Jocul cu focul #1 (Seria Destin)

23. Inevitabilul dezastru natural

          Katherina

          Faptul ca spunem lucrurilor pe nume, cu voce tare și cu public, îmi făcea mintea s-o ia pe arătura. Nu pot sa zic ca nu ma interesa ce părere aveau prietenii noștri despre toate lucrurile pe care le aflau și nu eram neaparat pregătită sa le spun toate dedesubturile poveștii, dar ce ma interesa cu adevărat era ce avea Hunter de spus. Nu discutasem niciodată cu adevărat despre cum a fost pentru el toată nebunia în care ne-am scăldat ani de zile și nu eram prea sigura ca am procedat corect discutand in fata lor pentru prima data.
          Simteam nevoia să bat in retragere, dar era prea târziu sa pot sa ma eschivez. Îmi mușcăm buza in timp ce Hunter a luat cuvântul, încercând sa explice in cuvinte simple ceva extrem de complicat.
           -Nu a fost doar asta, Cameron. Nu a fost numai atât, chiar dacă da, in tot timpul asta lucrurile au fost cum nu se poate mai încurcate, isi trecu nervos mâna liberă prin par și mi-am dat seama ca era foarte aproape sa izbucnească. Eu am vrut tot, iar când Kath nu a fost pregătită sa-mi ofere asta, m-am mulțumit cu orice. Așa am ajuns in situația in care eu o supun la lucruri nu prea drăguțe, iar ea se agată de durere. Nu pot sa zic ca nu mi-a făcut plăcere in unele momente, recunoscu deloc rusinat, dar a fost al naibi de greu in altele.
          După câteva secunde de tacere apăsătoare in care nimeni nu a spus nimic, Ella a suspinat și s-a aplecat spre mine.
          -Nu înțeleg, Kath. De fiecare data când te-a umilit, când te-a făcut sa plângi, când s-a jucat cu tine...tu voiai lucrurile alea? Tu ai cerut așa ceva?
          Am incuviintat dand din cap și am închis ochii, strângându-i cu putere și dorindu-mi ca toți ceilalți sa dispară, sa rămânem doar eu și Hunter.
          -Nu știi tot, Ella. Nu te grabi sa tragi concluziile greșite, bine? A atenționat-o Hunter strângându-ma încet de mâna. Kath a înțeles, cu foarte mult timp înaintea mea, ca singura modalitate de a fi împreuna este asta, oricât de bolnava ar fi fost. Dacă am fi fost împreuna așa cum as fi vrut eu, ne-am fi pierdut de mult, pentru ca obstacolul dintre noi era prea mare, chiar periculos. Dacă o sa înțelegeți asta, atunci o sa va dați seama ca defapt jocul asta ne-a salvat pe amândoi.
          -Jocul asta v-a salvat pe amândoi? Hunter, nu-mi dau seama dacă ești nebun sau doar prost. Ne-ati mințit pe toți, ne-ati făcut sa ne uram atâția ani unii pe alții. Știi cum a fost pentru fratii tai sa se apropie de persoana pe care ei credeau ca o urăști de moarte? Știi cum a fost pentru mine ultimul an, când am vrut sa ii spun de nenumărate ori despre voi, dar nu am putut de frica sa nu se supere pe mine? Ella a clătinat din cap și a strâns marginea blatului pana i s-au albit degetele. Nu îmi dau seama dacă tu ești masochistă, spuse uitându-se cruciș la mine, sau dacă tu ești idiot, continua cu ochii la Hunter. Sunteți bolnavi amândoi!
          -Oh, serios? Eu sunt idiot, ea e masochistă, amândoi suntem niște ticăloși mincinoși și nenorociți? Pufni Hunter, iar eu simteam furia din vocea lui, pentru ca am avut de-a face de atâtea ori cu ea, încât as recunoaște-o in orice condiții. Prea bine, suntem oricum vrei s-o spui. Ai impresia ca tu ești mai buna? Mai întreaga și mai funcțională? Ai stat cu idiotul de Liam ani la rândul, deși nu simțeai nimic pentru el, îți e frica sa ceri ce vrei de la viața, urmezi o școala pe care ti-a băgat-o tăticul pe gât doar ca sa nu iei o decizie proprie și ai impresia ca dacă dai cu pumnul in masa nimeni n-o sa-și dea seama cât de frica îți e de viața.
          Expresia Ellei s-a innegurat. Il strângeam pe Hunter de mâna ca sa îl opresc, dar dezastrul natural se producea in fata ochilor mei și știam ca n-am nici o șansa sa îl opresc.
          -Haide sa ne uitam la Cameron, ce zici? O bomba cu ceas care ticăie in permanenta, amenințând sa distrugă tot ce e in jur, dar care reuseste sa producă doar explozii mici. N-are curaj sa lase furia sa iasa la suprafața pentru ca ii e frica de cine e el cu adevărat. Jax face pe prostul, pe nepăsătorul, dar e foarte ușor sa-ti dai seama ca suferă ca un câine. După cine? N-am idee. Știu doar ca atitudinea lui incearca sa mascheze punctul sensibil din armura. Nu e treaba mea sa iscodesc secretele celorlalți, chiar dacă e vorba despre prietenii mei, dar nu sunt nici orb, nici prost, chiar dacă adesea ma prefac ca nu văd și nu aud. Așa ca, Ella, spune-mi in continuare cât de bolnavi și imorali suntem eu și Kath in timp ce nimeni nu a avut curaj sa facă ce am făcut noi.
          -Ce anume ati făcut voi, Hunter? Inafara de faptul ca ne-ati prostit pe toți? Intreba Jax privind abătut spre prietenul sau.
          -Am făcut o alegere pentru viitor. Știam ca nu avem nici o șansa atunci așa ca, gratie minții geniale a lui Kath, am reușit sa rămânem împreuna fara sa fim împreuna.
           -Urandu-va de moarte si făcându-ne pe toți sa luam parte la jocul asta, se grăbi Ella sa adauge.
           -Intre dragoste și ura e o linie foarte subțire, niciodată prea clara, îi spuse Hunter făcându-mi stomacul sa se strângă. Știu, știm amândoi cât de ciudata pare situația asta.
           Ella sari in picioare. S-a dat un pas inapoi, uitându-se in ochii mei rănită și dezamagita.
           -Nu pot sa continui discutia asta. Rămâi aici oricât vrei, fara nici o problema. Ești in continuare prietena mea cea mai buna, chiar dacă nu prea te recunosc in momentul asta, imi spuse biciuind in carne vie. Eu o sa stau la Emily o perioada, pentru ca nu pot sa fiu in preajma voastră chiar acum. Îmi pare rău ca nu ai avut încrede in mine cât sa-mi spui adevarul.
          S-a întors și s-a îndepărtat, iar lacrimile care amenințau de mult sa se reverse au făcut-o intr-un final. Am rezistat impulsului de a fugi după ea numai prinzându-ma cu amandoua mâinile de brațul lui Hunter. Durea ca naiba, al dracului de tare. Nu puteam sa o condamn ca nu voia sa aibă de-a face cu mine, probabil as fi reacționat la fel in locul ei, dar cum sa ii explic ca durerea provocată de Hunter a fost singurul lucru care m-a ținut vie și întreaga in toți anii ăștia fara sa par mai nebuna decât paream deja?
           -Și eu stau in casa aia! Striga Hunter după ea chiar când ajunsese la usa din fata.
           -Nu cred ca o sa te văd prea des pe acolo, atâta timp cât ea e aici, pufni Ella trantind usa in urma ei.
           Liniștea s-a lasat peste cei rămași in bucătărie, apăsătoare și sufocanta, sparta numai de suspinele ce mi se ridicau încet din piept. Hunter mi-a cuprins talia cu un brat și m-a tras spre el. Mi-am lipit fruntea de pieptul lui și am lasat parul sa-mi acopere fata in timp ce plângeam cu sughițuri.
           -Va dați seama, amândoi, ca Emily și Zack or sa facă o cădere nervoasa când or sa audă? In special Emily, care oricum e foarte ofticata pe tine, Hunter, spuse dintr-odată Jax, facandu-ma sa ma incordez din cap pana in picioare.
          La naiba!
          Avea perfecta dreptate. Emily probabil avea să dea foc orașului când o sa audă.
          -Emily și Zack or sa înțeleagă situația, la fel ca toată lumea, in cele din urma. Nu am vrut sa rănim pe nimeni, Jax, spuse Hunter pe post de scuza.
          Inima ii bătea puțin mai tare.
           -Pe nimeni, inafara de voi insiva, vrei sa spui, l-a corectat Jax cu promptitudine. Uite, omule, pot sa înțeleg pana intr-un punct, bine? Ai văzut-o, te-ai îndrăgostit de ea, nu te-a vrut. Bine! De ce ai luat parte la jocul asta bolnav, fara supărare Kath, pe care l-a pus in scena? Ești sigur ca a fost ideea ei și  nu a ta?
          -A fost ideea mea, am intervenit imediat, îndreptându-mi spatele și privindu-l drept in fata printre lacrimi. Nu a știut nimic, pana nu am gândit toate detaliile și nu am fost convinsă ca e singura soluție. Când l-am cunoscut pe Hunter, eram sigura ca toată viața o sa fiu inchisa intr-o colivie de aur. M-a învățat ca pot sa sparg lacătul și sa-mi întind aripile. Am gândit o întreaga scenografie ca sa pot rămâne conectata cu el atât cât sa simt ca e alaturi de mine, dar fara sa ma poata iubi așa cum ar fi vrut, am ridicat din umeri, dorindu-mi din tot sufletul ca ei sa înțeleagă.
          -Kath, îți dai seama cât de al naibi de dubios suna asta? Uite, îmi pare rău, chiar îmi pare rău pentru tot ce ti-am făcut in liceu, mai ales acum când știu lucruri pe care atunci nu le știam. Nu ati procedat corect, nici cu voi, nici cu cei din jurul vostru. Cred ca o sa păstrez și eu distanta o perioada.
          S-a ridicat și el și s-a îndepărtat fara sa priveasca peste umar. Simteam, cu fiecare secunda care trecea, ca oricât o sa incercam sa explicam situația doar pe jumătate, lucrurile or sa se afunde din ce in ce mai mult. Ma uitam disperata la Cameron care ne privea și pe mine și pe Hunter cu o curiozitate nedisimulată. Trebuia sa-mi încerc norocul măcar cu el. Dacă funcționa cu el, avea sa funcționeze și cu ceilalți.
          Știam foarte bine ca deși monstrul era îngropat, fantoma lui încă bătea cu putere in ușile dulapului in care era încuiată. Singurul mod in care puteam sa ma exorcizez de demonii ce ma bântuiau era sa-i înfrunt.
          -Pot sa am încredere in tine ca nu o sa spui nimănui nimic din ce o sa îți spun? O sa o fac eu la un momendat, când va fi momentul, m-am auzit spunand ca in transă, cu o disperare vecina cu nebunia in voce.
          -Kath, nu trebuie sa faci asta, m-a asigurat Hunter strângându-ma mai tare in brațe.
           L-am ignorat și am continuat sa îl pironesc cu privirea pe Cameron care parea sa cântărească opțiunile pe care le avea. Intr-un final a încuviințat dand din cap. Am lasat aerul sa-mi iasa din plămâni, chiar dacă nici măcar nu realizasem ca îmi tineam respirația.
           -Tata era un monstru, Cameron. Unul adevărat, chiar dacă era îmbrăcat in costume scumpe, am început să îi explic, simțindu-ma deodată paralizata și înghețată, exact așa cum o faceam pe vremuri in fata lui. De când ma știu a fost agresiv. A bătut-o pe mama de nenumărate ori și apoi pe mine și pe sora mea, când am fost suficient de mari încât sa fie sigur ca putem ascunde urmele. Hunter a aflat când a intrat peste mine, in timp ce ma schimbam in vestiar. Aia a fost cea mai crunta bătaie pe care am incasat-o, pentru ca nu am stat ca o păpușa gonflabila in fata prietenului sau afacerist care voia sa violeze o fata de cincisprezece ani. Am ripostat când a început sa ma pipăie și m-a bătut pana n-am mai putut sa ma mișc.
          Cameron s-a încruntat inmarmurit și s-a incordat in același timp in care i-am auzit dintii lui Hunter scrâșnind cu atâta putere încât nu-mi dau seama cum de nu s-au rupt. Trebuia sa continui, odată ce începusem, așa ca le-am ignorat reacțiile pasiv-agresive și am continuat sa turui.
          -In momentul ăla eu și Hunter ne dădeam târcoale deja de câteva săptămâni și simțeam, in adâncul sufletului, ca el e tot ce-mi putea oferi viața mai bun. Nu se punea problema ca fiica lui Dimitri Ivanov sa aibă un iubit la cincisprezece ani, cu atât mai mult un puști de bani gata, fotbalist, afemeiat, care bea alcoolul ca pe apa și fumează marijuana cu pasiune, ca sa nu mai spun ca făcea sex cu orice ființa vie care-i iesea in cale.
          -Kath! Exagerezi, mormai Hunter dar din nou, l-am ignorat.
           -Așa ca nu mi-a rămas decât sa găsesc o cale de mijloc, astfel încât nimeni sa nu-și dea seama de problemele mele emoționale și nici Hunter sa nu se îndepărteze mai mult de un brat. Ce era sa fac, Cameron? Dacă renunțam la el aveam impresia ca pierd singurul lucru pentru care merita să lupt și as fi sfârșit cu venele tăiate intr-o cada sau atârnată de lustra din dormitor. Știu ca așa e, chiar dacă îmi e rușine sa o recunosc.
          M-am oprit, lacrimile s-au oprit in mod subit. Îl priveam cu ochii mari, încercând sa ii transmit tot ce am simțit, atunci și acum, și am intins mâna stânga spre el, arătându-i tatualeje de pe degete.
           -Hunter m-a salvat de mine, Cameron. M-a păstrat in viața și nevătămată pana m-am făcut bine. Niciodată nu o sa pot fi mai recunoscatoare unui om decât ii sunt lui, pentru tot ce a făcut pentru mine.
            Tacere. Durerea care îmi strapungea pieptul era nimic in comparație cu revelația care ma făcea sa vibrez. Reușisem. Chiar... reușisem. Împreuna.
           -Îmi pare rău pentru tot ce ai trăit, Kath, spuse Cameron aproape solemn. In continuare nu mi se pare corect ca ne-ati implicat pe toți in jocul vostru, dar înțeleg și nu mai pari atât de nebuna, când știu toate detaliile. De ce nu i-ai spus Ellei toate astea, mai devreme? E prietena ta, vru sa știe, pe buna dreptate.
           Am incuviintat, dand din cap.
          -Îmi dau seama ca numai jumătate din informații pot sa facă mai mult rău decât bine. Nu voiam sa îți spun nici tie, dar am vrut sa ma asigur ca, atunci când toate secretele murdare ies la iveală, acțiunile mele par mai puțin nebunești. O sa ii spun Ellei, și lui Jax, lui Zack și lui Emily. Doar ca înainte de asta, trebuie sa îmi rezolv problemele cu mama și cu sora mea, i-am explicat trăgând cu putere aer in piept.
          Mult timp nimeni nu spuse nimic. M-am ridicat brusc, pentru ca aveam mare nevoie de un dus. Am iesit din bucătărie ca cineva să ma oprească. M-am oprit la baza scărilor, când vocea lui Cameron a ajuns la mine.
          -Mereu am știut ca e ceva intre voi.
          -Stiu. Mereu mi-a fost frica de intuiția ta și am fost aproape sigur de câteva ori ca ti-ai dat seama ce se întâmpla.
           -Privind in urma, ma mir ca nu am făcut-o. E la mintea cocosului, sincer sa fiu. Felul in care o urmăreai cu o perseverenta colosala, felul in care ea accepta orice faci și orice spui fara sa ridice ochii din pământ, de parca se bucura de fiecare lovitura. Ma simt patetic acum ca nu mi-am dat seama.
           Rasul lui Hunter s-a ridicat impunător, spărgând liniștea din jur. Zâmbeam incontrolabil.
          -Îmi pare rău pentru ce am spus mai devreme. Ella m-a  enervat și am vrut sa o rănesc pe ea, nu pe voi, recunoscu eu, cu aceeași asumare in glas cu care făcea orice il punea viata sa facă.
           -Sa nu-ti para. Adevarul e ca Ella poate face pe oricine sa turbeze de furie și știm amândoi ca ai avut perfecta dreptate. Chiar sunt o bomba cu ceas care se teme de momentul in care o sa explodeze, recunoscu și Cameron oftând.
           -Știu, dar nu ar fi trebuit sa spun asta de fata cu ceilalți, insista Hunter și parca ii vedeam încrâncenarea de pe fata.
           -Toți avem monștrii in dulap, omule. Unii au tati de rahat și abuziv, alții au jocuri bolnave. Sunt și cei ca Jax, care ascund de ei însuși adevarata lor natura și, din păcate, cei ca mine, care sunt chiar ei monștrii din dulapul altcuiva.
           In vârful picioarelor și cu stomacul făcut ghem, m-am grabit să ajung in camera Ellei. Cameron era monstrul din dulapul cuiva? Nu parea posibil. Era atât de bun, calm și lucid. Ce ar fi putut face el atât de rău încât sa devină coșmarul altcuiva?
           Dar aveam lucruri mult mai grave la care sa ma gândesc, cum ar fi ca ziua urmatoare  avea loc citirea testamentului și, odată cu asta, explozia pe care planuiam sa o declanșez cu mâna mea.