Jocul cu focul #1 (Seria Destin)

11. Unde e Maica Tereza?

          Hunter

          Nu pot sa spun ca eram tocmai surprins de atitudinea ostila, dar nici nu pot sa spun ca îmi convenea situația. Faptul ca ea era la volan și știam ca ar fi fost in stare sa intre in vreun copac doar ca să mă omoare nu era un gând prea încurajator, însa n-aveam sa-i spun așa ceva nici in ruptul capului. Totuși, recunosc, era a naibi de sexy in clipa aia, furioasa si conducând ca in iad. Simteam cum sângele mi se scurge din cap în vintre numai gândindu-ma la ce se afla pe sub hainele ei.
          Nu puteam să-i zic nimic, dar conducea mult prea repede. O singura privire spre bordul mașinii și am constatat ca numărul de km/h cu care ne deplasam sugera ca se grăbea sa-l întâlnească pe Dumnezeu in persoana. La naiba, era sinucigașă? M-am urcat in mașina unei psihopate?
          -Încerci sa ne omori? Am întrebat calm, cu toate ca îndoiala începea sa mi se strecoare in corp ca un fior.
         -De ce? Ti-e frica de moarte? M-a intreabat râzând in batjocura. N-as fi zis ca neînfricatului Hunter Russell ii e frica de ceva atât de pueril precum moartea.
          -Pueril? Moartea ti se pare puerila? Spune-mi, ești cumva sinucigașă? M-am auzit pufnind, enervat de ignoranta ei.
          A accelerat când am intrat pe strada principala, surprinzător de goala la acea ora. Făcea slalom printre mașini cu aproape 100km/h și m-am trezit întrebându-mă unde naiba era poliția rutieră când aveai nevoie de ea?
          -Orice lucru care nu poate fi evitat este pueril, m-a lamurit fara sa-și ia ochii de la drum.
           -Încetinește mașina, Katherina, am avertizat-o când am înteles ca se îndreaptă spre următorul semafor de parca n-ar fi fost deloc acolo.
          S-a încruntat, m-a ignorat și a continuat să se uite drept inainte. Mâinile i s-au incordat pe volan și degetele i s-au albit. Cu cat se apropia de semafor cu atat mai tare accelera. M-am incordat strângând din dinti și încercând sa îmi dau seama cât de dureroasa poate sa fie moartea. Ironic, nu? Sa fiu ucis de persoana pe care am chinuit-o timp de ani de zile.
          Telefonul a început sa sune exact când am ajuns in dreptul semaforului care, spre usurarea și surprinderea mea, s-a făcut verde exact atunci. Am rasuflat ușurat și am închis ochii o clipa. Mă simteam de parca scăpasem ca prin urechile acului și când am deschis ochii si m-am uitat la ea, mi-am dat seama ca era relaxata, de parca pusese la cale toată tărășenia. Oare chiar așa sa fie?
          -Emily?
          -Unde ești? Rasuna vocea surorii mele din difuzoarele mașinii.
          N-am făcut decât sa ma uit cruciș la navigația pe care era afișat numele și numărul de telefon al surorii mele.
          -Pe drum. Ești gata in zece minute? O intreaba Katherina trăgând de volan spre stânga, brusc și agresiv făcându-ma sa ma dezechilibrez si sa ma lovesc.
          -Zece minute? Unde ești, mai precis? Ceru Emily lămuriri.
          Pe fundal s-au auzit tot felul de foșnete.
          -Tocmai am virat de pe principala.
          -Kath, te-ai lovit la cap? Ajungi aici intr-un minut.
          Un minut?! Cum conduce femeia asta, oare? Avea o mașina, nu un blestemat de avion!
          -O sa fac un mic ocol, sa ai timp sa te pregătești. Fratele tău e acasă?
          -Fratele meu? Nu, a plecat de ceva timp cu idiotul de Jax și cu Cameron. De ce? Întrebă Em, circumspecta.
          Deșteaptă fata, sa fiu al naibi!
          -Nu, nu! Spuse Katherina râzând. Ma refer la Zack. Despre celălalt frate al tău știu exact unde e, îi explica rânjind malefic.
           Mi-am dat seama de un lucru care m-a lovit in plin: Katherina nu mai era speriata, nu-i mai era frica și nu mai fugea de provocare. Reușisem să o aduc in punctul in care îmi propusesem de la bun început și in mod surprinzător asta nu-mi aducea nici o satisfacție. Am vrut sa riposteze și asta făcea, cu vârf și îndesat. Însa, in loc sa ma aplaud și sa scot pălăria in fata mea, tot ce voiam era sa o strâng de gât.
          -Știi unde e Hunter? A intreabat sora mea, neobosindu-se sa-si ascunda surprinderea.
          Nu știu din ce motiv am ales atunci sa tac și sa nu-mi dau de gol prezenta. Nu ma interesa despre ce anume avea Emily sau oricine altcineva de spus despre mine in mașina Katherinei, dar nici nu mă puteam convinge să scot vreun sunet.
          -Ne vedem in 10 minute, Em.
          Katherina s-a aplecat spre navigație și a închis apelul.
          Eram foarte frustrat si furios. Eram si intrigat, ce-i drept. Ce naiba i se întâmplase in ultimii ani? Mă dadusem dat peste cap atâta timp sa o fac sa reacționeze și niciodată, indiferent de ce am făcut, nu am primit nimic de la ea. Ce facuse, unde fusese si ce văzuse de când plecase din Priscott de se schimbase atat de mult?
          -De ce vorbești cu sora mea? Am întrebat printre dinti imediat ce a încetinit mașina și a mers fara ținta pe străduțele din apropierea casei mele.
          -De ce nu aș face-o? E drăguța, amuzanta, foarte deșteaptă și ii plac mașinile, mi-a explicat ridicând din umeri.
          Încă era defensiva, iar asta m-a liniștit puțin. Nu uitase ca trebuie să-și pazeasca spatele în preajma mea.
          -Ii plac mașinile? Lui Emily? Cred ca glumești! Am pufnit aproape amuzat.
          -De când nu ai mai vorbit cu ea, sa afli ce preocupări are sau de ce băiat ii place? Ce carte a citit ultima oară și la ce facultate vrea sa meargă?
          Întrebările ei m-au pus puțin in încurcătura pentru ca sincer sa fiu nu am avut niciodată astfel de discuții cu Emily. N-am considerat niciodată ca trebuie sa interacționez cu ea mai mult decât replicile acide pe care le schimbam uneori.
           -De ce sa fac asta? Îl are pe Zack. Are cu cine sa vorbească despre rahaturi. In plus, nu are niciun iubit și nu știe sa conducă decât mașini cu transmisie automata.
           Katherina nu a mai spus nimic, dar mi-a aruncat un rânjet superior care ma enervat la culme. Și m-a enervat teribil și faptul ca parea prea relaxata in preajma mea. De ce nu avea binecunoscuta sclipirea de teama in ochi, de ce nu simteam vibratiile corpului ei și de ce nu isi ferea privirea și nu-și musca buza încercând sa ma evite?
          -Nu te intrebi de ce am urcat in mașina ta?
          -Nu, a spus ridicand din umeri cu nepăsare.
          Incredibil. Ma lasa fara cuvinte stăpânirea ei de sine. Fir-ar sa fie, er chiar impresionant dacă e sa fiu sincer cu mine. Telefonul mi-a sunat în buzunar chiar când eram pe cale sa ii spun ceva care sa-i închidă gura. L-am scos injurand printre dinti.
          -Unde dracului ești? M-a întrebat Jax iritat.
          -Ce vrei?
          -Vreau sa știu unde ești. Câteodată am impresia ca ma țineți prin preajma doar pentru ca arat bine, naiba sa va ia! Tu ai dispărut ca măgarul in ceata și Cameron s-a făcut nevăzut imediat după tine, cu tot cu mașina ta. Am rămas la mila Ellei și știi ca nu are așa ceva! S-a plâns impertinentul cu un fals ton dezamăgit.
          -Ma doare in cot de problemele tale, Jax, l-am anuntat eu fara remuscare.
           -Cum ar trebui să ajung la arena? Îmi ceru el lămuriri.
           M-am încruntat cu ochii la drum.
           -Arena? Ce sa cauți acolo?
           -Toată lumea merge la arena, Hunter. Pe ce lume traiesti de nu știi atâta lucru? M-a luat numaidecât peste picior.
           Auzisem despre locul ăla in ultimele dați când fusesem acasă, dar niciodată nu dădusem mare importantă. Nu fusesem niciodată acolo. Auzisem ca e un loc foarte interesant unde se învârteau mulți bani și multă adrenalina. Tinerii, numai cei de peste optsprezece ani, intrau in curse ilegale in care se puneau la bătaie bani grei. Taxa pentru a intra in cursa era de 500 de dolari și câștigătorul lua toți banii. Pe lângă asta, spectatorii puneau pariuri colosale pe favoriții lor. Genul asta de divertisment nu-mi stârnea interesul în mod deosebit.
          -Ce naiba vrei sa faci tu acolo? Am pufnit neincrezator.
Katherina parca mașina în fata casei mele.
          -Ce face toată lumea, Hunter. Urmăresc cursele și eventual pierd niște bani. Ne vedem acolo, oricum. Cameron cred ca a și ajuns deja.
           -Cine naiba ti-a spus ca vin in locul ăla? Am chicotit arogant.
           Katherina coborase din mașina și o urmăream intrand pe poarta din fier in curtea mea cu o geanta de sala in mana. Ce naiba?! Am sarit din masina și am pornit pe urmele ei.
           -Oh, o sa vii cu siguranța. Chicoti Jax, de parca știa ceva ce eu nu știam.
           L-am gasit pe Zack in fata casei, dar nici urma de Katherina.
           Totul în seara aceea mi se parea nepotrivit, enervant și agasant. Eram iritat, excitat și foarte frustrat. Aveam nevoie de o bătaie buna, rupta din rai.
          -Unde e? L-am intrebat pe Zack printre dinții încleștați.
          -Cine?
          -Maica Tereza.
          -Nu știu, omule. N-am văzut-o.
          I-am smuls telefonul din mana și l-am blocat. Chiar inainte sa apuc sa îl bag in buzunar a sărit spre mine de parca era gata sa-mi ardă un pumn. Măcar de-ar încerca!
          -Care naiba e problema ta, Hunter? Ce tot vrei?
          -Unde e Katherina? L-am întrebat din nou, aruncându-i o privire de avertisment, sa nu întindă coarda mai mult decât considera neaparat necesar.
          -De unde sa știu eu unde e Kath, omule?
          Mi-am dat seama ca minte după felul în care i s-a incretit nasul. Am hohotit sec, clătinand din cap. Spuneti-mi voi ca propriul meu frate nu era Iuda.
           -Am venit cu ea. Știu ca e aici. A fugit din mașina înainte sa apuc sa o prind din urma. Unde e?
           A ramas blocat, cu gura cascata și ochii măriți.
           -Ai venit cu ea? Cu Kath? De ce? Ce ai mai făcut de data asta?
           S-a dat un pas in spate și și-a încrucișat mâinile peste piept. Privirea lui era mai mult decât plină de judecata. Era acuzatoare, de parca imi dăduse deja sentinta.
           Ma simteam de parca as fi fost in pragul unui acces de furie. Nu glumisem mai devreme când am spus ca avem probleme cu gestionarea furiei. Zack nu parea prea conștient de apele tulburi pe care le încerca.
           -Nu-i treaba ta si n-o sa îți dau explicații. E suficient ca aproape m-a omorât pana aici. Unde e?!
           -Aproape te-a omorât? Repeta el neincrezator. Trebuie sa-mi amintesc sa nu o enervez, chicoti apoi.
           S-a oprit la timp vazandu-mi expresia amenințătoare.
           -Se schimba și plecam. Stai prin zona, îmi spuse facandu-mi cu ochiul.
           -Plecați? Unde dracu plecați?
           -La arena. A făcut ravagii acum câteva seri când a intrat in cursa și publicul e înnebunit după ea. Am auzit ca Dylan Abrams vrea sa o provoace la o cursa in doi ca sa poata sa pună pariu pe o cina.
           Curse de mașini? Public înnebunit? Dylan Abrams? Ce mama dracului?! Privirea mi s-a îngustat și am simtit gust de fiere in gura. Sa fiu al naibi, fata asta o sa ma facă sa devin criminal, pentru numele lui Dumnezeu. Ma simteam exact ca in liceu, doar ca incepeau să se inverseze rolurile.
           -Și cred ca Emily începe sa prindă gustul competiției, adauga apoi, cu asta făcându-mă să îmi pierd controlul.
           L-am izbit cu mâinile in piept făcându-l sa se impleticeasca inapoi câțiva pași. Am ignorat privirea lui furioasa.
           -Sora mea nu participa la așa ceva!
           -Sora ta? Fii serios, Hunter! De cant te comporți tu ca un frate adevărat?
           Uitam mereu ca nu mai era doar un copil. Era la fel de înalt ca mine și aproape la fel de vânjos. Ar fi putut sa fie o lupta pe cinste, chiar dacă aveam avantajul experienței. Din ce auzisem in ultimul timp, Zack facea mare cinste reputației de bărbați aprigi la manie din familia Russell și tăbăcise bine câteva funduri in diferite ocazii.
            -Și tu ai impresia ca ești mai breaz, din moment ce o lasi sa facă ce vrea? Am țipat la rândul meu.
           -Să o las? Pufni el. Hunter, nu e un copil, ca să îi spun eu ce să facă!
           -Oh, Doamne! Sunteți patetici!
          M-am întors brusc spre usa. Emily ne privea amuzata. Chestiile alea pe care le purta erau haine? O fusta nesimțit de scurta si o jumatate de tricou care abia dacă ii acoperea sutienul?!
           -Unde ai impresia ca mergi îmbrăcată așa? M-am rățoit, redirecționându-mi furia asupra ei.
           -Oriunde vreau. Contrar credințelor tale, nu trebuie sa cer voie ca sa fac ceva. Puteți sa terminati cu cearta asta absurda, spuse ridicand din umeri detașată.
            -Em, nu crezi ca exagerezi puțin cu hainele astea? Interveni Zack pe un ton mult mai drăguț decât cel pe care il avusese cu un minut in urma.
            -Nu, nu cred. Nu e nevoie sa deveniți și mai misogini. Și tu? Ma întrebă apoi intorcandu-și privirea spre mine. Care e problema ta?
            -Care e problema mea? Am lătrat furios. Uita-te la tine! Ești îmbrăcată ca o prostituata, mergi la Arena și înțeleg ca-ti plac cursele de mașini. Nici măcar nu mai știu cine ești!
            -Nici nu cred ca ai știut vreodată. Nu prea te-a interesat. In privința hainelor, sunt îmbrăcată exact cum erau îmbrăcate toate fetele care roiau  în jurul tău când erai la liceu, mă lamuri ridicând nepasatoare din umeri.
            Avea dreptate, chiar era îmbrăcată ca majoritatea fetelor de liceu, tocmai de-asta mă infuriasem asa.
            -Emily, ești sora mea, pentru numele lui Dumnezeu! Nu poți sa te aștepți sa fiu de acord să arati sau să te comporti ca pe fetele cu care pierdeam eu vremea in liceu. Când mama dracului am fost eu un exemplu pozitiv?!
           -Aici trebuie sa fiu de acord cu el, interveni Zack. Schimba-ti hainele sau măcar ia-ti o jacheta, Em. Te rog, adauga apoi cu jumătate de gura.
           Josie si-a dat ochii peste cap, dar s-a întors in casa. Nu avea sa-și schimbe hainele, și eu și Zack eram conștienți de asta.
            -Mulțumesc de susținere, am  indrugat odată ce eu și Zack am rămas singuri.
            -Nu te-am susținut pe tine, imi spuse stramband din nas. Îmi fac griji pentru ea.
            -E vreo problema de care ar trebui sa stiu?
            Zack a ridicat din umeri și și-a ferit privirea. Din naiba stie ce motiv mi-a venit in minte discuția cu Katherina din masina.
           De când nu ai mai stat cu ea de vorba, sa afli ce preocupări are sau de ce băiat ii place? Ce carte a citit ultima oară și la ce facultate vrea sa meargă?
            Un minut mai tarziu, când Katherina si-a facut aparitia in cadrul uși, și eu și penisul meu am făcut o rotație completa de 360 de grade de indata ce a intrat in raza noastra vizuala. Drăcia dracului! Probabil aveam gura căscată și ma holbam ca un adolescent surescitat, dar nu puteam sa ma abțin. Era ca și cum aveam in fata mea o alta persoana decât cea care fusese in urma cu atât de puțin timp.
           Katherina, sau cel puțin aceasta versiunea a Katherinei, purta un sutien negru din piele, tot numai cureluse, de parca urmează sa se destrame. Ii acoperea sânii aproape complet, dar era atât de sexy încât putea la fel de bine sa umble goala. Pantalonii aia sunt din piele? Fir-ar sa fie, pentru numele lui Dumnezeu! Simteam cum mi se întărește erecția in pantaloni cu fiecare clipa în care nu-mi puteam lua ochii de la ea. Avea chiar și o jacheta din piele. Arata ca o blestemata de motociclista sexy care era la un pas de a-ti sfâșia inima.
           -Ei, asta e ceva cu care n-o sa ma obișnuiesc niciodată, declara Zack de rasufland prelung. Ești sigura ca nu vrei sa regândim prietenia noastră? Sunt sigur ca pot sa te fac foarte fericita, Kath.
           A izbucnit in hohote de ras și parea foarte sinceră când s-a apropiat de el și l-a îmbrățișat. Junghiul din stomacul meu? Da, știu. Gelozia m-a napadit ca o avalanșa. De ce naiba simteam așa ceva?
          -Ma faci deja foarte fericita, Zack. Sunt sigura ca iubita ta nu vrea sa audă astfel de lucruri, așa ca păstrează glumele astea pentru alta ocazie, bine?
           Ma holbam neincrezator. Cât de aiurea era situația? Katherina, o straina, era mai familiarizata cu fratii mei decât eram eu.
            -Totuși trebuie sa-ti spun, Kath, ești o tipa foarte mișto și abia aștept sa văd cum zbori pe pista. Ca sa știi, am pariat deja pe tine, dar nu-i nici o presiune. Sunt doar... câteva sute de dolari, îsi drese Zack vocea.
            Katherina si-a dat ochii peste cap și s-a îndepărtat un pas- Amin! Mi-a aruncat o privire precauta, parca asteptand sa-i sar la beregata in orice secunda. Nu as fi făcut niciodată asta când se aștepta ea sa o fac.
            Vremurile disperate cer masuri disperate, iar eu trebuia sa schimb tactica pentru ca vechile trucuri de intimidare nu păreau sa mai funcționeze cu aceasta versiune 2.0 a Katherinei.
           -Participi la curse? M-am auzit intreband relativ politicos, cu toate ca in mintea mea era un singur lucru: sa o dezbrac și sa i-o trag de parca o sa mor imediat dupa.
           A incuviintat dand din cap. A rămas serioasa, cu o mimica impenetrabila. Eu de ce nu primeam un hohot răgușit de ras sau o privire încărcată de afecțiune? Mi-am mușcat obrazul pe interior.
           Știam al naibi de bine de ce: pentru ca ne uram de moarte, cel puțin în versiunea oficiala.
           Dar știi cum se spune? Intre ura și iubire e o linie foarte subțire.
           Intre mine și Katherina acea linie nu a fost niciodată prea bine definita.