mine, mulțumită de viața mea pentru prima oară de când ma am. Lucrurile cu Hunter pareau sa meargă perfect cu toate ca ultimele trei zile fusesera un carusel emoțional dat naibi. Singura piatra ce-mi mai apasă pe inima erau prietenii nostrii care nu mai dadusera nici un semn.
-Una peste alta, lucrurile s-au aranjat bine. Trebuie sa rezolvam niște probleme cu câteva persoane și cu siguranța trebuie sa îmi cumpar o casa, căci nu pot rămâne la Ella pe vecie, am spus ridicând din umeri.
-Poate nu e nevoie sa te grabesti, momentan, interveni Hunter apropiindu-se fara sa ma scape din ochi.
-Ce vrei sa spui?
-Ce-ar fi sa te muți cu mine pana in toamna? Dacă lucrurile sunt in regula putem rămâne acolo, iar dacă nu atunci ne putem caută o alta casa. Împreuna, a tinut neaparat să specifice.