Jocul cu focul #1 (Seria Destin)

18. Paralizie emotionala

Hunter

Trecuse aproape o săptămâna de când nu o mai văzusem și nu mai auzisem nimic de ea și ma simteam de parca as fi fost bolnav. Oare existau medicamente care sa vindece așa ceva? Mi-am trecut nervos mâinile prin par. Nu mai știam ce sa fac. Luptele nu ma ajutau, sa trag de fiare nu ma ajuta, sa ma îmbăt nu ma ajuta, sa înot nu ma ajuta și, la naiba, nici sa fac sex nu ma ajuta pentru ca nu era cu persoana pe care o voiam cu disperare de o vesnicie. Simteam ca-mi pierd mințile, fir-ar sa fie!
-Te învârti ca un leu in cușca, m-a anunțat Jax, de parca eu nu știam naibi.
I-am aruncat o privire crucișă. M-a ignorat cu desăvârșire întinzându-și mai bine picioarele pe șezlong. Soarele îmi irita ochii chiar și prin ochelarii de soare. Fusesem atât de mult timp beat pana aproape de coma, încât nu mai văzusem lumina zilei de ceva ce parea a fi o vesnicie.
-Mulțumesc pentru informație. Ești cu adevărat perspicace, amice, am mormait iritat, continuând sa ma mișc de-a lungul marginii piscinei.
-Îmi fac datoria, bine? Nu e nevoie sa fi nesimțit, a murmurat în doi peri cu ochii in telefon.
Eram la numai un pas de a-i arunca telefonul in partea cealaltă a orașului. De când ajunsese nu isi scosese nasul din ecran. Începea sa ma irite cu adevărat, căci indiferent cât era de idiot in general, niciodată nu era atât de distant.
-Cameron, poți sa-mi amintești, din nou, de ce suntem prieteni cu idiotul asta? Am întrebat rasucindu-ma pe calcaie, cu fata spre piscina.
Cameron a surâs și a venit înot pana la margine, apoi a sarit din apa și și-a scuturat parul. A agățat din mers un prosop uscat de pe un șezlong și a venit agale spre noi.
-Nu știu de ce ești tu prieten cu Jax, dar știu de ce sunt eu prieten cu el, imi spuse ridicând din umeri.
-Luminează-ma, i-am cerut urmărindu-l cu privirea în timp ce se așeza pe marginea unui șezlong.
-Pentru ca Jax, indiferent cât de idiot și nenorocit ar fi, niciodată nu ar chinui o persoana nevinovata, mârâi și privirea i se înăspri intr-atât încât am avut impresia pentru o fracțiune de secunda ca o sa sara la gâtul meu imediat.
Așa era de când asistase la mica cădere nervoasa a Katherinei din fata clubului de lupte. Nu numai el, ci toți, inclusiv iubita fratelui meu care, fir-ar a naibi, n-avea nici o legătura cu mine! Pana și propria mea mama ma expediase in ultimele zile când vorbeam la telefon și deși nu spusese nimic concret, aveam o bănuiala ca cineva-Emily- vorbise mai mult decât era necesar. Mi-am trecut frustrat mâinile peste fata.
-Cât o sa o mai țineți așa? Am întrebat mutandu-mi privirea de la unul la altul.
-Cât? Ce zici, Jax? Oare când o sa se termine exilul lui Hunter? Hohoti Cameron ironic, cu o sprânceană ridicată.
-Nu știu, sa ne gândim puțin, propuse Jax. Cât timp a chinuit-o pe Kath? Hmmm. Sa tot fie șapte ani, nu-i așa?
-Deci, Hunter, ti-ai primit răspunsul? Mai ai doar șase ani, unsprezece luni și trei săptămâni. O nimica toată! Imi surâse batjocoritor.
Simteam cum fiecare terminație nervoasa din corpul meu prindea viața.
Trebuie sa recunosc, furia era o binecuvântare pe care o asteptam ca pe pâinea calda după paralizia emoțională prin care trecusem in ultima săptămâna. De când Katherina s-a urcat in mașina și a dispărut în noapte alaturi de Emily, Zack și iubita lui, m-am simțit atât de pustiit încât am sters orice urma a existentei unui suflet in corpul meu. Am scrasnit din dinti, simțind cum rezistența mea trosnește și se destramă.
-Va răzbunați pe mine pentru ceva ce nu are legătura cu voi? Sunteți prietenii mei sau ai ei? I-am provocat ridicând bărbia în semn de sfidare.
-Chiar ai întrebat așa ceva, Hunter? Crezi ca facem asta ca sa o răzbunăm pe Kath? Pufni Jax consternat, lăsând chiar și afurisitul de telefon deoparte.
-Atunci ce încercați sa faceți? Am vrut să știu exasperat, aruncându-mi mâinile in laturi.
Jax și Cameron au schimbat o privire circumspecta.
-Incercam sa te salvam de tine, Hunter. Chiar nu vezi ce îți faci? Mă intreba Cameron ofticat, clatinand din cap cu neîncredere.
M-am uitat la ei, pe rând, inclusiv la Emily care parea mult mai interesată de discuție decât de cartea pe care o tinea deschisă pe genunchi. Neîncredere, neînțelegere și confuzie, asta simteam și cu siguranța asta se citea și in ochii mei. Era un sentiment de tot rahatul cu care nu eram obișnuit să mă confrunt și care ma storcea de vlagă. Parca era mai ușor de îndurat paralizia emoțională decât rahatul asta patetic.
-Încercați sa ma salvați de mine, am repetat circumspect. Vi se pare ca arat a sinucigaș sau ceva? Am întrebat apoi, nefiind sigur de felul in care ma vedeau ei.
Poate ca totuși problema ținea doar de perspectiva.
-Hunter, a mârâit Cameron trecându-și nervos mâinile peste fata și sărind in picioare.
-Ce? Hunter, ce?! Am tipat scos din minți. Va purtați de parca am ucis bebeluși și i-am mâncat la micul dejun. Ce naiba?!
Am sarit și m-am răsucit atunci când durerea mi-a încins spatele. Pregătit sa atac pe oricine era în spatele meu, m-am oprit in ultima clipa. Emily ma sfredelea cu o privire atât de crunta, încât m-am strâmbat la ea involuntar. Fir-as al naibi, asta mai lipsea! M-am tras un pas inapoi și mi-am strâns pumnii pe lângă corp. Nu o sa îi întorc favoarea, dar nici sa o las sa ma transforme in sac de box.
-Dacă mai faci asta o singura data...
Nu am apucat sa termin de vorbit ca m-a lovit din nou cu cotorul cărții, in mâna de data asta. Am sarit inapoi, șocat și furios.
-Emily, potolește-te naibi! Am marait printre dintii încleștați.
-Ca dacă nu, ce? Ce-o sa faci? Ce poți tu sa-mi faci mie, Hunter? M-a întrebat pufnind în bătaie de joc.
Nu pot să zic ca nu prevăzusem asta. Izbucnirea ei era cel puțin inevitabila. A fost o oala sub presiune in ultima săptămâna și as minți dacă as spune ca nu ma asteptam sa explodeze mai devreme sau mai târziu. In orice caz, deși eram conștient ca o sa se întâmple, era surprinzător ca alesese să o facă intr-un mod atat de agresiv.
-Ești sora mea, Em. Nu e vorba de ce pot să fac...
-Nu. Chiar nu e. E vorba despre ceea ce nu poți face, Hunter. Numai despre asta a fost vorba mereu!
Privirea furioasa și dezamăgită a Katherinei mi-a aparut brusc in mine si m-a făcut sa vreau, din tot sufletul, sa sparg ceva. În clipa aia, Emily se uita la mine exact la fel.
-Stii, Emily, nici macar nu vreau să știu ce înseamnă asta. Am suficiente rahaturi cu care sunt nevoit să îmi bat capul în clipa asta.
Cameron și Jax m-au flancat din ambele părți, gata sa intervină. Chiar aveau impresia ca o sa o atac pe sora mea? Doamne Sfinte!
-Kath e prietena mea, Hunter, a izbucnit Emily brusc. Nu vreau ca ea, sau defapt oricine altcineva, să sufere pentru ca tu ești un laș neasumat!
-Eu sunt neasumat? Am întrebat de-a dreptul socat. Habar n-ai despre ce vorbesti, surioara. Dacă as fi in locul tau, mi-as tine gura!
Era un avertisment și o promisiune. Nu i-aș fi făcut niciodată rau, dar aveam multe mijloace prin care puteam face viața cuiva foarte dificila. Știa și ea asta.
James a pufnit de parca toată discutia ar fi fost doar o gluma. Sora mea parea brusc foarte obosita și mult mai matura decât era defapt. In realitate Emily era doar un copil. Simteam cu fiecare respiratie ca urmează ceva ce nu o sa îmi placa absolut deloc. Felul in care si-a trecut o mâna peste frunte nu a făcut decât sa îmi confirme ca ajunsese la capătul puterilor.
-Uite ce e, Hunter. Ești fratele meu și te iubesc, dar ești un ticălos. Dacă nu o fac eu acum o sa o facă altcineva la un momendat. O sa ma asculți. N-ai decât sa faci ce vrei cu ce îți spun, dar in clipa asta o sa taci și o sa ma asculti!
Se uita la mine cu o intensitate care ma incomoda. Emily nu era niciodată cu adevărat serioasa, iar schimbarea ei de atitudine m-a pus la încercare.
-Știu cum te simți, îmi spuse ea. Chiar știu, Hunter. Deși eram mai mica, m-am simțit exact la fel când tata a plecat. Părăsită, singura și nedorita. Pentru mine a fost mai ușor, caci îl aveam pe Zack. Asta se întâmpla în primul an de liceu. Îmi dau seama ca ce e intre tine și Kath e mult mai mult decat pare. Nici o femeie nu asteapta atâția ani atenția cuiva, chiar și când acea atenție înseamnă durere in mod repetat și brutal. Știi care e problema, Hunter? Ca la un momendat, oricât de puternice ar fi sentimentele ei, o sa dispară. Nici un foc nu rămâne aprins dacă nu e întreținut. O sa se stingă sub ploaia libertății când o sa o găsească, iar când o sa se întâmple asta, știi cu ce o sa rămâi tu? Cu cenușa. Nu cred ca îți dai seama de asta dar, nici o dragoste nu rezista la atât de multă ura.
S-a oprit o secunda pentru a-și trage sufletul. Avea ochii plini de resentimente si furie abia reținută. Mi-am dat seama ca in mintea ei scenariul era cât se poate de simplu si banal: Katherina era îndrăgostită de mine, eu eram un ticălos. Sfârșit.
-O sa isi dea seama ca poate sa primească mai mult, ca merita pe cineva care sa o iubească, sa o prețuiască și sa aibă grija de ea.
Am clătinat din cap, incapabil sa controlez torentul din pieptul meu.
-Nu. Nu o cunoști așa cum o cunosc eu, Em. Niciunul dintre voi. Katherina are... Nu are nevoie de grija și prețuire, crede-ma pe cuvant. Nu e atât de simplu.
-Ești mai prost decât credeam dacă intr-adevăr ai reușit sa te convingi de asta. Ca ai aruncat-o drept premiu intr-o lupta cu un ratat pe care știai ca o sa îl învingi? Bine! Asta pot sa înțeleg. Ce nu poți tu sa înțelegi e ca in unele batalii, in special in cele pe care le duci cu tine, indiferent dacă pierzi sau câștigi, tot ești terminat!
Fara sa se mai uite măcar la mine s-a rasucit pe călcâie și a pornit furioasa spre casa. Am rămas alături de prietenii mei și ne-am holbat la silueta ei micuța și fragila care se îndepărta spumegand. Tocmai fusesem pus la colț și certat de sora mea mai mica. Și măcar de-ar fi fost asta singura problema! Defapt, ceea ce ma intriga cu adevărat era golul din mine care se mărea din ce in ce mai mult și amenința sa ma înghită cu totul.
In ziua aceea Emily m-a rănit și m-a enervat teribil, ambele deopotrivă. Știa și ea ca o facuse. A apăsat toate clapele necesare care sa ma aducă in punctul in care a vrut, acela de a nu-mi mai putea tine in frâu autocontrolul. Ma cunoaștea al naibi de bine și m-a adus cu buna știință in punctul in care sa fac ceva necugetat.
Telefonul lui Jax a bipait scurt și ascuțit făcându-ma sa turbez. M-am repezit spre el și i-am smuls afurisitul de aparat din mâna.
-Cine mama dracului îți...

Kath: Nu știu, Jax. Hunter e ultima persoana din lume pe care vreau sa o văd in momentul asta. Cred ca o sa plec o perioada, cu riscul de a stârni o mica avalanșa din partea mamei.

M-am holbat la ecranul telefonului, incapabil sa înțeleg cu adevărat ce citeam. Numele Katherinei apărea pe ecran, alături de mesaj. De ce vorbea cu Jax și mai important de ce vorbea Jax cu ea când știa, sau măcar bănuia, ce înseamnă ea pentru mine? Mi-am ridicat privirea furioasa și întrebătoare spre prietenul meu care nu parea ca vrea sa-și recupereze telefonul. Încă un bipait scurt mi-a atras atenția.

Kath: Fie. M-am gândit mai bine și ai dreptate. Sunt la Ella acasă dacă vrei sa treci pe aici, dar te avertizez: nu intri pe usa fara mâncare chinezeasca. Încă nu vreau sa îl văd pe Hunter, așa ca nu face vreo tâmpenie.

-Nu vrei, nu-i așa? Mai vedem noi, am marait pentru mine, apoi am aruncat telefonul lui Jax in piscina și am plecat val vârtej.
Sub impulsul noilor porniri sălbatice, m-am năpustit in casa, am inhatat cheia de la motor și am fugit spre garaj, desculț și îmbrăcat numai cu șortul de înot. Doamna Charlotte, vecina de peste drum, aproape a făcut infarct când m-a vede. Putea sa se ducă și ea naibi.
Am pornit mai ceva ca un vestitor al apocalipsei și am condus ca un apucat. Dacă poliția ar fi aparut in urma mea și m-ar fi somat sa trag pe dreapta planuiam sa le spun același lucru: pot sa se ducă naibi si ei. Nici nu știam sigur dacă ce simteam era durere, furie sau ciuda, in schimb eram sigur ca orice ar fi fost, intensitatea era fantastica. Am frânat cu putere in fata casei Ellei și am sarit ca ars de pe motor.
Am dat buzna in casa întocmai ca o furtuna. Nu era in sufragerie, nu era in bucătărie și nici in spate nu am văzut-o pe geam așa ca am urcat scările, câte doua odată, spre etaj. Am intrat in camera ei, a Ellei, și am găsit-o in picioare, înfășurată intr-un halat de baie, cu parul ud cazându-i pe spate. Nu parea prea surprinsă sa ma vadă dand buzna peste ea, ceea ce însemna ori ca fusese avertizata, ori ca se obișnuise cu izbucnirile mele, ori ca nu ii mai pasa. Oricare ar fi fost răspunsul, nimic n-avea sa ma facă sa ies din casa aia fara sa îl aflu.
Am lasat usa sa se trântească in urma mea și am pasit încet spre ea, simțindu-ma întocmai ca un animal pe cale sa atace.
-Nu vrei sa ma vezi? Așa am inteles, am spus încet și calm, mult prea calm chiar și pentru urechile mele.